Cu codiţa toată neagră
Adunată sub căpşor,
Lângă sobă la caldură
Işi doreste „somn uşor”.
Toarce leneş, se întinde
Somnul repede-l cuprinde
Şi visează şoricei
Mulţi de tot şi mititei.
Se trezeşte, dar ei… nu-s!
Unde oare s-au ascuns?
Of, de-ar prinde-un şoricel,
Toţi i-ar spune „Vrednicel”.
Aţi ghicit cine e el?
E desigur… Motănel.
Motanei si catei 🙂 ambele poezii sunt pline de duiosie… Foarte frumos surprinsi prietenii celor mici. Cum ar fi universul copilariei fara un motanel sau un catelus?
Araceli, universul copilăriei fără motănei şi căţeluşi ar semăna cu universul adolescenţilor fără farmecul razelor de lună care să le mângâie creştetele când timid işi rostesc primul te iubesc.
Ce frumos este ,am avut motanei si pisicute si erau asa de dragalase,o saptamana minunata 🙂
p.s.Aura ai o dedicatie muzicala .
Octav, deja m-am obişnuit să fac gimnastica de înviorare în paşi de dans pe muzica pusă de tine. Iţi mulţumesc.
Aurora, cred ca iti dai seama ca aceasa poezie mi-a mers direct la suflet! Si pozele, superbe pisicute! Foarte frumoasa poezie, si tu stii ce pisicute desenez eu! Succes draga Aurora, esti un talent!
Mirela, să ştii că şi eu mă gândisem la Serafima ta. Imi şi imaginez un desen al tău printre strofele „Motănelului”.
Aştept povestea cu căţeluşi!
Zamfir, vineeeeee! Si vor latra asa de tare, ca-l vor speria si pe Ulise !
Azi, tocmai ce i-am facut o poza motanului tatalui meu – in zapada. Se apropie de un an – e dolofel. A fost si el „motanel” . Iti trimit poza…
Elisa, floare albastra, abia astept sa-mi trimiti poza cu motanasul. daca este mai potrivita, il postez in locul pisoiului care doarme cu labele in sus.
Lasa-l pe cel mic. E mai potrivit versurilor. Al meu tocmai se intorcea din hoinareala – e deja crai…
Elisa, de-aia doarme el aşa profund, cocoloşit în zăpadă?
de mult nu am mai citit o descriere mai exacta a unui pisoias 😀 . si totusi…saracutul, nimeni nu il crede in stare sa prinda soriceii. pentru mine e deja Vrednicel 😛
Pisoiu, era şi normal să fii de partea leneşelului de motănaş. Este prea sătul de lăptic, ca să mai prindă şi şoricei.
E, desigur, Motănel!
Abia azi am dat de el…
Vania,dacă azi ai dat de el,
Am să-l botez „Norocel”.
Să vii să-l hrăneşti mereu;
Pe tine, te servesc eu !
Bun venit, şi nu uita:
Mereu te voi aştepta.
Nataşa nu mă lasă chiar toată ziua. Adică, mă lasă ea, dar fără să dau din Wishkas…
Vania, ai spus „Nataşa”, deci este domnişoară! Sigur ii va da lui Norocel din porţia ei. Fetele sunt mult mai generoase, motanii… eh, motanii… nişte rasfăţaţi!
Aura, eu cred că pisicuțele-s mai răsfățate, că am avut și motan, dar tot Serafina le întrece pe toate! Dragii de ei! Am revenit și pentru a te invita la o avanpremieră, va fi și vernisajul, mie îmi plac mult aceste lucrări solare
Motănel, dragul de el!
Mirela, Serafina este o prinţesă tratată ca atare, dar te asigur că şi motanii pot bate recorduri în materie de răsfăţ.
Superba poezie, e tot ce-mi trebuia saptamana aceasta pentru tema pisica , memorizare, rectare rimata , multumesc si sa ne mai incantati cu asemenea bijuterii. Copii vor fii incanati.Are dreptate doamna ivatatoare unde sunt editurile ???Ne scoate pe piata poezii groaie,searbade si fara haz.Copiii invata mai usor o poezie cu haz si usoara chiar daca are trei patru strofe.
Nuşa, mă bucur că-ţi sunt de folos ţie şi şcolăreilor tăi, iar aprecierile tale ma obligă să fiu mai exigentă in ceea ce scriu.Iţi mulţumesc pentru toate cuvintele frumoase.
Pisoiaşul Miaunel
A plecat la vânătoare,
Tot pândeste un şoricel,
Să-i apară pe cărare.
Miau, miau, miau, în sus şi-n jos,
Miau în stânga, miau în dreapta,
Şoricelul cel sfios
Nu vrea s-apară şi gata!
Miaunel e supărat,
Că foamea îl cam apasă,
De trei zile n-a mai mâncat,
Vrea un şoricel la masă.
“Of, tare-i greu să fii mic,
– Se plânge Miaunel -,
Să n-ai noroc, să n-ai nimic,
Nici măcar un şoricel…!
Miauuu, vreau un şoricel!”
Se aude un tânguit-n vale,
Dar tot ce făcea Miaunel
Era să se plângă pe cărare.
Nu tu mers târâş în iarbă,
Nu tu tactici meşteşugite,
Numai văicăreli în barbă
Şi mişcări negândite.
“Miau, dacă aş fi acum mai mare,
Aş avea o altă soartă
Şi aş avea acum mâncare:
Şoricei şi caşcaval – o roată!”
De sus, de pe o crenguţă,
Îl privesc distraţi,
Un cintezoi şi o stăncuţă
Care-i strigă amuzaţi:
“Nu-i totul să fii mare.
Chiar dacă eşti mic,
Problemele au rezolvare,
Numai să gândeşti un pic!”
(Miaunel la vânătoare – Poezii pentru Victor)
Poate Motănel şi Miaunel vor pune, împreună, la cale, un plan de prins şoricei… 🙂
Adela, fii bine venită. Având în vedere preocupările comune, ai un loc cât mai în faţă, întotdeauna rezervat. Motănel este prietenos . Pe Miaunel ni-l imaginăm, dar Victor, întâiul beneficiar al poeziei cine este şi mai ales câti ani are, ca să ştim la ce grupă al aducem!
Multumesc pentru urare şi pentru locul rezervat! Da, avem preocupări comune. Mai mult decât atât, am ales chiar şi aceeaşi interfaţă pentru blog, am constatat acest lucru astăzi, când am descoperit şi blogul tău, de altfel. Victor este băieţelul meu, care are 4 ani şi 5 luni. De altfel, am scris asta în pagina despre mine, pe blog. :). Şi te invit să citeşti şi poeziile (cum le zic eu), compuse de Victor, etichetate „poezii pentru mami”.
Cu urări de bine, Adele.
Adele, obiceiul meu este ca atunci cand observ un blog nou să alerg pe cât mai multe pagini, să vad ce scrie. Despre proprietar citesc numai cand am timp, mai mult in ideea de a completa portretul pe care mi l-a dezvăluit deja lectura celor scrise de el. Aşa s-a făcut că nu am aflat despre micuţul Victor, autorul de necontestat al „poeziilor pentru mami”. Si fiindcă tocmai am aflat de el, îi doresc să crească mare şi să ne întâlnim cât mai des pe bloguri , să ne jucăm de-a poveştile, de-a versurile… şi câte toate pentru micuţi! Cu aceleaşi gânduri bune, Aura