SPECTACOL ÎN PĂDURE

Inspirată de acest desen pe care mi l-a dăruit Mirelei Pete, am scris în versuri povestioara:
SPECTACOL IN PĂDURE

Vă voi povesti îndată
O-ntâmplare adevărată
Petrecută în zăvoi
Când era vara în toi.

Un arici venit în fugă,
Cocoţat pe-o buturugă
Tot striga în gura mare,
Cheamând lumea la serbare.

Lume-lumeee! Adunareaaaa,
Ascultaţi-mi toţi chemarea!
In pădurea fermecată
Avem scenă-adevărată!

Hai veniţi toţi la spectacol
Nu este nici un obstacol.
Gratuit vă veţi distra,
Garantez. Pe-onoarea mea!

Dacă vrem să ne distrăm
Şi de rele să uităm
Incetăm să mai fim trişti
Şi ne facem toţi, artişti!

Orchestre de păsărele
Vor umple arenele.
Buha-şi umflă penele:
– Şi eu voi cânta cu ele!

Un pui mic de căprioară
Venit pentru prima oară,
Le priveşte rugător.
Tare-ar vrea să cânte-n cor.

Iepurică vesel tare
Are-acasă trei chitare
Şi-n spectacol va cânta
Cu toată familia .

Rîsul le va spune glume
Vulpea va jongla. Pe bune!
Jderul se-nscrie la dans
Ursul deja e-n balans!

Veveriţa se gândeşte
Să se-mbrace ştrengăreşte
Şi sărind pe un trapez
Să pară un titirez.

Se şi vede la-nălţime
Aclamată de mulţime:
„-Ve-ve-ri-ţa a-cro-ba-tă
Vrem să fi-e pre-mi-a-tă!”

Doar ţestoasa în armură,
Ca să nu tacă din gură
Spune că nimic nu-i place!
E bătrână, n-ai ce-i face!

– Hei, ţestoasă, hai la joc
Intră-n scenă, că e loc
Haide ieşi din carapace
Fiindcă altfel nu-ţi dăm pace!

Şi s-o vezi pe coana mare
Cum mai bate din picioare
Papucii şi i-a zvârlit
Şi parcă a-ntinerit.

Lângă broască vine lupul
Apoi ursul şi bursucul
Labele îşi strâng frăţeşte
Mândră hora se porneşte.

Animăluţele toate
Au dat vrajbele la spate.
Şi iată cum veselia
A alungat duşmănia !

Ce părere aveţi?  Gabi CimpocaAna UscaCarmen Negoiță,    Bogdan OninCaius, Cella, Clipe de Cluj, Costin Comba, Gabi123, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela SavitskyGiana, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Irina Comba, Luna Patrata, MelamiNea CostacheRokssana, Haicasepoate,Supravietuitor, TheodoraVaniaVerovers, Vis si realitate Daurel Cati, Teo Negura , Coolnewz, Zina, Alex MaziluGeorge Valah,  Mirela Pete,

LA MULŢI ANI 2010


31 decembrie 2009. E timpul bilanţului. Imi vin în minte emoţiile începutului, entuziasmul cu care am tastat prima postare şi realizez că emoţiile au trecut, dar entuziasmul a crescut, iar „vinovaţii” sânteţi voi, cititorii mei prin prezenţa voastra, prin comentariile care m-au stimulat permanent în a scrie.
Deşi iniţial n-am avut o temă prestabilită pentru blog, preferinţele voastre tradate de panoul meu de control, si îndemnurile cumnatei şi nepotului despre care vorbeam la început de drum, mi-au definit caracterul blogului: scrierile pentru copii. De fapt este în ton cu firea mea, chiar dacă, luându-ne după ani, de foarte mult timp (nici nu mai ştiu de când) nu mai am vârsta copilariei.
Număr lunile din urmă: de la sfârşitul lui martie sunt şapte luni şi un pic… ei da, mă incadrez! este suficient pentru ca nou nascutul meu blog să fie viabil. Ba pot spune că am cu ce mă lăuda: mi-am făcut o mulţime de prieteni, am cunoscut oameni minunaţi cărora le-am dăruit stropi din sufletul meu şi deşi cineva s-a lipit foarte tare de inima mea, nu nominalizez, fiindcă aş nedreptăţi pe toţi ceilalţi mulţi care mi-au fost tot timpul alături, care m-au ajutat să fiu mai increzătoare în mine, în ei, în oameni în general, care m-au apreciat şi mi-au dăruit prietenia lor. Am înţeles ca existenţa blogurilor solidarizează, formând nu un partid al bloggerilor, ci o adevărată familie. Am avut şansa să cunosc numai bloggeri a căror prezenţă în spaţiul virtual este onorantă.
Acum, la cumpăna dintre ani, tuturor cititorilor mei, dar mai ales vouă prieteni bloggeri, va mulţumesc pentru tot, vă mulţumesc pentru că existati!
LA MULŢI ANI !
Cu dragoste, STROPI DE SUFLET

