Carmen vă va spune mai multe despre acest joc.
Cea care a iniţiat Miercurea fără cuvinte o găsiţi aici. Fotografia imi aparţine. Locul se cheamă „INTRE PRAPASTII” deşi este intre stânci , se află in apropierea Zărneştiului şi este de o frumuseţe sălbatecă rară!!!!
Imi place şi nemărginirea mării cu valurile ei înspumate, dar dacă este să aleg intre mare şi munte, fără să stau pe gânduri, aleg muntele. In faţa măreţiei masivelor muntoase mă plec cu inchinăciune şi sunt fericită de câte ori paşii mă poartă pe cărările umbrite de brazi . Imi place să cred că si muntii mă iubesc, ba chiar cred cu tărie, mai ales de cănd m-au întâmpinat desenând pe cer cu rasuflarea lor , o inimă imensă plutind pe un norişor:
Brazii freamătă simţindu-mi bucuria revederii:
râurile îmi spun grăbite poveştile culese in timpul în care nu ne-am văzut:
O multime de indicatoare turistice mă pun în încurcătură: ce traseu o fi mai frumos? Pe care să îl aleg? Pe toate… pe rând!
Fiecare loc îmi oferă imagini de neuitat! Priviţi:
Florile printre care am mers mi-au povestit câte inimi au cucerit. Vă las să alegeţi pe cea mai convingătoare:
sau poate aveţi altă preferinţă:
aşa?
dar acestea?
Categoric timpul nu se scurge uniform: vreau sa spun ca uneori saptamana are sapte zile scurte-scurte, alteori are numai zile de post de zici ca nu se mai termina. Spre exemplu sapatamana aceasta in care mi-am luat si eu vacanta, se nimeri sa fie tocmai din cele rapide: nici nu stiu cand a trecut. Imi pusesem in geamantan si carti beletristice si dictionare si rebus si carnetele… n-am avut timp nici sa le deschid. In schimb, am luat muntii la pas, atat cat m-au dus picioarele. Si daca va spun ca pe unul din traseele facute, la nici douazeci de metri de locul in care ma aflam o caprioara a trecut ca o sageata, ma credeti. Dar daca va spun ca am zarit un urs ce se misca agale nu chiar foarte departe, ma mai credeti? Da sau nu, eu insist sa spun ca l-am vazut si pentru singura data in vacanta asta scurta, cele aproximativ zece minute cat a fost ursul in raza mea vizuala, au fost cat un secol. Si cind te gindesti ca teoretic, nici n-avea ce cauta acolo! Oricum,a fost sarea si piperul vacantei si dovada este faptul ca dintre atatea peisaje superbe, dintre atatea lucruri minunate ce mi-au incantat sufletul, nu v-am spus decat despre urs. Uite cum tinem scai adrenalina dupa noi si nu-i dam drumul Doamne-fereste! In loc sa uit de urs si sa va povestesc cum dansau stropii in cascadele verzi de atata brad rasfrant, eu bat apa in piua cu spaimele! Asta suntem: niste masochisti.