In ajutorul educatoarelor ce trebuie să discute cu micuţii din grădiniţă despre ce este FAMILIA, am scris poezioara de mai jos.
Mama, tata şi cu mine,
Fratele şi sora mea:
Aceasta-i FAMILIA.
Toţi avem acelaşi NUME,
Fiecare un PRENUME.
Stăm cu toţii într-o casă,
Şi mâncăm la- aceeaşi masă.
Împreună tot mereu
Şi la bine şi la greu,
Că dacă suntem uniţi
Suntem tare fericiţi !
O comentatoare, Nuşa, educatoare la o grădiniţă din judeţul Călarasi, a lăsat la comentarii o poezie pe al cărei autor nu îl cunoaşte, dar după cum afirmă, este o poezie care a circulat din generaţie în generaţie la grădiniţă. Plăcându-mi foarte mult o postez mai jos , iar dacă cineva cunoaşte autorul să ni-l spună:
Mi- aduc aminte,
Că-n dulap aveam odată
Un pacheţel de ciocolată.
Tata a vrut să ia o fărâmiţă,
Dar mama i-a spus:
Nu, că-i pentru fetiţă!
Ce ,pentru tine-am cumparat?
Tata a râs şi nu s-a suparat
Atunci am impărţit pachetul-n trei
Să mănânce şi părinţii mei
Când am să cresc ,am sa le-aduc de toate,
Căci ii iubesc cum nici nu se mai poate!
Dar câte-o dată nici n-aş vrea să cresc
Căci ştii: atunci şi ei îmbătrânesc.
Pingback: Drum spre devenire… (22) « Cristian Dima
Tare fericiţi… ar fi orice copilaş care va auzi aceste versuri…
Cristian, eu cred că mai degrabă face ochişorii maaari şi se întreabă: totuşi FAMILIA este o tanti sau o doamnă?
Familia este completă doar cu un pisoi…
Vania, ai dreptate, dar de la 10 în sus cât sunt în „stabiliment” eu consider deja grdiniţă de pisoi!
Familia este esenţială. În interiorul ei se nasc speranţe şi se pun în practică vise… O zi cât mai bună să aveţi!
Cristian, este ceea ce vă doresc eu vouă.
dacă ai fi scris această poezie atunci când am postat despre fratele meu, cu siguranță că te-aș fi rugat să mi-o împrumuți drept motto! 🙂
ceea ce ne unește pe noi, ca familie, fenomen tot mai disipat, este apartenența la neam, rădăcina și aici recunosc că un rol însemnat l-au avut bunicii noștri.
ești cu siguranță o bunică specială pentru nepoții tăi!
îmbrățișări de toamnă, aura!
Pisica, mă străduiesc să fiu o bunică iubită de nepoţi. Dragostea lor îmi dă aripi.
Sa vrea sa dau si eu un raspuns tot cu o poezie pe care copiii mei de la gradinita o invat f.f.repede poezie care am cules-o de la o colega ed. acum pensionara si bunica. Parintii mei
Mi- aduc aminte,
Ca in dulap aveam o data
Un pachetel de ciocolata.
Tata a vrut sa ia si el o faramita,
Dar mama i-a spus:
Nu,ca e pentru fetita!
Ce ,pentru tine oare am cumparat?
Iar tata a ras si nu s-a suparat
Atunci am impartit pachetul in trei
Sa manance si parintii mei.
Cand am sa cresc ,am sa le aduc de toate.
Caci ii iubesc cum nici nu se mai poate,
Dar cate-o data nici n-as vrea sa cresc
Caci stii atuncea dansii imbatranesc.
Poezia e vache nu cunosc autorul si circuland de la o colega la alta poate s-au mai strecurat greseli . Deci va rog sa-mi iertati eventualele greseli
pentru ca nu sunt ale mele. Doamna Aura va rog sa nu va suparati ca am indraznit cu aceasta mica poezie poate asa voi afla autorul Va pup si numai sanatate. Si cine stie va placea si altor colege .
Dragă Aura,
Acum am sosit dintr-o frumoasă plimbare cu FAMILIA mea, prin cele mai însorite, locuri din Cluj, că a fost soare azi! Firește… și Grădina Botanică! Familia mea înseamnă Enya, Xaba, eu, mama, frate-meu , bunicii Enyei, Serafina și toți PRIETENII adevărați. Îți spun și de ce: familia nu o alegi, prietenii, da! Și ei pot face parte din familie la fel ca și copiii, copiii fiind NUCLEUL familiei, categoric! O bunică așa, ca tine, pote fi tot….nucleul familiei!
