CE ESTE PACEA (poezie pentru copii)

( imagine preluată de pe internet)Intr-o lume a violenţei în care traiesc şi copiii, printre strigătele agresive ce însoţesc jocul cu pistoale, puşti, mitraliere, săbii, tunuri şi tancuri (fireşte, de jucărie, să nu care cumva să nu înveţe viitorul adult cu ce să ucidă, cum să provoace suferinţă, cum să nască ură şi răzbunare, cum să distrugă…) poate este bine să mai strecurăm, cu riscul de fi consideraţi penibili, şi câte un cuvânt despre PACE, pe care să o asociem cu duioşia, cu dragostea, cu mângâierea caldă a razelor de soare, cu faptul că totuşi putem fi şi buni şi aceasta chiar nu dăunează grav sănătăţii.
Ce este pacea?

– Mămico, CE E PACEA?
– Este lumina-n noapte,
E zâmbetul curat,
E raza ce-ncălzeşte
Năsucul îngheţat.

– Dar spune-mi CINE-I PACEA ?
– Este o zână bună,
Ce-aduce bucurie
Şi strânge-n jurul mesei
Pe toţi ce-i vrem să fie.

– Mămico, CUM E PACEA ?
– Este ca mâna mamei
Când mângâie fetiţa,
Este sărutul cald
Când doare rău bubiţa.

-Dar UNDE-I CASA PĂCII ?
– E-n orice suflet bun
Si trebuie să-ţi spun
C-aşa mică cum eşti,
Şi tu s-o găzduieşti.