Cum au disparut scrisorile lui Moş Crăciun

O poveste ce poate fi uşor regizată pentru serbarile cu Moş Crăciun în grădiniţe -grupa pregatitoare – sau scoli, la clasele mici. Replicile versificate, pot fi cântate pe melodii adecvate, iar ieşirea din scenă a copiilor se poate face cântând colinde.

CUM AU DISPĂRUT SCRISORILE COPIILOR CĂTRE MOŞ
CRĂCIUN

Este iarnă şi zăpada s-a aşternut peste tot. Pe drumul ce duce spre pădure, un iepuraş-poştaş, abia-abia reuşeşte să ducă în spate o tolbă mai mare decât el, plină până la refuz cu scrisorile copiilor către Moş Crăciun.
Cumătra vulpe, aflată din intâmplare prin apropiere, il vede şi cum era lihnită de foame şi prin faţa ochilor nu-i jucau decât fripturi, îşi inchipuie că tolba iepuraşului este plină cu tot felul de mâncăruri şi-şi face in grabă planul cum să i-o fure. Cu gândul acesta, vicleana cum e de fel, se apropie tiptil de iepuraşul, care fricos cum il stim, cânta sa-şi ţină singur de urât:
La la la la la lala
Eu sunt Rică -Iepurică
Si de nimeni nu am frică
Fug mereu in sus şi-n jos
Tiiii! Cât sunt de curajos!
La la la la ………
– Buna ziua iepuraş-drăgălaş!
– Uuaaaah ! Ai-ia-ia -ia! Doamne! Tremur ca piftia! Ce m-aţi speriat Doamnă Vulpe! Bu-bu-bună ziua !
– Ha ha ha! Dar de ce te sperii micuţule? N-ai aflat ce mult iubesc eu iepuraşii? Ce mult imi plac! Zise ea, lingindu-se pe bot şi scărpinându-şi burta in care-i chiorăiau maţele de foame! Chiar n-ai ştiut?
– Nu, n-am ştiut, dar acum că am aflat mă bucur mult. Să fie oare adevărat?
– Da, sigur că da! Uite, când te văd aşa micuţ, ducând ditamai geanta, îmi dau lacrimile de mila ta! (Zise vulpea suspinind prefăcut ) O să-ţi rupi spinăruşa frumosul de tine.
– Mă descurc şi eu cum pot , mulţumesc de grijă Doamnă Vulpe!
– Ehe, n-ai pentru ce drăguţule. Hai mai bine sa te ajut. Dă-mi să-ţi duc eu gentoiul acela, că-ţi rupe lăbuţele şi-ţi turteşte codiţa.
Si iepuraşul, crezând in vorbele ei viclene , işi luă tolba din spinare si i-o dadu vulpii….dar ce să vezi? Intr-o clipă, vulpea inşfacă tolba şi-l imbrânci cu atâta putere pe bietul urecheat, incât sărmanul de el, se rostogoli ca o minge in zapada şi ramase nemişcat. Iar vulpea, pe-aici ţi-e drumul: fugi, fugi de se facu nevazută printre tufişuri, cât ai zice peşte. Pe după copaci, printre ierburi inalte, furişându-se ca o hoaţă mare ce era, ajunse in sfirşit la vizuina ei din pădure..
Să fi văzut ce bucurie era pe cumătra vulpe!
– Uraaaa! Am reuşit!
Ţopăind când pe un picior când pe altul, puse tolba jos şi fericită isi puse un şerveţel la gât, pregătindu-se să inceapă ospaţul. Frecându-şi labele victorioasă incepu să cânte:
Iepure nefericit!
Iată că te-am pacălit!
Tolba plină ţi-am luat
Şi-acum m-apuc de mâncat.
Câte bunătăţi vor fi
Le-oi mânca cât ai clipi.
Ah, mi-e foane. Nu pricep :
Chiar nu ştiu cu ce să-ncep?
Si inchizând ochii bagă laba în tolbă…..