Ceea ce apreciez în mod deosebit la această poezie, pe lângă stilul inconfundabil, este că e spusă de un COPIL! E tata, mama și cu mine, vezi, cât de mult contează ca acest lucru să fie conștientizat de copil, să știe că e apărat și iubit, așa cum sunt copiii noștri!
Să rămână aici până când o vom ilustra, se pretează foarte bine.
P.S. Am simțit că vei scrie ASTA azi, acum și aici. E gozav, ești o bunică și o prietenă de aur!
Mirela, mă bucur pentru tine. Imi imaginez căt de frumos era în grădina botanică şi cum sclipeau ochii Enyei de încântare şi ai tăi de adoraţie pentru frumoasa ta fecioară. Imi pare rău că depărtarea m-a împiedicat să fiu alături de tine, dar cu gândul te-am însoţit peste tot. Da, sigur că o vei ilustra şi pe aceasta, dar ai de terminat cele pentru iarnă ! Abia aştept să le văd. Imi imaginez cât sunt de frumoase.
Aura, Multumesc multmesc, asa este, ii sclipesc ochii de fericire si mie de drag de ea, sa traiasca 100 de ani fericiti! Si iubitii tai nepoti frumosi si isteti la fel! 😛 Te rog sa imi trimiti textele de iarna, in word, daca la mai ai. e mai bine. Am facut cateva proiecte, le scanez si le colorez, dar as avea nevoie de textele integrale. Sa avem spor si succes! Imbratisari! 🙂
Mirela, cu dragă inimă îţi trimit textele în word. Sunt convinsă că şi la la acestea desenele tale vor fi la fel de frumoase ca cele de la prima noastră carte comună, prietena mea dragă.
Foarte frumoasă este familia din poezia ta. Poezioara ta educativă îmi aminteşte de povestioarele bunicii mele, care nu ştiu cum se făcea 🙂 … dar mereu conţineau câte o morală. Şi erau la fel de simple, dar conţineau atâta dragoste în ele. Norocoşi sunt nepoţeii să te aibă de bunică. 🙂
Carmen, mă bucur că trezesc amintiri duioase. Şi dacă-mi consideri nepoţeii norocoşi, te adopt şi pe tine nepoţică online !
Oooo… daaaa… mi-ar plăcea să-ţi fiu nepoţică chiar şi online. Aşa că, draga mea buni, aşteaptă-te să-ţi trec pragul mai des de acum încolo. 🙂
Carmen, nepoţico, te voi aştepta cu dulceaţă de gutui şi cu toţi stropii mei de suflet de pe fiecare pagină de blog!!
Pingback: Dulceața parfumului ambrat « Mirela Pete. Blog
Pingback: Manifest pentru iubire! « Cristian Dima
Unul dintre complimentele primite, care m-a atins cel mai adânc, a fost: Îmi doresc ca măcar unul dintre fii mei să facă ce faci tu pentru mama ta!
Zamfir, era firesc să fii pătruns de un asemenea compliment, fiindcă acesta cuprinde cred toaate laudele ce pot fi aduse unui om. Preţuirea mamei esteapanajul sufletelor nobile. A ştiut persoana aceea ce spune şi eu subscriu fără rezerve!
Din păcate, chiar şi mama a sesizat că, atunci când a avut nevoie de ajutor, fiica ei – pe care a salvat-o când avea poliomelită! – a uitat-o – şi am ajutat-o eu, deşi, în numele egalităţii între fraţi eu am fost cel persecutat. Mama s-a stins tânjind după o carte poştală de la sora mea.
Zamfir, fiecare va plăti în faţa propriei conştiinţe, chiar dacă aceasta se întâmplă în ultima clipă a vieţii… şi plata aceasta este greu de suportat…
Pingback: Bărbat închipuit ! « World of Solitaire's Blog
Pingback: Un blog cât un an « Blogul lui Teo Negură
poezia asta o caut cam de vreo 3 ani insa nu am dat de ea..
am 27 ani si locuiesc la Bucuresti, putin departe de parintii mei care sunt la Brasov. de fiecare data cand mi se facea tare dor de ei imi aminteam ultimele 2 versuri pe care le-am invatat in clasa a IV- a… este poezia care mi-a dat emotii si mie si parintilor inca de atunci
si am tot cautat-o pentru a le-o reaminti… sunt convinsa ca isi vor aduce aminte de momentele acelea minunate si emotionante cand ma ascultau daca am invatat poezia 🙂