De ziua mea, mulţumesc
Tuturor celor cei
Imi fac urări de obicei,
Dar şi acelor care
Vor poposi aici din întâmplare!
Un coşuleţ cu flori
In simfonie de culori
Primit astăzi în dar.
De la cine? Nu am spus…
Dar îi iubesc nespus!
Astăzi este ziua mea de naştere şi pentru că în familie suntem două sărbătorite, tortul a avut dublă dedicaţie!
Mulţumesc cu lacrimi de bucurie în ochi şi cu inima plină de iubire, copiilor mei (cei doi băieţi cu soţiile lor) şi celor patru nepoţi pentru tot ce mi-au spus şi dăruit astăzi.
Mulţumesc dragilor mei cu care mi-am serbat ziua şi m-au făcut să mă simt specială.
Mulţumesc cu mult drag tuturor celor pe care, prin urările pe care mi le-au făcut, i-am simţit aproape de sufletul meu.
24 martie 2009 a fost ziua în care am deschis fereastra spre lume !
24 martie 2009 a fost ziua în care stropi din sufletul meu s-au împrăştiat pe acest blog luând forma cuvintelor.
Nici nu ştiu când a trecut timpul! Ştiu doar că am cunoscut o lume minunată în care mi-am făcut mulţi prieteni cărora le mulţumesc pentru că există!
Tuturor, mulţi ani înainte !
Urare pentru nepoţica mea care azi a împlinit 12 ani
LA MULŢI ANI GIULIA
Tu care eşti un dar în viaţa noastră
Spre viitor să ai deschisă larg fereastră.
Să înfloreşti ca trandafiru-n soare
Şi fiecare zi să-ţi fie sărbătoare.
Să ai voinţă şi puterea de-a reuşi în viaţă,
Cu zâmbet să începi oricare dimineaţă
Să fii puternică, mereu cu fruntea sus
Şi tot ce ai de spus, să fie spus.
Trăieşte viaţa, trăieşte din plin clipa
Şi când iubirea te-o mângâia cu-aripa
Spre fericire drumul tău să fie
Şi fiecare zi, o nouă bucurie.