– Ia să vedem…. ia să vedem ce scoatem noi, ce scoatem noi……. Ah ! Ce-i asta? Si vulpea holbă ochii cât cepele când simţi că laba a dat doar de hârtii . Să fi văzut strâmbături….. Au….u….u….u! făcea vulpea ca lupul. A-u-u-u-u plicuri…..scrisori…. pentru asta am fugit atât? Şi eu care credeam că găsesc fripturi ! A-u-u-u-u-uuuuu!
Luă tolba, ii dadu cu piciorul de zeci de ori pâna obosi, zvârli cu ciudă toate scrisorile imprăştiindu-le peste tot si călcând cu răutate peste ele işi zise:
– Cel puţin ştiu că n-o să mai ajungă nici o scrisoare la Moş. Ha-ha-ha!
Şi furioasă şi flămândă intră in vizuina cu gândul să doarmă şi să uite de foame
In vremea asta, bietul Rică-Iepurică, după ce zăcuse nemişcat mult timp, incepu mai intâi să mişte uşor căpuţul, apoi incet – incet, văitându-se de durere la fiecare miscare, se ridică plângând de-ţi era mai mare mila să-l auzi:
– Vai, vai, vai! Ce-am făcut ? Am crezut in vorbele mincinoase ale vulpii si acum am rămas fără scrisori! Vai, vai, vai, ce mă fac? Ce mă fac?
Când plângea el mai tare si mai tare, dinspre oraş aparură doi copii : Giulia si Tavi, veseli nevoie mare cântând cât ii ţinea gura:
Azi e sărbătoare
Că ducem scrisoare
S-o ia iepuraşul
Poştaşul- drăgălaşul.
La Moş Crăciun o duce
şi daruri ne aduce.
Deodată zărirăa iepuraşul
– Rică, ce-ai păţit? De ce plângi? Unde ţi-e tolba cu scrisori?
– Vulpea! Vulpea rea m-a tâlhărit! Si plângând le povesti toata tărăşenia.
– Lasa Rică, trebuie s-o găsim Ce zici Giulia?
– Eu zic să chemăm toţi copiii in ajutor.
– Ai dreptate.
Si Tavi, scoase din buzunar un fluieras in care sufla cât putu el de tare…. şi ce să vezi ? Dintr-o dată apărură in fugă dinspre oraş o mulţime de baieţei si fetiţe intrebându-se unii pe altii:
– Ce-o fi ?
– Nu ştiu nimic.
– Ce sa fie?
– Nimeni nu ştie.
– Ce s-a intâmplat?
– Incă n-am aflat.
Si toţi, intrebară ca la o comandă:
Ce e ? Ce s-a intâmplat?
Spuneţi de ce ne-aţi chemat?
Rică de ce-i supărat?
Spuneţi, incă n-am aflat.
Giulia si Tavi, raspund intr-un glas:
– A venit vulpea cea rea
Şi l-a păcălit.
– Da, m-a păcălit! (confirma Rică)
– I-a luat tolba cu scrisori
si parc-a intrat in nori.
Nu se vede, nu se-aude
Nu stim unde se ascunde.
– Da este-adevărat,
M-a-mbrâncit şi a plecat
Tolba cu scrisori mi-a luat,
Ce mă fac? ce mă fac?
– Nu mai plânge Rică. Suntem mulţi, nu ne scapă ea. Il incurajează o fetiţă.
– Trebuie să alcătuim un plan de urmărire ( adaugă alt copil)
– Eu zic să chemăm in ajutor un caţel care să-i adulmece uma. – completează Viorel.
– Da, da, du-te chiar tu Viorele, mergi si adu’ un caţel.
Si in timp ce Viorel alearga cât putea, copiii incearcau să-l inveselească pe iepuraş: unul ii aşeaza şmechereşte şăpcuţa de poştaş, iar un altul il apucă de lăbuţă şi-l trage intr-o horă săltăreaţă in care se prind toţi copiii:
Joacă, joacă iepuraş
Cum se joacă la oraş
Nu mai plânge :
Vom invinge
Vulpea noi o s-o găsim
Si-ai să vezi c-o pedepsim.
Găsim şi scrisorile
Pân- se ivesc zorile.
Dar iată că Viorel apare in fugă aducând cu el nu numai pe căţelul Muţunache – detectiv vestit – dar şi o găină infoiată ca o varză.
– Dar tu cine esti? Si ce cauţi aici? – o intreabă un copil.
