Parca prea de dimineata un manunchi de raze zglobii furisat printre jaluzele, tot impletindu-se cu genele mele, a reusit sa ma trezeasca mai devreme decit imi programasem. Am deschis fereastra si o data cu racoarea placuta a diminetii orataniile vecinilor si-au facut simtita sonor prezenta: cucurigu, cotcodac, muu, behehe ,meee… mee… o, da! sint cei patru ieduti ai batranului nea Marin.Vi-i mai amintiti? Cind i-am auzit, mi-a revenit in minte povestea lor trista si am hotarit sa merg sa-i vad. Cand am ajuns la nea Marin l-am gasit asa cum il vedeti in poza: in ograda cu iedutii linga el
-Mai iedutii tatii, ce faceti voi ma copiii mei?Cum au dormit frumuseii lu’ tata? Va e fomitza? Hai ca va aduce tata lapticu acus-acus. Hai Ciutu, hai si tu la tata… A! Ia uite cine a venit la noi? Si eu nici n-am dat bluza de la pijama jos. Ce sa fac? N-am avut rabdare sa termin cu imbracatu’. Cand deschid ochii, intii ma gandesc la ei si pana nu-i vad, nu fac nimic.Stiu ca ma asteapta, ma striga pe limba lor, da eu ii inteleg acum… da si ei ma inteleg.Cind vin dimineata la ei, sint toti cu piciorusele pe poarta si fac o galagie cit un cird de giste. Daca le deschid se reped toti spre mine parca sa-i iau in brate! Sa-i vezi cum se imbrincesc ca sa-si faca loc sa-i mangai. Sint destepti… stiu ei ca-mi trebuie patru miini ca sa-i dezmierd pe toti odata si-atunci se inghesuie care pe care.
Eu n-apuc sa zic nimic. Dau din cap aprobativ, zambesc si ascult, fiindca stiu ca nea Marin si-ar lauda iedutii de dimineata pana seara.Ii privesc induiosata pina la lacrimi.Ii privesc cum se alinta, cum cersesc mangaierea batranului si cum il urmeaza, cum i se incurca printre picioare nelasandu-l sa faca nici un pas fara escorta lor !Nea Marin uita parca de mine si continua sa-i mangaie, sa-i cupprinda pe fiecare intre palmele lui mari si batatorite de atita munca.Iedutii ii raspundeau cu tot atita dragoste, lipindu-se de el, frecandu-si boticurile de hainele lui, dand agitat din codita si cautand fiecare sa-i fie cat mai aproape.Si Doamne, Nu-l pierdeau din ochi nici o clipa.Nea Marin simtea asta. Lacrimand imi spunea:
-Copiii mei daca erau si nu ma iubeau atata. Ce-o sa ma fac eu cand s-or face mari? Cum sa instrainez eu vreunul? Si sa-i tin pe toti? Cum sa fac, ca de taiat… aoleo, nici nu vreau sa ma gandesc.Mai copiii mei ma, nu va lasa tata pe voi. Nu-i las si gata. Fie ce-fi. Ne-om descurca noi. Auzi? Cind plec, sta la portita si behaie asa a plins pina li se face foame. Acum s-au mai marit, le dau eu la biberon lapte dar mai si ia nitica iarba, malaias… Lasa ca ne facem noi mari. Ce-a fost greu a trecut! Nici nu stiu ei ca n-au mamica.Eu sint mamica lor. Asa stie ei.Of, Doamne, Doamne, tine-i Doamne sanatosi!
O spune cu atita iubire, cu atita smerenie in timp ce-si sterge stinjenit lacrimile, incat nu poti sa nu te induiosezi.
A acceptat cu placere sa-i fac poze, si cind sa plec, in drum spre poarta, mi-a rupt cativa crini albi:
– I-ai si pune-i in apa si zi bogdaproste ! Of! Tare-i mai era drag lu Tudorita mea sa aiba crini pusi pe masa aia mare din sala. Cind deschideai usa… mai fata, mirosea asa de frumos, ca-ti venea sa traiesti, sa traiesti si sa nu mai mori niciodata…
I-am multumit si mi-am luat ramas bun, minunandu-ma (pentru a cita oara?) de frumusetea sufletului acestui OM.
iti doresc numai bine !
Acesta este OMUL adevarat, omul curat, fara fitze si fumuri. El TRAIESTE cu adevarat. El este FERICIT cu adevarat. Cu ceva timp in urma nu ii intelegeam pe cei care, dupa pensionare lasau viata de la oras pentru un trai la tara. Era o necunoscuta pentru mine. Mai tarziu am inteles – asa incepe VIATA adevarata… Sa traiesti, nea Marine (fericit alaturi de vecinii tai care te apreciaza)
Noapteaiguanei, l-am invitat pe nea Marin si i-am citit mesajul tau. Era atit de emotionat incit cu lacrimile tremurinde printre gene a spus … dar mai bine iti reproduc: „Spune-i la fata aia ca ii multumesc tare ca s-a aplecat la mine sa-mi zica ea cu asa urare de mi-a mers la suflet.Da… de unde e? O fi departe? Sa-i zici sa vina cind s-or coace caisele ca atunci am si rosii si ardei…vede si iezii.Brava la fata, ferice de mama care-a facut-o ca tare suflet bun trebuie sa aiba”.
Te-a topit? Oricum, l-ai facut sa se simta important si fericit!
Da, m-a topit. Si m-a lasat fara cuvinte. Dar, de la un om ca dumnealui, era de asteptat. toate cele bune!
Dumnezeu sa ne dea oameni ca dumnealui pe Pamant ca avem mare nevoie. Sanatate multa si zile frumoase.
Dumnezeu sa i dea sanatate bunicului meu , un om de la care am invatat primii pasi in viata, un om minunat care se juca cu mine cand era mic ori de cate ori doream , care ma mangaia si ma iubea cu tot sufletul lui, care imi facea coliba sa ma joc cu vecinii mei! Felicitari ” tanti Auras” pentru blog iar pentru bunicul meu pot sa spun doar atat: MA INCLIN CU RESPECT IN FATA UNUI OM MINUNAT!
Victoraş, comentariul tău m-a emoţionat profund, cu atât mai mult cu cât , fiind nepotul personajului meu, îi cunoşti din interior viaţa şi sufletul său minunat. Aprecierea ta, mă face să cred ca am reuşit să-i surprind caracterului, frumuseţea sa morală. Iţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Maine am să-l chem pe nea Marin să-i citesc cat de mult îl preţuieşte nepotul său favorit şi cat defrumos a scris.. Stiu că va plânge, dar vor fi lacrimi de fericire .