Un alt fel de sclavie

Sant contrariata si revoltata! Si asta mi se trage numai de la plimbarile mele pe ulitele satului. Azi, abia ce ma indepartasem de casa, ca-l intalnesc pe Tudor, un barbat la vreo 55-6o de ani, casatorit cu Geta, o femeie tare de treaba, harnica, priceputa si care o viata intreaga nu a facut nimic altceva in afara muncilor campului, si a treburilor gospodaresti. Ma saluta, ii raspund si am proasta inspiratie sa-l intreb ce face Geta. Parca i-am pus foc pe nari! Dintr-o data, pasnicul Tudor, devine leu-paraleu si-ntr-o cascada de cuvinte incepe sa-mi povesteasca cum nevasta-sa si-a iesit din minti si a apucat-o pe alte cai. Intr-o clipa imi trec prin minte tot felul de grozavii: de la o boala psihica pana la certuri aprinse si chiar „abateri de la morala”. Il privesc oarecum neancrezatoare, dar n-apuc sa-l intreb nimic fiindca explicatiile curg:
– Matusa-sa de la Botosani, i-a dat o armonica veche sa faca ce-o vrea cu ea. Si ce crezi, nevasta-mea a chemat pe unu de i-a reparat-o si a invatat sa scartaie la ea singura.
– Bravo ei! Zic eu entuziasmata.
– Bravo pe dracu! Cine a mai pomenit sa te duci de la vaca la armonica?
– Ei, uite, Geta ta! Si ce te deranjeaza? Eu in locul tau m-as mandri cu asa ceva!
– Mandru? Hai bre, iti bati joc de mine?
– Ba deloc.
– Eu zic ca da. Nu crezi ca rade tot satul de ea?
– Poate, din ignoranta!
– Ignoranta, neignoranta, eu stiu una: traiesti in satra, vorbesti tiganeste.
– De acord, dar aici nu este vorba de satra ci de placerea unui om care nu deranjeaza pe nimeni, ba chiar poate sa infrumuseteze si viata altora.
– Fugi dom-le de-aici. Pai daca ma intreaba Fane vecinul, ce face nevasta-mea, eu pot sa-i spun ca se prosteste la armonica?
– Si de ce nu? Tu cand ai chef sa mergi la carciuma sau sa joci carti, table, popice, sau mai stiu eu ce, te duci si stai cu orele de capatai, fara sa fie nevoie sa dai socoteala nimanui, asa-i?
– Pai da, da eu sant barbat. O femeie are mereu de lucru in casa!
– Mai sa fie? dar femeia nu este ca si barbatul tot fiinta umana? N-are si ea aceleasi drepturi, n-are si ea nevoie de relaxare, de odihna?
– Pai cum sa aiba aceleasi drepturi? Cum sa faca ce fac eu? Doamne fereste! Sa se „relasese” la televizor sau cu femeile la vorba pe ulita. Odihna? Ce, n-are paturi? Noaptea nu-i ajunge?
– Da de cand stabilesti tu ce o relaxeaza pe Geta? De unde si pana unde stii tu ce o odihneste pe ea? Esti vreun dumnezeu si n-am aflat eu? Nu e totuna pentru tine daca sta la televizor, in drum sau cu acordeonul sau armonica, ce-o fi ?
– Stii ceva, doamna, aici e sat si asa ceva nu s-a mai pomenit, ca o taranca sa cante le „istrumenturi”. Ce, ea e d-alea deochiatile? Mai bine vorbim „alcevasilea” ca nu vreau sa ma cert cu dumneata…
Am abandonat discutia fiindca mi-am dat seama ca nici un argument al meu nu-i va schimba convingerile si dupa un salut inghetat am grabit cat am putut pasul, sa nu-l mai aud, sa nu-l mai vad. Din pacate nu este singurul care gandeste asa, ci mai bine de 70% din locuitorii satului. Probabil ca si unii dintre cititorii mei vor zambi imaginandu-si-o pe Geta alergand de la grajdul vacii la armonica atarnata undeva la sopron, unde sa nu-l incomodeze pe atotputernicul Tudor, marele detinator al dreptului de a distribui bilete de voie pentru orice stare sufleteasca, fizica sau morala. Da, poate la prima vedere pare caricatural, dar ganditi-va ca este vorba de o fiinta umana, inzestrata ca oricare alta cu gandire si simtire. Si ea se bucura sau sufera, are dorinte si pasiuni, iubeste, viseaza!! Eram intr-o seara in poarta casei cu Geta. La un moment dat, s-a auzit un tril. Geta s-a oprit din vorba, mi-a facut semn sa nu care cumva sa fac vreo miscare si dupa cateva clipe, cu ochii plini de lacrimi mi-a soptit : canta privighetoarea! Si-atunci, va mai mirati ca infruntand opinia radio-santului si ocarile unui sot limitat si egoist, a invatat singura sa cante la armonica?
Asta e! Intre oras si sat exista inca, o prapastie numita mentalitate, mentalitate care instaureaza un fel de sclavie a femeilor, mutilandu-le sufleteste, confiscandu-le dreptul de a se manifesta in afara prejudecatilor!
Ma obsedeaza o intrebare pe care mi-am mai pus-o candva: in ce secol traim?