– Eu sunt Găinuşa-Nuşa. Când eram mică, biet puişor fără apărare, cumătra vulpe m-a furat de lângă frăţiorii mei si numai printr-o minune a reusit tata-cocoşul să mă scoată din ghearle ei afurisite. Ce tare m-am speriat! Si-acum mă cutremur când imi aduc aminte. Acum am aflat ce s-a intâmplat si-am venit şi eu, că poate vă sunt de folos.
– Sigur că da. Vino cu noi.
– Să nu mai pierdem vremea , ii indeamnă Muţunache şi adulmecând urmele pornesc cu toţi spre pădure.
Cum mergeau ei, le apăru in cale batrăânul urs Martin.
– Mor, mor, mor, dar unde mergeţi voi la ora aşa târzie?
Care mai de care, copiii ii povestiră tot ce s-a intâmplat. Mor,mor, mor, merg şi eu cu voi. Fară mine nu cred că reuşiţi. Ş-apoi am eu o răfuială veche cu vulpea cea şireata. Şi-acum mă ruşinez când îmi aduc aminte cum m-a păcălit de-am rămas fără coadă. Trebuie s-o pedepsesc.
– Da, da, alutură-te nouă. Tu eşti mai mare şi mai puternic, sigur vom avea nevoie de tine.
– Gata! La drum.! Strigă un baieţel şi cu Muţunache in frunte pornesc in linişte pe urmele vulpii!
Pas cu pas, păşind cu grijă, Muţunache când merge , când se opreşte, adulmecând şi toţi îi imită mişcările. Deodată face un semn tuturor să stea pe loc:
– Simt mirosul vulpii. Aici este. Priviţi-i vizuina.
– I-a uitaţi: sunt plicuri peste tot – observă un copil si toţi se reped să le adune, dar Moş Martin îi opreşte.
– Nu atingeţi nimic. Vulpea nu trebuie să ştie că am venit după ea, fiindcă nu va ieşi din vizuină.
– Trebuie s-o păcălim şi noi spune un copil.
Atunci, Gainuşa-Nuşa işi face loc mai in faţă şi dregându-şi glasul le spune;
Cot-cot-cot-cot-cot-co-dac,
Cot co dac, cot co dac!
Ia uitaţi ce am sa fac!
Cot co dac, cot co dac!
Eu mă voi preface
Că ursul nu-mi dă pace.
Că vrea să mă înghită
Dar are amigdalită.
Că gâtul rău il doare
Şi nu mai vrea mâncare.
Vulpea desigur va ieşi afară
Şi-o prindem când o să apară.
– Atunci să inceapă circul, zise Moş Martin şi apropiindu-se de vizuina vulpii, se preface ca târeşte găinuşa după el, iar copiii se ascund care mai de care prin tufişuri urmărind incordaţi tot ce se petrece, gata să sară când va fi nevoie.
– Cot co dac cot co dac
Hei! Săriţi in ajutor.
Ursul muşcă, simt ca mor!
Ajutor, ajutor!
– Mor, mor, mor, ţipi degeaba că nu te aude nimeni. Am sa te duc in bârlogul meu.
– – Mor mor, mor
– De foame-mi vine să sughit
– Dar nu pot deloc să-nghit,
– Fiindcă sunt foarte răcit.
– Vai, simt ace în spinare
– Și în gât mă doare tare,
– Dar te-oi pune la-ngrășat
– Să fii bună de mâncat,
Iar când mă voi vindeca,
Cu poftă te voi mânca!
Când auzi una ca asta vulpea, gândi că în sfârşit e rost de mâncare şi scoţând capul din vizuină se adresa ursului:
– Hei ursule, dacă eşti aşa de bolnav, nu vrei să-mi dai mie găina?
– Nu , ….nu. Nicidecum. Trebuie să fie aşa de gustoasă, că nu mă indur!
Vulpii ii sticleau ochii şi-i clănţăneau dinţii de poftă şi de foame. Nu mai vedea in faţa ochilor decât fripturi aburinde.
– Ursule, ursuleţule, uite, când ai să poţi mânca , am sa-ţi dau un miel intreg in locul găinuşii.
