A,Ă,B,C,D,E,F… este rândul acum lui G
Slăbănog şi cocoşat
Parcă-i lacăt descuiat.
L-am văzut eu la portiţă
Pus aseară de Gheorghiţă,
Fiindcă ieri în grădiniţă
Un gândac şi-o gărgăriţă
I-au rupt nouă garofiţe
Să le dea unor fetiţe.
Toată ziua supărat
Gheorghiţă a îngânat
Cuvinte cu G-ncadrat
Numai bune de-nvăţat:
Aragaz, argint, agrar,
Ogor, struguri şi ogar.
Sunt şi altele, să ştiţi!
Încercaţi să le găsiţi.