CĂŢEII MEI


De-acum un an am trei căţei:
Lăbuş, Jăvroi şi cu Ursei
Şi dacă-aş sta să povestesc
Cu fiecare ce păţesc…
M-ar prinde noaptea.

Lăbuş e mic şi răsfăţat
Şi-i place mult la mine-n pat,
Dar azi culcuşul i-am mutat
Că-n dar doi purici mi-a lăsat
Şi ţin-te scărpinat !

Jăvroi stă toată ziua-n ladă
Nu zice ham, de-l calci pe coadă,
Dar dacă-i vorba de frigare
El este primul la mâncare
Şi zău că-i de mirare.

Al treilea este Ursei,
Cel mai mare-ntre căţei
Şi vătaf peste pisici.
Când le latră, parcă-i bici
Şi-au plecat toate de-aici.

N-or fi buni, dar sunt ai mei
Şi mi-e tare drag de ei.
Cu ei o o ţin într-un joc
Nu mă plictisesc deloc…
Şi-ăsta, da noroc !

(Imaginile sunt luate de pe internet)

25 thoughts on “CĂŢEII MEI

  1. Foarte plastica si expresiva poezioara ta. Ai creat catei cu personalitate… unul si unul: unu-i rege peste culcus cald, altul peste farfurii pline si ultimul… peste pisici. Sa-i gazduiesti cu multa distractie in casuta de pe blog. Sa ti-o apere… (In paranteza fie spus, imi place tare mult cum construiesti „caracterul” personajelor si dinamica textelor).

  2. Pingback: Curiozitate? Convingere? Fanatism? Limitare? « Ҩ Gabriela Elena

    • Denisia, consider o normalitate să iubim animalele, mai ales pe cela care ne completează acţiunile sau cele care de multe ori sunt singurele care ne ţin companie în singurătate şi ne dăruiesc dragostea lor…
      Te mai aştept!

  3. Ham, ham, ham, cei trei căţei:
    Lăbuş, Jăvroi şi cu Ursei,
    la cum povesteşti de ei,
    îi îndrăgeşti, vrei, nu vrei. 🙂

    Te pup, Aura şi vreau să ştii că sunt alături de tine, cu gândul (citeam pe blogul Mirelei Pete despre problemele pe care le ai).

    • Adela, cum să nu îi îndrgeşti_
      Si de vrei să-i întâlneşti,
      Vii cu Victor şi-i găseşti
      Aproape de Bucuresti!
      Luaţi oscioare şi chiftele
      Cat incap in trei ulcele,
      Ca sa aiba fiecare
      Porţia lui de mâncare
      Fiindcă pofta lor e mare!
      Iţi mulţumesc pentru susţinere! Contează enorm pentru mine. Te îmbrăţişez şi-l pup pe năsuc pe Victor.

    • Winton, am zâmbit cu gura până la urechi de încântare . Dacă rudele lui Grivei iţi sunt prietene, înseamnă că ai un suflet minunat! Mulţumesc pentru acel bravo, pe care l-am primit cu tot sufletul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *