BROSCUŢA

Sunt de fapt două variante: o poezioară pentru cei mici şi o fabulă pentru cei mari
Pentru cei mici:

BROSCUŢELE

Trei broscuţe într-un lac
Cântau vesele oac-oac!
Numai una mai moţată
Striga foarte supărată:
-Soarele arde prea tare,
Imi iau şlapi şi plec la mare!

INTÂMPLRE CU O BROASCĂ
(fabulă)
Zeci de broaşte într-un lac
Cântau vesele oac-oac!
Numai una mai moţată
Striga foarte supărată:

-Lacu-acesta nu-i de mine,
Doar în valuri îmi e bine.
– Soarele arde prea tare,
Imi iau şlapi şi plec la mare!

Dar de acum atinse marea
Simţi cum o pişcă sarea
Şi degrabă s-a întors
In lacul mic şi frumos.

Morala:
Rămâi unde-ţi este locul,
Fără să forţezi norocul.

MĂGARUL DIRIJOR

Un măgar ce se credea
Cel mai mare dirijor
S-a gândit că s-ar cădea
Să formeze-un cor.

Imediat găsi în curte
Mulţime de amatori,
Dar când încercau să cânte
Te treceau fiori!

Iha!Muuu! Ga-ga!Ham –ham!
Miauu! Guiiiţ!Piu! Be-he-heee!
Orşiunde să te-ascunzi
Numai să n-auzi!

Doar măgarul dirijor
Îi lăuda încântat,
Şi-aştepta încrezător
Să fie-aplaudat!
Morala:
Când nu ştii bine ceva,
Mai bine să taci,
Că nu poţi aprecia
Ce nu ştii să faci!

SPERIETOAREA

Cip-cirip-ciripi-ci!
-Mamă-mierlă vino-aci!
Chiar la mijloc pe ogor
Stă un om într-un picior!

Are pălăria roasă
Şi o faţă-aşa hidoasă….
Vai de mine, mă-nfior
De aşa o arătare!

Mamă mierlă, ajutooor!
-Ha-ha-ha!Ce zarvă mare
Pentru-un băţ şi-un cap de paie!
E doar o sperietoare!

-Intâmplarea s-o ţii minte
Şi de astăzi înainte
Nimic să nu hotărăşti
Până nu te lămureşti !

MIERCUREA FĂRĂ CUVINTE

    Deşi este miercurea fără cuvinte am să scriu poezia pentru a fi apreciat desenul care oglindeşte perfect personajele mele:
 UN MICUŢ CĂŢEL ISTEŢ
Un căţel micuţ odată,
Cu o voce tremurată,
Se ruga de un dulău
Să-i dea din ciolanul sau.

-Ham, ham, ham, mi-e foame rău,
Vreau şi eu din osul tău!
-Ha,ha,ha, mă faci să râd,
Poate-ţi trag un şut in fund!

-Mârrr! Ia pleacă tu de-aici,
Nu-mpart oase cu cei mici!
Şi-a fugit bietul căţel,
Necăjit şi  vai de el!

Dar deodată s-a gândit
Să-şi ia blana la vopsit
In dungi late, să se creadă
Că-i tigru din cap in coadă!

Şi-uite-aşa dungat apare
Chiar la câinele cel mare.
Stă dulăul şi priveşte.
Să-i dea osul… se gândeşte:

„De nu-l primesc la mâncare,
Când s-o face ăsta mare
Face hap şi mă inghite.
De-i dau osul, ţine minte.”

Şi-i zise cu glas mieros:
-Tigrişor, nu vrei un os?
-Ba il vreau că vine tata
Şi-o să fie masa gata.

-Vine tigrul? Vai de mine!
Am plecat, rămai cu bine.
Poftă bună şi să-i zici
Că eu chiar mă mut de-aici!

-Salutare şi … pupici!

 

Un căţel isteţ - desen MIRELA PETE
Miercurea fără cuvinte a fost iniţiată de Carmen

