Ora 8. Se trezesc nepotii. In miinile lor, tot ce poate produce zgomot intra in actiune, astfel ca-n urmatoarele minute si in receptorul telefonului, tipa scandalizati vecinii. In calitate de bunica responsabila ma straduiesc sa dau explicatii plauzibile si sa calmez „deranjatii”, apoi imi intorc artileria grea spre „deranjatori” dar… zimbetele inocente cu care sint intimpinata imi taie elanul. Si-apoi cum sa-i cert, cind sint atit de fericiti de-mi vine si mie sa intru in jocul lor? Chiar! Ce-ar fi? Ideea imi suride, asa ca…
– Hai afara copii!
Urale si caciulite aruncate in aer. In citeva clipe sintem in strada.
– Bunica, hai la terenul de fotbal, ca e liber azi!
_ He! Da de ce nu.Daca fotbal vreti, fotbal sa fie.
Ajungem pe teren, jocul se-ncinge si …o minge ratacita ajunge la mine. Ii dau un sut cu sete. O articulatie imi scirtie nemultumita, dar entuziasmul copiilor ma incita, ma provoaca si nici una nici doua , intru in joc.
-Iha! Ce bine e ! „Sarutmina coana-mare” ma saluta un cunoscut privindu-ma cu niste ochi cit cepele .Exoftalmie, pun eu diagnosticul in gind si-i raspund in fuga „sa fii sanatos, ca arati tare jalnic „.
Timpul trece repede, nepotilor le este sete si-i duc la cofetarie . Sa iau si eu o prajitura… sa nu iau…Daca iau imi creste glicemia si colesterolul, daca nu iau ma necajesc tare si-mi creste tensiunea, pot face chiar infarct… brr… e mult mai grav, deci ma hotaresc sa maninc. „Ce buna e! Un deliciu! Valuri de serotonina.
Acasa? Ce sa cautam acasa? Mergem la cinema si vedem „Pisicile aristocrate”. Ce-am mai ris! „Hait, le este foame si eu n-am gatit”.Nu-i nimic, mincam la terasa restaurantului pui fript si mai vedem noi ce. Urale prelungite. Ne instalam la mese si unul din nepoti ataca un inamic invizibil cu un cocolos de piine catapultat de furculita. Firesc ii aplic o mini-sedinta educativa, dar … ce nostim! Ce departe a aruncat! Cind o sa fiu singura in bucatarie o sa incerc si eu. Mincam si plecam spre casa. Pe trotoar este desenat un sotron. Sintem in sir indian, eu inchei sirul si toti nepotii traverseaza sotronul sarind intr-un picior.Ajung in dreptul lui, tentatia este mare si nu rezist. Ura, cu greu, dar am reusit.
– Ajungem acasa rizind zgomotos si nu stiu de ce vecinii ne privesc cu mirare.Ce fete stresate au, ce batrini sint! Imi inspira mila.
He… ce zi frumoasa! Acum fuga pe blog sa scriu:
1. Sa nu uitam niciodata c-am fost si noi cindva copii – ne ajuta mult sa-i intelegem si sa le apreciem corect atitudinile;
2. Din cind in cind sa incercam si noi sa fim copii. Macar o zi pe luna!Este cel mai eficient tratament geriatric.
Pa ! Eu ma duc in camera nepotilor sa ne batem cu pernele !