POVESTE DE IARNĂ

De  data asta iarna nu a mai glumit.
S-a supărat că am  ignorat-o şi a venit cu tot arsenalul: zăpadă, vânt puternic, ger, aşa cum spune imaginea  de mai jos imortalizată de mine azi în satul meu aflat sub asediul zăpezilor … dar e minunat!
Fireşte că mi-a stimulat imaginaţia şi aşa s-a născut o

POVESTE DE IARNĂ

Primăvara se grăbise
Să trezească ghioceii
Şi cu un sărut deschise
Mai apoi şi brebeneii.

Doar că iarna, sora-i mare
A venit înverşunată
Şi c-o singură suflare
A-ngheţat natura toată.

A prins norii toţi grămadă
Scuturându-i de zăpadă,
Şi-a stârnit vântul năpraznic
Inălţându-l în tornadă.

Incercând s-o domolească
I-a vorbit calm primăvara:
Nu fi rea, că plec acasă,
Dar… să nu te-apuce vara!

Iarna la noi

Ce ciudat!

Sakura, a prezentat pe blogul ei http://dpnori.blogspot.ro/2013/02/cum-se-face-un-om-de-zapada.html?showComment=1360614235713#c712217679238122241, o mulţime de omuleţi de zăpadă care mi-au sugerat câteva versuri. Iată-le

     CE  CIUDAT !

De ieri ninge şi pe stradă
Sunt doar oameni de zăpadă 
Dar ciudat: merg! Zgribuliţi,
Deşi sunt înfofoliţi !

Nici nasul nu e din morcov
Şi nici gura, fruct de roşcov!
Unul vine chiar la noi.
Dacă face tărăboi?,

Uşa iată s-a deschis
Şi-s atâta de surprins
C-a intrat, se scutură
Şi-Azorel se bucură !

Ştiţi de ce? Fiindcă e tata!
Şi ninsoarea l-a dat gata,
Fiindcă-n alb l-a îmbrăcat
Şi-acum pare deghizat:
In om de zăpadă sculptat.