– Da? Şi unde este mielul?
– La stâna.
– I-auzi! La stână. Pe cine crezi că fraiereşti vulpe vicleană ce eşti? Păi tu-mi promiţi mielul de la stâna păzită de câini care abia aşteaptă să-ţi croiască blana? N-ai cum să furi mielul.
– Ba pe onoarea mea de vulpe!
– Care onoare? Ai tu aşa ceva? Tu eşti o hoaţă, vicleană, mincinoasă, egoistă şi rea. Am să mănânc singur găina. Zicând acestea, o duce pe Nuşa-găinuşa spre bot, dar se preface că o scapă. Speriată că pierde friptura, vulpea iese din vizuină repezindu-se să prindă găina. Atât le-a trebuit copiilor, ursului şi lui Muţunache: s-au repezit cu toţii, au inconjurat-o de nu mai avea vulpea cum să fugă. Degeaba se zbătea, că nu mai avea scăpare. Atunci, Rică-Iepurică, se apropie şi cu un aer de viteaz , spre hazul tuturor, ii dădu vulpii un bobârnac in nas de o facu să strănute de mama-focului.
– Ce credeai cumatră vulpe, că sunt un neajutorat? Uite ce de prieteni am, fiindcă sunt un iepuraş bun şi nu fac rau nimanui.
– Asa-i, asa-i, strigau copiii. Hei, cumatră vulpe, cum este când eşti păcălită? (O intreba ursul.). Na, mai râzi de mine? Nu-ţi place , nu? De , coană vulpe: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! N-ai ştiut până acum? Ei, află şi tu cum e, că şi tu pe mulţi ai păcălit.
– -Cot co dac , cot co dac
– Ce credeai? Că am sa tac?
– Tu ai râs mereu de toţi.
– Râzi şi-acum dacă mai poţi.
– Pe mine biata, m-ai răpit,
– Pe Moş Martin l-ai păcălit,
– Pe Rică l-ai tâlhărit!
– S-o pedepsim, s-o pedepsim! strigă copiii.
– Da, dar mai intâi să-şi repare greşelile – işi dădu cu părerea Muţunache: Să strângă frumos toate scrisorile şi să le pună la loc in tolbă cum au fost, fiindcă ea le-a imprăştiat.
– Da, da ,da, strigau in cor toti copiii
– .Treci la treabă mai cu grabă.
– Mişcă vulpe. Nu eşti babă.
– La găini săreai mai iute,
– Toţi te stiu. Cine să uite
– Cum i-ai păcălit pe toţi ?
– Hoaţă mare intre hoţi.
– Acum rândul ţi-a venit:
– Eşti păcăliciul păcălit.
– Iată că te-am pedepsit.
– – Gata, le-am strâns. Luaţi-va tolba. (Zise vulpea)
– – Nu, nu.( spuse caţelul Muţunache.) Nu sunt toate scrisorile. Mai trebuie una.
– – Ba le-am strâns pe toate. Se apără vulpea.
– – Lipseşte a ta. Scrisoarea ta catre Mos Craciun. Toţi trebuie sa-i scrie lui Moş Crăciun ce-au făcut in timpul anului, ca Moşul să-i judece si să daruiască ce se cuvine fiecăruia .
– – Da, da,,da. Spun copiii.
– – Hai vulpe. Scri-e, scri-e, scri-e! Scandează copiii.
– – Nu ştiu să scriu, nu mi-a plăcut să merg la şcoala din padure – răspunde vulpea cu nasul in jos.
– – Ru-şi-ne! Ru-şi-ne, Ru-şi-ne! strigă copiii.
– – Să-mi dicteze mie, si scriu eu, in numele ei. – se oferi un copil –
– – Da, da, da. Işi dau cu toţi acordul .
– Vulpea nu avu incotro şi de voie de nevoie, incepu:
Draga Moş Crăciun
De nu e cu supărare,
Iti trimit şi eu scrisoare.
Adevar e c-am greşit,
Ba adesea am şi minţit.
Am furat din cind in cind
Câte un pui ieşit din rând.
Vicleşugu-am folosit
Să obţin ce mi-am dorit.
Ei da, am şi tilhărit,
Dar acum m-am hotarit:
Am sa fiu vulpe cuminte.
