PRIMĂVARA ŞI NOI

Primăvară

Primăvară, primăvară
La noi iarăşi ai sosit!
Te-aşteptam cu nerăbdare
Bine, bine ai venit!

Soarele-i mai luminos,
Cerul este mai frumos,
Parcă tot a-ntinerit.
Primăvara ai venit !

Hai copii cu toţi afară!
Ne-om juca până în seară!
Soarele ne-o dezmierda,
Prin poieni iar vom zburda,

Gâze, fluturi, mieluşei
Vor intra în joc şi ei!
Primăvara e cu noi,
Primăvara suntem noi !

 

135 thoughts on “PRIMĂVARA ŞI NOI

  1. nu-mi spune, te rog, ca aceste superbitati deja au aparut, ca la cata zapada o sa mai cada… se vor stinge indurerate…
    ah, sunt excelente culorile primăverii.
    să fii fericită de primăvara aceasta geroasă…

    • Eumiealmeu, bun venit pe blogul meu!
      Nu,aceste superbităţi nu au apărut, sunt de anul trecut din livada proprie, dar după mine florile pomilor sunt un simbol al primăverii şi am vrut să însoţească gândurile din poezie! Să fie soare, bucurie şi pace!

    • Carmen, mi se întâmplă destul de des, ca fugărită de timp să uit să tastez pe SEND şi aşa se face că de multe ori nu apar comentarii la care ştiu că am răspuns. Aşa s-a întamplat şi acum. Îmi cer scuze pentru că răspunsul meu apare cu întârziere. Iţi mulţumesc pentru frumoasele şi caldele urări. La fel îţi doresc şi eu. Să nu te părăsească niciodată elanul cu care te implici în tot ceea ce întreprinzi. Zi minunată îţi doresc.

  2. Aura iar ninge…primavara asta se da greu venita,am obosit de atat gri ,de zile mohorate,oare cu ce-am suparat-o ?!
    Primavara aceea din noi sa fie vinovata,ca nu stim sa mai imprimavarim?!

    PS:Ar trebui sa-i cumparam primaverii un laptop…in blogosfera e atat de invocata si dorita!…poate s-o incumeta sa vie odat’,ca am obosit de atata asteptat!

    • Darius, te-ai speriat degeaba! primăvara a venit cu un soare maaaaare şi strălucitor! Albinuţele au ieşit din stup la zborul de curăţenie, iar primele fire de iarbă râd şi ele în soare. Gata, pregătim pantalonii scurţi şi lăsăm laptopul în favoarea excursiilor în pădure după viorele şi ghiocei !

      • O zi mai zaluda ca cea de astazi…nori grei plumburii si vantoase,e atata tristete si monotonie!Cam egoista primavara asta, pe la unii da tarcoale,pe la atii rasuna a uitare.

        • Darius, primăvara mă iubeşte ! Eu m-am născut primăvara şi ea ştie că mi-am ales-o să-mi fie regină! Probabil că zu ai ales iarna şi s-a hotărât să te mai însoţească puţin! Dar eu nu aud nici un răsunet „a uitare”, cred că ţi se pare!Este doar vântul îngheţat care şuieră supărat că îl alungă şi pe el primăvara!

  3. Auraș, cu minunăția aceasta de poezie pe placul copiilor și a adulților cu suflet tânăr, mi-ai amintit de povestea parfumată de mâine…Parfum de primăvară! Nu cumva aceasta e povestea Parfum de primăvară?! Vesele versuri închinate zeiței Primăvară! 🙂

    • Gina, ai dreptate! Şi la mine soarele mângâie mugurii, iar troienele de zăpadă care erau în stare să ne acopere numai în urmă cu foarte puţin timp, s-au transformat în firave râuleţe. Aceeaşi urare şi pentru tine. Numai bine să fie şi zâmbet pe chip, Gina!

  4. Pingback: Parfum de primăvară « Mirela Pete. Blog

  5. Ce frumoasă poezie! Gata, mă pregătesc să ies afară, să mă bucur de strălucirea soarelui şi de vremea frumoasă. Primăvara a început spectacolul ei minunat!
    Numai bine, doamna Aurora! 🙂

  6. Incet, incet, si pe meleagurile mele natale zapada se topeste vazand cu ochii. Abia astept sa se zvante nitel pamantul pentru a-ncepe prin gradina demararea lucrarilor de primavara (taiatul viei, curatatul pomilor, amenajarea rasadnitelor cu rosii si ardei…).
    Mi-e dor de soarele primavaratec, de mugurii pomilor si de primele fire de iarba verde! O primavara frumoasa va doresc!

