Stau cu ochii pe fereastră
Şi privesc spre curtea noatsră.
Pomii-s căptuşiţi cu vată
Şi-au albit grădina toată,
Iar prin aer, vin din nori
Mii şi mii de fulgişori,
Ca şi cum pilota toată
A făcut ..pooc dintr-o dată!
Cum să ies şi eu afară?
Acum este deja seară!
Tiii! O idee mi-a venit,
Că-s deştept şi iscusit:
Repede desfac cinci perne!
Fulgii zboară peste tot!
Ce mai haos, ce urgie…
Dar mi-e drag de nu mai pot!
O să fie certat? Ştiţi ce o să răspundă micul Goe? Vă spun eu:
De mă ceartă? Nu mai pot!
Şi… mă doare fix în cot!
Eu cred ca e prea mult optimism in PS-ul poeziei si ca dragul Goe a incurcat-o…….depinde de la familie-la familie, modul de a-l rasplati!!
Totusi…..”Fara violenta!…..Faara violentaaaaa!!!”
Liana, ştiu si eu? Se va găsi probabil un alt vinovat, probabil cel care nu l-a supravegheat ! Dar că să fie pernele în siguranţă, vor fi cumpărate perne de la DORMEO, fără fulgi!
Goe , sigur e iertat
Căci mamiţa îl iubeşte
Si chiar de n-ar fi asa
O idee strălucită merită răsplătită
Cu-n surâs şi-o vorbă bună
Doooaaamne ! tare-i nebun
Tot ea iarna e de vină !!
Sărut mâna cu respect !
Dacă-i ora de culcare,
Eu nu l-aș certa pe Goe.
De la mine are voie
Să se joace în ninsoare.
Printre pilote și perne,
Visul de copil se cerne.
Și ninge cu fulgi de pui..
Unde-i iarna? uite-o, nu-i!
De cate ori vin aici, la dumneavoastra, doamna Aurora, redescopar universul magic al copilariei, cu frumusetea si veselia „contagioasa” a celor mai frumosi ani din viata. Da, era o bucurie nespusa atunci cand ningea afara si nimic nu putea sa ne opreasca de la joaca prin nametii uriasi, prin care inaintam cu greu, ca niste pitici.
Si acum, dupa ani, astept cu emotie prima zapada si tare m-as mai da cu sania prin nameti, impreuna cu cei mici…
Va doresc o zi minunata! 🙂
La cum a nins in iarna asta, nici nu e de mirare ca micul Goe a apelat la fulgii de la perna. 😀 Macar acestia nu se topesc. 🙂
;)) un nazdravan simpatic! Buna idee!
Mi-e dor de zapada, dar cea din fotografie, nu din camera domnisorului Goe! Oricum, se anunta ninsori zdravene in Romania, o sa mai uit la televizor si o sa-mi treaca dorul de zapada. 🙂
Pingback: De iarnă: la Cluj. Miercurea fără cuvinte. « Clipe de Cluj
Pingback: Miercurea fără cuvinte. Culori naturale: boabe « Mirela Pete. Blog
Auraș, cum reușești tu să creezi imagini prin cuvinte meșteșugite! Chiar dacă ai pus o poza frumoasă, eu tot îmi imginez doar din cuvintele, din versurile tale, basmul creat aici! Și te felicit! 🙂
Mirela, este un copil năstruşnic şi atâta tot, ca toate personajele mele micuţe. Cu drag !
Pingback: jocuri cu dora
MUltumesc pentru fulgii ce zboara peste tot , chier in sufletu-mi curatandu-ma de tristeti !!
Admirabil! 🙂
Citind, parcă întineresc puţin, Aurora… 🙂
Peter, de s-ar putea întâmpla aşa ceva, aş scrie câte cinci poezioare pe zi! Cred că ne-am întâlni la grădiniţă şi am deveni colegi de grupă, fiindcă şi eu simt că întineresc când scriu pentru cei mici!
Aceste versuri, ma duc ,ma conduc si-mi dau brinci in copilarie. Puritatea ,,albului,, usurinta ,,zborului,, golicuinea ,,copacului,, sunt radacinile devenirii, iar haosul ,,organizat,, este mediul evolutiei ulterioare. Deci , toti am fost cindva …GOE… MINUNAT !
Aurica, noi două avem amintiri comune dintr-o copilărie frumoasă, în care m-aş reîntoarce cu o nemărginită bucurie! Mă bucur de trecerile tale pe paginile pline cu stropi de suflet!Cu mult drag!