-Minte , minte, minte! (strigă copiii)
Moş Crăciun, nu-i lua in seamă,
Eu ma fac vulpe de treabă.
Deci, prea stimate Mos Craciun
Fiindca ştiu că eşti Moş bun
Ţi-aşi cere să-mi dăruieşti,
Nu o carte cu poveşti,
Ci o raţa dolofană
Sa fiarbă bine in oală
Şi un pui mai rotofei
Din cei paziţi de Grivei.
Copiii se minunau de cât de lacomă putea fi vulpea.
– Vulpe, vulpe, trebuie sa te schimbi şi tu, să mergi la şcoală, să inveţi să scrii şi să citeşti, să inveţi să te porţi cuviincios, să inveţi ce este bine şi ce este rău. Altfel nu vei avea niciodată prieteni.
Muţunache dădu din cap a reproş, privind spre vulpe, dar nu mai zise nimic. Impături scrisoarea şi i-o dadu iepuraşului;
– Uite Rică, acum ai tolba cu toate scrisorile. Fugi cât te ţin picioarele spre Moş Crăciun. Fă-ţi meseria de poştaş.
– Rică, stai, ia fluierul meu – ii zise Tavi – Dacă mai ai vreun necaz, sulfă in el, şi noi vom fi lângă tine de indată.
– Mulţumesc, mulţumesc mult. Mă simt mai in siguranţa acum.
– Drum bun, drum bun, drum bun – ii urară toţi copiii.
Moş Martin, luând-o pe cumătra vulpe de o ureche, ii zise:
-Fii atentă şi bagă-ţi minţile in cap; dacă mai faci vreun rău, va fi vai de coada ta! Noi toţi suntem cu ochii pe tine. Iţi mai dăm o şansă să devii şi tu cumsecade.
Vulpea tăcu şi plecă nasul in jos şi-şi vârâ coada intre picioare, supărată ca s-a făcut de râsul tuturor.
Copiii privesc in urma ei:
Ia uitaţi-vă şi voi
Cum pleacă in pas vioi.
Nici nu ştie sa se poarte.
Oare aşa-s vulpile toate?
Nici n-a zis un “mulţumesc”
Sau macar”nu mai greşesc”
Nici n-a spus “la revedere”
Ne tratează cu ….tăcere.
Nu-i de glumă. De indată
Vulpea trebuie educată,
Si précis ca Moş Crăciun
Ne va da sfatul cel bun.
Si zicind acestea, copiii işi luară rămas bun de la Moş Martin , mulţumindu-i pentru ajutor si impreuna cu Muţunache si Găinuşa -Nuşa, plecară şi ei spre casele lor, veseli nevoie mare, făcând glume, jucându-se intre ei , cântând, si gândindu-se fiecare la darul ce cu siguranţă il vor primi in Seara de Ajun de la Moş Crăciun…..
Dar tocmai când intrau in oraş, ciocanitoarea – telefonista pădurii, veni in zbor şi le strigă:
– Hei, copii, opriţi-vă. Am primit o telegrama de la de la Rică Iepurică pentru voi.
Vâtul i-a venit in ajutor . L-a luat pe aripile lui si l-a dus mai repede la Moş Crăciun. Vă spune că acum vi se pregătesc deja darurile , chiar si vulpii. Ei i-a pregătit un bilet si un ghiozdan.
– Un billet si un ghiozdan? Se minunează copiii.
– Da, un billet de trimitere la o şcoală unde va ramâne până va invăţa să se poarte frumos şi nu va mai face rău nimănui. Si fiindca merge la şcoală, ii dă şi un ghiozdan cu caiet si abecedar să inveţe să scrie şi să citească.
– – Foarte bine, foarte bine,
– Noi cu toţi ne bucuram
– Si cu drag o aşteptam
– Fiindca vrem sa ne-mpacăm.
Vrem in pace să trăim
Si cu toţi sa ne iubim.
Este atâta loc sub soare…..
Destul pentru fiecare!
Toti copiii aplaudă cu mânuţele ridicate.
Si uite aşa trăiră copiii şi animăluţele o mare aventură.

– — SFIRSIT—