Un alt fel de sclavie

Sant contrariata si revoltata! Si asta mi se trage numai de la plimbarile mele pe ulitele satului. Azi, abia ce ma indepartasem de casa, ca-l intalnesc pe Tudor, un barbat la vreo 55-6o de ani, casatorit cu Geta, o femeie tare de treaba, harnica, priceputa si care o viata intreaga nu a facut nimic altceva in afara muncilor campului, si a treburilor gospodaresti. Ma saluta, ii raspund si am proasta inspiratie sa-l intreb ce face Geta. Parca i-am pus foc pe nari! Dintr-o data, pasnicul Tudor, devine leu-paraleu si-ntr-o cascada de cuvinte incepe sa-mi povesteasca cum nevasta-sa si-a iesit din minti si a apucat-o pe alte cai. Intr-o clipa imi trec prin minte tot felul de grozavii: de la o boala psihica pana la certuri aprinse si chiar „abateri de la morala”. Il privesc oarecum neancrezatoare, dar n-apuc sa-l intreb nimic fiindca explicatiile curg:
– Matusa-sa de la Botosani, i-a dat o armonica veche sa faca ce-o vrea cu ea. Si ce crezi, nevasta-mea a chemat pe unu de i-a reparat-o si a invatat sa scartaie la ea singura.
– Bravo ei! Zic eu entuziasmata.
– Bravo pe dracu! Cine a mai pomenit sa te duci de la vaca la armonica?
– Ei, uite, Geta ta! Si ce te deranjeaza? Eu in locul tau m-as mandri cu asa ceva!
– Mandru? Hai bre, iti bati joc de mine?
– Ba deloc.
– Eu zic ca da. Nu crezi ca rade tot satul de ea?
– Poate, din ignoranta!
– Ignoranta, neignoranta, eu stiu una: traiesti in satra, vorbesti tiganeste.
– De acord, dar aici nu este vorba de satra ci de placerea unui om care nu deranjeaza pe nimeni, ba chiar poate sa infrumuseteze si viata altora.
– Fugi dom-le de-aici. Pai daca ma intreaba Fane vecinul, ce face nevasta-mea, eu pot sa-i spun ca se prosteste la armonica?
– Si de ce nu? Tu cand ai chef sa mergi la carciuma sau sa joci carti, table, popice, sau mai stiu eu ce, te duci si stai cu orele de capatai, fara sa fie nevoie sa dai socoteala nimanui, asa-i?
– Pai da, da eu sant barbat. O femeie are mereu de lucru in casa!
– Mai sa fie? dar femeia nu este ca si barbatul tot fiinta umana? N-are si ea aceleasi drepturi, n-are si ea nevoie de relaxare, de odihna?
– Pai cum sa aiba aceleasi drepturi? Cum sa faca ce fac eu? Doamne fereste! Sa se „relasese” la televizor sau cu femeile la vorba pe ulita. Odihna? Ce, n-are paturi? Noaptea nu-i ajunge?
– Da de cand stabilesti tu ce o relaxeaza pe Geta? De unde si pana unde stii tu ce o odihneste pe ea? Esti vreun dumnezeu si n-am aflat eu? Nu e totuna pentru tine daca sta la televizor, in drum sau cu acordeonul sau armonica, ce-o fi ?
– Stii ceva, doamna, aici e sat si asa ceva nu s-a mai pomenit, ca o taranca sa cante le „istrumenturi”. Ce, ea e d-alea deochiatile? Mai bine vorbim „alcevasilea” ca nu vreau sa ma cert cu dumneata…
Am abandonat discutia fiindca mi-am dat seama ca nici un argument al meu nu-i va schimba convingerile si dupa un salut inghetat am grabit cat am putut pasul, sa nu-l mai aud, sa nu-l mai vad. Din pacate nu este singurul care gandeste asa, ci mai bine de 70% din locuitorii satului. Probabil ca si unii dintre cititorii mei vor zambi imaginandu-si-o pe Geta alergand de la grajdul vacii la armonica atarnata undeva la sopron, unde sa nu-l incomodeze pe atotputernicul Tudor, marele detinator al dreptului de a distribui bilete de voie pentru orice stare sufleteasca, fizica sau morala. Da, poate la prima vedere pare caricatural, dar ganditi-va ca este vorba de o fiinta umana, inzestrata ca oricare alta cu gandire si simtire. Si ea se bucura sau sufera, are dorinte si pasiuni, iubeste, viseaza!! Eram intr-o seara in poarta casei cu Geta. La un moment dat, s-a auzit un tril. Geta s-a oprit din vorba, mi-a facut semn sa nu care cumva sa fac vreo miscare si dupa cateva clipe, cu ochii plini de lacrimi mi-a soptit : canta privighetoarea! Si-atunci, va mai mirati ca infruntand opinia radio-santului si ocarile unui sot limitat si egoist, a invatat singura sa cante la armonica?
Asta e! Intre oras si sat exista inca, o prapastie numita mentalitate, mentalitate care instaureaza un fel de sclavie a femeilor, mutilandu-le sufleteste, confiscandu-le dreptul de a se manifesta in afara prejudecatilor!
Ma obsedeaza o intrebare pe care mi-am mai pus-o candva: in ce secol traim?