    • Nea Costache, gând la gând cu bucurie! Chiar în dimineaţa asta mă gândeam la dumneavoastră. Ce face nepoţelul?
      Si la noi, primăvara începe să-şi intre în drepturi. Zăpada care reuşise să ne sperie, deja s-a topit şi firul verde al ierbii a început să strălucească mângâiat de soare. Multă sănătate şi o primăvară cu bucurii.

  7. Pingback: Parfumul primăverii « Ioan Usca

  8. Pingback: Poveste parfumată de primavară « my heart to your heart

  9. Pingback: Parfumul primăverilor copilăriei | VERONICISME

  10. Pentru cateva momente m-am simtit copil si am zburdat alaturi de ceilalti copii.
    La noi inca nu a venit primavara, insa nici iarna nu mai e.
    Iti multumesc pentru povestea ta parfumata si-ti doresc o duminica insorita!

  11. Pingback: parfumul primaverii | Rokssana's Blog

  12. Pingback: Parfumul cadourilor de primavara… « Daurel's Blog

  13. Pingback: EA | innerspacejournal

  14. O poezie ce debordeaza de veselie, optimism! A venit cu adevarat primavara aici!
    Trimit ganduri verzi de primavara cu adieri suave ce cuprind parfumul tuturor florilor de sezon! 🙂

  15. Pingback: Vechi scăpărări (040312) | Amintiri din filumenie

  16. Pingback: Lătrături ocoşe (040312) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  17. Pingback: Clipe încremenite (040312) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  18. Pingback: Viaţa-n imagini (040312)

  19. Pingback: Sunt un strigăt de iubire | Noaptebunacopii's Blog

  20. Pingback: ZIUA FEMEII , ziua mamei, sotiei, iubitei, surorii, colegei... - » ARTE @ Zinnaida

  21. Pingback: 6 Martie cu Oameni adevărați « Mirela Pete. Blog

  22. Pingback: Lecţia de patriotism « • Gabriela Elena •

  23. Pingback: la multi ani ! | Rokssana's Blog

  24. Pingback: Alt joc cu poze – 07.03.12 « Florina Lupa Curaru

  25. Pingback: Pe chibrituri: Ecologie « Blog de Filumenistă

  26. Pingback: Știință și cunoaștere, TVR Cluj, partea 2 « Clipe de Cluj

  27. Pingback: Vechi scăpărări (070312) | Amintiri din filumenie

  28. Pingback: Clipe încremenite (070312) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  29. Pingback: Viaţa-n imagini (070312)

  30. Pingback: Gustav Klimt, pictorul femeilor și al petalelor aurii « Mirela Pete. Blog

  31. Pingback: Neuitându-mă la Lună (1)

  32. La multi ani de 8 Martie!
    Pentru ca sunteti cele care insenineaza zilele barbatilor – desi ei se plang dar numai pentru ca asa s-au obisnuit – pentru ca sunteti cele care numai cand priviti catre copiii vostri, dati lumii mai multa frumusete, pentru ca sunteti cele care gasesc in fiecare zi timp pentru orice problema si orice nevoie a celor dragi, pentru ca, desi va mai plangeti cateodata, o luati de la capat in fiecare zi, mai puternice si mai hotarate, pentru ca sufletul vostru stie ce e iubirea, cum se daruieste si cum se primeste ea… si pentru tot ceea ce reprezentati… pentru voi timpul se opreste putin in loc la fiecare inceput de Primavara, sa va aduca un omagiu…
    La multi ani!

  33. Pingback: Flori, femei, dragoste şi înţelepciune « • Gabriela Elena •

  34. Pingback: La multi ani, mama! « my heart to your heart

  35. Pingback: 8 Martie Minunat « Araceli

  36. Pingback: Joc cu flori « Florina Lupa Curaru

  37. Pingback: parerea lu' danutz - Cu dragoste

  38. Si eu iubesc foarte mult primavara.Aici unde ma aflu departe de tara simt primavara in sufletul si inima mea cu tot ce are mai frumos si mai datator de viata.
    Mai ales primele floricele, primii mugurasi, natura care se trezeste la viata.
    Citesc cu mult drag tot ceea ce postati pe acest minunat blog, presarat cu stropi din marele suflet pe care il aveti.
    Sa fiti sanatoasa stimata doamna si La multi ani de 8 martie.

