MOŞ NICOLAE SOSEŞTE -plagiat-

Pe facebook există o pagină ” https://www.facebook.com/FericireSiSperanta    unde la Photos   https://www.facebook.com/media/set/?set=a.393780767395707.1073741825.393778317395952&type=3 am găsit  o poezie a mea  intitulată Moş Nicolae soseşte, postată de mine  în urmă cu doi ani http://aurorageorgescu.ro/category/poezii-pentru-mos-nicolae/ . Foarte  frumos până aici. Problema este că nu exista scrisă sursa sau numele autorului, ceea ce nu mi se pare corect. Redau mai jos aşa cum a fost postată de „fericire şi speranţă” , cu speranţa că voi avea fericirea să nu mai repete furăciunea, fiindcă tot site-ul meu este protejat  conform prevederilor dreptului de autor.

MOŞ NICOLAE   SOSEŞTE

Moş Nicolae soseşte

POEZIILE DESPRE MOŞ NICOLAE grupate

Pentru cei care nu au răbdare să caute pe blog, am postat aici poezioarele despre Moş Nicolae, scrise anul trecut:

VINE MOŞ NICOLAE

Haide, hai fată bălaie
Că vine Moş Nicolae!
Trebuie să curăţăm
Toate ce le încălţăm:
Papucei, şi săndăluţe,
Cizmuliţe şi ghetuţe,
Ca nu cumva Moşul bun
Să lase nuia de-alun,
Ci covrigi cu mult susan
Şi iepuri din marţipan,
Bomboane de ciocolată
In cutie colorată.
Ursuleţi din turtă dulce…
Numai Moşul ne aduce!
Sigur, doar la cei cuminţi.
Tu ai fost?Dar să nu minţi !

MOŞULEŢII COMPLOTIŞTI

Sunt nervos de nu mai pot,
C-am simţit mare complot.
Moş Ene vrea să ne-adormă
Când Moş Nicolae toarnă
Dintr-un sac plin cu de toate
Bomboane şi ciocolate,
Iar la unii-o nuieluşă,
În pantofii de la uşă.
Dar acum, fiindc-am aflat,
Voi sta treaz neapărat,
Să-l văd pe Moş Nicolae
Venind prin zapezi sau ploaie,
Să ne dăruiască-n noapte
Şi pe merit şi ce poate!
Dar ce am? Mi-aşa de somn!
– Moş Ene, nu vreau să dorm.
Vine Moşul pe la gene…
– Nu te mai juca, Moş Ene!

MOŞ NICOLAE SOSEŞTE…

Hai fuguţa, hai fuguţa!
Lustruim frumos ghetuţa
Si o punem la intrare
S-o umple Moş Nicolae
Cu dulciuri şi cu păpuşi…
Să-l pândim de după uşi,
C-o să vină-acuş-acuş!

IN AŞTEPTAREA LUI MOŞ NICOLAE

Azi nu am mers la plimbare.
Cât a fost ziua de mare,
Am lustruit şi-am spălat,
Tot ce-aveam de încălţat:

Papucei, pantofi şi ghete,
Le-aşezai pe îndelete,
Lângă uşă-n holul mare .
Moş Nicolae le vede oare?

Fiindcă-n noaptea asta, Moşul,
După ce-a cântat cocoşul,
Duce pe la fiecare,
Dulciuri şi jucărioare.

Copiilor buni le-aduce
Bomboane şi turtă dulce,
Şi cui e neascultător,
Nuia-i pune-n pantofior.

Dar de-or fi murdari pantofii
Ţi-i confundă cu cartofii,
Şi-i aruncă la gunoi,
Cât ai zice: unu-doi !

VINE MOŞ NICOLAE

Iau ghetuţa să-i fac baie
Că vine Moş Nicolae
Şi vreau sa fie curată,
Ca să mi-o umple pe toată,
Cu dropsuri si ciocolată
Şi să zică:”Măi! Ce fată!”

Alertă de Moş Nicolae

Lume, lume, ajutoor!
Hai să căutăm de zor
Prin cutii şi pe sub pat,
Tot ce am de încălţat:

Pantofiori, papuci, ghetuţe,
Cizmuliţe, săndăluţe,
Adunate, curăţate
Şi la uşă puse toate,

Fiindcă moşu până-n zori,
Daruri pune-n pantofiori
Şi eu vreau pe toţi să-i pun,
Să-i umple cu ce-i mai bun!

De Moş Nicolae

Mă prezint din tot înaltul:
Sunt Gigel-dezordonatul !
Lucrurile mele toate
Sunt mereu împrăştiate!

Aoleuuuu! Unde-s pantofii?
Uf! Aici sunt doar cartofii!
Unde, unde-s botoşeii?
Nu-mi găsesc nici papuceii!

Şi Moş Nicolae-acum,
Cred că  e deja pe drum
Şi de n-am pantofi la uşă
Lasă doar o nuieluşă!

VINE MOŞ NICOLAE !

Haide, hai fată bălaie
Că vine Moş Nicolae!
Trebuie să curăţăm
Toate ce le încălţăm:
Papucei, şi săndăluţe,
Cizmuliţe şi ghetuţe,
Ca nu cumva Moşul bun
Să lase nuia de-alun,
Ci covrigi cu mult susan
Şi iepuri din marţipan,
Bomboane de ciocolată
In cutie colorată.
Ursuleţi din turtă dulce…
Numai Moşul ne aduce!
Sigur, doar la cei cuminţi.
Tu ai fost?Dar să nu minţi !

Tuturor prietenilor din blogosferă!