IARNA REVINE !

IARNA REVINE
autor Aurora Georgescu
Primăvara se grăbise
Să trezească ghioceii
Şi cu un sărut deschise
Mai apoi şi brebeneii.
Doar că iarna, sora-i mare
Reveni înverşunată
Şi c-o singură suflare
Ingheţă natura toată.
A prins norii toţi grămadă
Scuturându-i de zăpadă,
Şi-a stârnit vântul năpraznic
Inălţându-l în tornadă.
Incercând s-o domolească
I-a vorbit calm primăvara:
Nu fi rea, că plec acasă,
Dar… să nu te-apuce vara!

Animaţie în bârlog

ursi 1

 

 

 

 

 

In bârlog adăpostiţi,
Somn adânc au încă urşii
Şi visează fericiţi,
Că au înflorit caişii.

Deodat-o rază caldă
Se strecoară în bârlog,
Gâdilând la tălpi ursoaica,
Având chef de dialog.

Sare-n sus biata ursoaică
Neştiind cine-o atacă!
Lângă ea, doar ursul doarme
Şi-i trânteşte o scatoalcă:
– Na, dacă ai chef de joacă!

Speriat, ursul năuc,
Chiar nu ştie ce să creadă!
Parcă-i cântă-n cap un cuc
Şi e gata ca să cadă.

Râde raza jucăuşă:
– Hei, trezirea! Hai afară,
Fiindcă dincolo de uşă
Este iarăşi primăvară!

Pleacă iarna din zăvoi

baba

Pleacă iarna din zăvoi
Călare pe măturoi
Târând zdreanţă-n urma sa,
Zăpada şi vremea rea.

Ghiocelul bucuros
Că a dat cojocul jos,
Vine chicotind de zor
Ţopăind într-un picior.

Pune degetele-n gură
Şi cu o fluerătură
Îi aduce-n pas vioi
Pe toţi fraţii, în zăvoi.

Vin şi flori şi fluturaşi,
Gâze, păsări, iepuraşi
Şi-ntr-o clipă veselia
A cuprins toată câmpia!