  39. Pingback: FEMEIE GRASA SAU FEMEIE SLABA ?! - Viata in imagini si cuvinte 32 - » ARTE @ Zinnaida

  40. Pingback: Miercurea cu muguri tineri « Mirela Pete. Blog

  41. Pingback: Iar, zel ist! « Ulise al II-lea cel Ocoş

  42. Pingback: St. Patrick’s Day, Ziua Irlandei. Slainte! « Mirela Pete. Blog

  43. Pingback: 17 martie: St. Patrick’s Day, Ziua Irlandei. Slainte! « Mirela Pete. Blog

  44. Pingback: Vent Vert…vânt verde! « Mirela Pete. Blog

  45. Pingback: Vent Vert…vânt verde! « Mirela Pete. Blog

  46. Pingback: Tineri arhitecţi din Germania. Expoziție la Muzeul de Artă din Cluj « Clipe de Cluj

  47. Pingback: Mai în glumă, mai în serios… « • Gabriela Elena •

  48. Pingback: Alt joc cu poze – 17.03.12 « Florina Lupa Curaru

  49. Pingback: Pisicisme « Ulise al II-lea cel Ocoş

  50. Pingback: Viaţa-n imagini (160312)

  51. Pingback: Pe chibrituri: Stațiunea Buziaș « Blog de Filumenistă

  52. Pingback: Vechi scăpărări (180312) | Amintiri din filumenie

  53. Pingback: Brrrrr! =)) « Blog de Tury

  54. Pingback: Pe chibrituri: Pique « Blog de Filumenistă

  55. Pingback: Alt joc cu poze – 20.03.12 « Florina Lupa Curaru

  56. Pingback: Ist zel ist! « Ulise al II-lea cel Ocoş

  57. Pingback: Clipe încremenite (230312) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  58. Pingback: Lătrături ocoşe (220312) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  59. Pingback: Vechi scăpărări (210312) | Amintiri din filumenie

  60. Pingback: Alt joc cu poze – 23.03.12 « Florina Lupa Curaru

  61. Pingback: Pe chibrituri: Vapor « Blog de Filumenistă

  62. Pingback: BIBLIA (12) - Viata lui Iisus Hristos - partea I

  63. Pingback: Pe chibrituri: Dezarmare – Pace « Blog de Filumenistă

  64. Pingback: Alt joc cu poze – 28.03.12 « Florina Lupa Curaru

  65. Pingback: Alt joc cu poze – 28.03.12 « Florina Lupa Curaru

  66. Pingback: Lătrături ocoşe (250312) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  67. Pingback: Lătrături ocoşe (280312) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  68. Pingback: E joi? E zelist! « Ulise al II-lea cel Ocoş

  69. Pingback: Viaţa-n imagini (220312)

  70. Pingback: Viaţa-n imagini (250312)

  71. Pingback: Viaţa-n imagini (280312)

  72. Pingback: Clipe încremenite (300312) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  73. Pingback: Clipe încremenite (010412) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  74. Pingback: Viaţa-n imagini (310312)

  75. Pingback: Alt joc cu poze – 31.03.12 « Florina Lupa Curaru

  76. Pingback: Lătrături ocoşe (310312) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  77. Pingback: Vechi scăpărări (300312) | Amintiri din filumenie

  78. Pingback: Pe chibrituri: 1985 – Anul Internațional al Tineretului « Blog de Filumenistă

  79. Pingback: Alt joc cu poze – 04.04.12 « Florina Lupa Curaru

  80. Pingback: Clipe încremenite (040412) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  81. Pingback: Lătrături ocoşe (020412) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  82. Pingback: Vechi scăpărări (020412) | Amintiri din filumenie

  83. Pingback: Vechi scăpărări (050412) | Amintiri din filumenie

  84. Pingback: Lătrături ocoşe (050412) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  85. Pingback: Viaţa-n imagini (030412)

  86. Pingback: Clipe încremenite (070412) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  87. Pingback: Alt joc cu poze – 07.04.12 « Florina Lupa Curaru

  88. Pingback: Viaţa-n imagini (060412)

  89. Pingback: Clipe încremenite (0704129 « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  90. Pingback: Clipe încremenite (110412) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  91. Pingback: Lătrături ocoşe (070412) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  92. Pingback: Lătrături ocoşe (090412) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  93. Pingback: Viaţa-n imagini (080412)

  94. Pingback: Alt joc cu poze – 09.04.12 « Florina Lupa Curaru

  95. Pingback: Vechi scăpărări (080412) | Amintiri din filumenie

  96. Pingback: Pe chibrituri: Brăila 1368 – 1968 « Blog de Filumenistă

  97. Pingback: Viaţa-n imagini (100412)

  98. Pingback: Alt joc cu poze – 11.04.12 « Florina Lupa Curaru

  99. Pingback: Viaţa-n imagini (120412)

  100. Pingback: BARCELONA. CASA BATTLO - Capodoperă a lui Gaudi - Monument UNESCO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.