Zi însorită de vară. Pădurea răsună de ciripitul păsărelelor, florile îşi arată pline de mândrie rochiţele lor din petale colorate, şi toate animăluţele pădurii forfotesc zorite. Pe o cărare, Scufiţa Roşie merge cântând veselă. Din când în când se opreşte să culeagă flori pentru bunica. Lupul, care tocmai trecea pe-acolo, o vede şi se îndreaptă spre ea:
– Ooooo! Bună ziua Scufiţă Roşie.
– Bună ziua lupule.
– Încotro Scufiţă Roşie?
– La bunica.
– Zăăăău? Şi de ce eşti aşa înfofolită? Ce ţi-ai pus tichia aia pe cap pe căldura asta?
– Nu e tichie, e scufiţă.
– Ha, ha, ha, tichie, scufiţă, tot aia e şi dă-o jos odată că eşti caraghioasă: soare, flori… şi tu cu căciulă .. parca-i fi pompierul atomic! Ha ha ha! Şi zici că mergi la bunica? De ce?
– Este bolnavă .
– Mofturi! Truc învechit! Zice si ea aşa, ca sa te facă să vii s-o vezi… că altfeeel, nu te vede cu anii. Nepoată rea ce eşti!
– Lupule, dar eu…
– Nici un eu. Hai nu mai pierde vremea şi du-te că i s-au lungit urechile de când te aşteaptă, şi pe urmă zici că sunt eu în pat!
– Pai nu te duci tu înainte? Că în poveste se spune că tu ajungi înaintea mea şi o înghiţi!
– Ha,ha! Ce, sunt fraier? Să-mi rup dinţii în proteza ei? Hai să fim serioşi. Eu sunt un lup care se respectă. Prefer sarmalele caprei!
– Sarmalele caprei? O să vezi ce-ai să păţeşti!
– Să crezi tu. Sunt invitatul ei fiindcă am avut grijă de obraznicii ei de iezi cât a fost plecată .
– Ce-ai făcut? Lupule, povesteşte-mi şi mie. Te roooog!
– Stii ce, Tichie Roşie sau Scufiţă cum ţi-o zice? Eu nu umblu „truli-creanga-pierde-vară” ca tine. Sunt aşteptat şi nu vreau să mi se răcească sarmalele, dar ca să nu zici că sunt un lup rău, voi trece mai târziu pe la bunica, că poate ajungi şi tu până atunci şi-ţi povestesc cum m-am descurcat cu iezii.Hai. drum bun, pa!
– Pa, lupule, pa!
Fotografia nu se deschide! Cred ca va trebui sa o reintroduceti, poate la o dimensiune mai mica! ( Eventual central si mijlocie). Si eu am avut probleme cu postarea fotografiilor. Pe calculatorul propriu aparau corecte insa pe alte calculatoare apareau deformate sau nu se deschideau. Cu bine.
Harlau625. Multumesc mult. Sa vad ce pot face, fiindca n-as vrea sa renunt la fotografia aceasta
Vad ca sa rezolvat. Fotografiile nu se pierd, le gasiti pe toate in partea stanga in media. Panoul de control- media.
Harlau625, din nou mulţumesc. Fotografia am luat-o de pe internet şi numai după ce am salvat-o am reuşit să o postez.
Cred ca prefer varianta asta celei originale. Si Scufita Rosie si Capra cu trei iezi mi se par un pic cam sadice :-).
Simona, ai dreptate. Cănd eram mică, nici nu suportam să mi se spună „Capra cu trei iezi”: plângeam de-mi sărea cămaşa de mila iezilor mâncaţi şi în loc să mă bucur ca ceilalţi copii pentru pedeapsa aplicată lupului, eu mă îngrozeam de aveam coşmaruri noaptea. Acsta este motivul pentru care am vrut să înveselesc atmosfera şi mă bucur că am adepţi.
Foarte foarte haios, te face sa zambesti strengar :). Ai facut dreptate lupului, ca de alftfel si filmul de unde e preluata fotografia, pe care l-am vazut impreuna cu niste copilasi…
Araceli, să ştii că am avut emotii neştiind cum va fi primit lupul cel hâtru. Faptul că te-a amuzat, mă face să rasuflu uşurată
Aurora,superba postarea fotografiei si povestea ,o duminica minunata 🙂
p.s.Care sunt etapele ca sa postezi o fotografie pe blog,ca nu imi iese niciodata?!
Octav, am gasit cu greu poza care sa definească lupul din varianta mea, şi dacă ţi-a plăcut înseamnă ca am postat ce trebuia. Pentru etapele postarii iţi scriu mail.
In varianta si lupul devine un sfatuitor pentru cei mici. Si e important pentru ei sa inteleaga ca din orice pot „prinde” un gand , o fapta buna si fara sperietura.
Elisa, ai înţeles perfect mesajul meu. Eu nu suport violenţa de nici un fel. Oamenii sunt fiinţe superioare fiindcă gândesc. Atunci ,ca să determinăm copiii să aibă o anumită atitudine, trebuie să-i facem să înţeleagă şi acceptarea lor să fie liber consimţită, nu de frica eventualelor violenţe la care ar fi supuşi. Din poveşti se desprind atitudini pe care ei şi le insuşesc şi este bine să fie direcţionaţi spre un comportament paşnic, conciliant.
StropiDeSuflet, voi incera sa imi impart comentariul in doua parti – una care sa atinga plusurile si una care sa atraga atentia asupra minusurilor. Dar, in primul rand, trebuie spus ca ma bucur sa vad asemenea atitudini, prin care, chiar daca nu se tinteste cu tot dinadinsul schimbarea mentalitatilor impamantenite, se ofera o alternativa. De ce ar exista numai lupul cel rau si nu si lupul cel hatru?! Nu este cazul sa mai spun ca povestea m-a facut sa rad, nu numai prin optica diferita (lup hatru?!), dar si prin modul in care este redata. Deci… numai de bine! Pe de alta parte, ca sa pomenesc de minusuri, cred ca exista doar unul, si poate sa fie doar in viziunea mea. Lupul este un animal serios, contemplativ si in acelasi timp demn de contemplat, iar atributul din aceasta poveste nu i se potriveste ca o manusa. Cu toate acestea… aplauze!
Nevermore, plusurile nu le comentez… cui nu-i place sa fie laudat? „Minusul”… îl explic: de acord cu sobrietatea lupului, dar admite ca din cand în cand şi cel mai sobru ins poate avea momentul lui de „iaşire din tipar”. De unde ştii că lupul nu venea de la o aventură bachică ce a urmat unei foarte sobre sesiuni de comunicări de profunde înţelepciuni? Nu era turmentat… dar devenise hâtru!
Si… mulţumesc pentru APLAUZE. Fac cât toate comentariile la un loc !
foarte frumoasa adaptarea 🙂 si contopirea cu povestea caprei… genial
Florin, bine ai venit. O intrare cu un aşa măgulitor buchet de aprecieri… mă copleşeşti, dar… cât de plăcut! Abia aştept să revii !
he, he… frumoasa pilda ne dai ,aurora!
o alta fata a lupului si a lui… tichie rosie!
imi place si e un aer teribil de hazos, de spumos, cumsecadenia lupului, inocenta fetitei (o inocenta in care m-am regasit intr-atat incat imi venea sa ma uit in oglinda sa vad daca nu cumva tichia rosie e la mine)
te imbratisez.
Pisica, m-a amuzat comentariul tău şi mă bucur mult că ţi-a plăcut. Spune-mi drept: Ţi-ai pus până la urmă o scufiţă roşie pe cap, să vezi cum îşi stă?
Mi-ar placea sa citesc un scenariu semnat de dv pt un spectacol de teatru pt copii. Ar putea fi regizat foarte bine si stiu institutii artistice care chiar ar avea nevoie de o revigorare in acest sens. 🙂
Genovevadans, fii binevenită, mai ales că nu oricine îşi face intrarea cu o viziune atât de promiţătoare şi atractivă ! Am toată deschiderea şi aştept o propunere concretă !
vazut, citit, placut versiunea ta… mai ales ca lupu’ prefera sarmalele caprei – à propos, sunt „capra de munte”(Carpati, Pirinei, Alpi!)… 🙂 ehehe, soro, poveste de-acu’ aprox 5 ani, nu ne „stiam”, nici virtual, nici „în carne si oase”… 🙂 „trecut-au anii…” si noi cu ei… c’est la vie! 🙂 sanatate si pupaturi… mai vorbim asap… 😉
Mare şansă că nu avem lupul partener la sarmale că n-am apuca nici să le vedem , mai ales dacă lupul este înfometat.
Hahaha, ce m-a amuzat povestea. Imi place mai mult varianta dumneavoastra. Felicitari!
Lupii se numără printre cele mai agere animale, sunt grupaţi pe familii, au un conducător, familia conducătorului (familia alfa) este respectată de membrii grupului, acordându-i prioritate în toate, chiar şi la hrană.Şi nu atacă prosteşte ci doar dacă sunt înfometaţi sau sunt provocaţi într-un fel sau altulu. In aceste condiţii mi s-a părut nedrept să fie mereu „cel rău” şi de fiecare dată pedepsit, când de fapt lupul este un înţelept! Asta am vrut să transmit copiilor! Mă bucur că ţi-a plăcut varianta mea.
Eu selectez mult povestile pentru Rares, ii inventez povesti, ba chiar i-am scris una in speranta ca il va pune pe ganduri si chiar a avut succes povestea „Nu vreau”.
Mă bucur. este ideal să nu i se citească celui mic poveştile la întâmplare ci numai după o atentă selectare. Unde pot citi povestea?