Miercurea fără cuvinte IARNĂ GREA

DSC04232
IARNĂ GREA
Norii adunaţi grămadă
Scutură fulgi de zăpadă,
Imbrăcând natura toată
Intr-o mantie curată.

Pomii crengile-şi apleacă
Sub poveri de promoroacă
Şi aşa de nea albiţi
Par să fie înfloriţi.

Pe un stâlp de telegraf
Croncăne o cioară grav
Supărată că sub cer
Nu e loc decât de ger!

Jumătate îngheţat,
Azor latră-nfuriat
Un străin ce stă-n livadă!
Dar… e omul de zăpadă.

Miercurea fără cuvinte IARNĂ GREA


Zi de iarnă geruită,
Cu zăpadă troienită
Şi cu viscol în rafale
Spulberând totul din cale.

Vu-u-u! Vântul vuieşte
Şi se-nfoaie nebuneşte
Prin livada troienită
Şi coroana zdrenţuită.

Sub suflarea-i îngheţată,
Tremură natura toată.
Pe o vreme aşa barbară,
Nimeni nu mai stă afară.

Doar o cioară zgribulită,
Ghemuită pe-o răchită,
Neagră ca o piază rea,
Croncăne a iarnă grea.

CARMEN are mai multe poveşti  tăcute !