MOŞ CRĂCIUN VINE LA TOŢI

cutii cu cadouri
MOŞ CRĂCIUN  VINE LA  TOŢI
de Aurora Georgescu

Bunicuţo, toţi îmi spun
Că în Seara de Ajun,
An de an, doar la copii
Moşu-aduce jucării.

Dar eu văd că sub brăduţ,
De la bebe la tăicuţ
Toţi din casă au un dar!
Ce să cred eu, aşadar?

Râde-ncetişor bunica
Mângâindu-şi nepoţica
– Drept am spus şi nu greşesc:
Doar copiii-un dar primesc.

Dar îţi pun o întrebare:
Orice om, la întâmplare,
Că e puşti sau e om mare
Nu-i copilul unei mame?

MOŞ CRĂCIUN E GENEROS

Moş Crăciun poză

MOŞ CRĂCIUN E GENEROS

de Aurora Georgescu

Dragul nostru Moş Crăciun
Vine-n Seara de Ajun
Şi aduce  negreşit
Darul cel mai potrivit:

Ciocolată la fetiţe,
Alune la veveriţe,
Bomboane pentru băieţi,
Miere pentru ursuleţi,

Lapte dulce la pisică
Şi-un os pentru Azorică.
– Moş Crăciun! Spune: cum poţi
Tu să te gândeşti la toţi?

NU E ZĂPADĂ !

fulgi de nea

Ce mă fac? Nu e zăpadă!
Nici un fulg nu vrea să cadă
Şi dacă nu o să ningă,
Moş Crăciun cum o s-ajungă?

Ştiu! Eu la fereastra mea,
Voi avea covor de nea:
Din perne fulgi or să cadă,
Cern făină şi-am zăpadă!

Şi de pun aspiratorul
Să sufle din tot motorul
Am şi viscol pân-la cer!
– Moş Crăciuuuun! Vinoooo! E geeeer!

DRAGUL NOSTRU MOŞ CRĂCIUN

MOŞ CRACIUN
Astă seară o să vină,
Pe poteca din grădină,
Dragul nostru Moş Crăciun
Şi mă-ntreb: ce o să-i spun?

Să îi fac un rezumat
Cu tot ce s-a întâmplat?
Păi… nimic! Am fost cuminte!
Ce se-aude? “minteeee- minteee …”

Aaa! Ecoul! Ce ciudat!
De unde o fi aflat?
Bine, îi spun adevărul…
C-am stricat aspiratorul,

Că am spart o farfurie,
Am stricart o jucărie,
Am mai tras mâţa de coadă…
Am greşit şi… să mă creadă

Că-i  promit să nu mai fac .
Moşul o să dea din cap
Şi-o să ierte, că e bun,
Dragul nostru Moş Crăciun.

Întâlnire cu Moş Crăciun (Pentru Giulia-Demetreea)

Dansez, dansez şi visez
Că sunt un fulg de nea.
În roiuri de stele valsez
Şi Moş Crăciun e-n inima mea.

Ghirlande poleite si globuri sclipesc,
Păpuşi, jucării şi bomboane,
Artificii în zeci de nuanţe lucesc
Şi toate-s un vis pe care-l trăiesc!

O! Vine,vine! Iată-l pe Moşul cel bun!
E-n faţa mea şi nu ştiu ce să-i spun.
Privesc totul de parcă-s vrăjită,
Mă bucur tare! Sunt fericită !

Această poezie mi-a fost inspirată de nepoţica mea Giulia prin sensibilitatea şi candoarea ei deosebită.

Rog pe toţi care vor recita această poezie să specifice  că a fost scrisă de mine pentru Giulia.

Teo Negura, Luna patrata, Gabriela Savitsky, Mirela Pete, Rokssana, Innerspacejournal, Madi si Onu CellaFlorina,   G1B2I3,   Gabriela Elena,   Luna PatrataSupravietuitor, UliseVania, Zamfir.