Prieteni ai „Stropului de Suflet” (sau ai Stroapei de Suflet?)!
Eu sunt Dana si profit de faptul ca am acces la blogul ei ca sa va spun – la rugamintea ei – ca nu v-a uitat, ii este dor de voi, are multe sa va spuna, dar in sat a cazut reteaua de curent!! evident ca nici NET-ul nu se simte prea bine… ( a venit iarna, ne-a luat prin surprindere, nici nu ne miram!)
Ca sa nu va plictisiti intre timp, va spun ca Stropidesuflet s-a lasat ispitita sa-si povesteasca inceputurile ei in ale NET-ului in cadrul unui concurs – concurs la care a luat locul I – si v-as pune eseul ei in continuare, chiar daca voi, prieteni vechi, cunoasteti o parte din poveste din primele postari ale blogului:
„Să scriu… să nu scriu…adică de ce n-aş scrie? Şi ce dacă sunt bunică! Sunt o bunica internaută, deci arunc bastonul, îndrept spatele şi…concurs, neconcurs, am şi eu ocazia să strig cu toată… tastatura, cum am descoperit eu secretul tinereţii fară batrâneţe: ei da, INTERNETUL !
Uf! Trebuie să spun câţi ani am (Helloo! Puştimea cu care mă întreţin pe net, mâna la ochi!) Asta e! Am 60 de ani (dar să vă intre bine în cap: pe internet, pot sa am orice vârstă vreau…) . Prima întâlnire cu internetul? Acum doi ani!
Mă pensionasem si stând la ţară, nu puteam toca frunză la câini, aşa că, nemaiavând motivaţia serviciului, am devenit urgent maestru de ceremonii in ogradă: „conduceam” vaca la păşune, ţapul la frizerul vetreinar, porcii la jir.. . apoi in bucătărie: crătiţi, oale şi tigăi , umplute, răsturnate, spălate, iar umplute, ce mai! de dimineaţa până seara, numai activitaţi „intelectuale”. Tocmai când eram pe punctul de a intra şi eu în rândul babelor cu ştate, în viaţa carora nu mai este nici o altă perspectivă in afara acelui loc „unde nu e nici întristare şi nici suspin” şi o cruntă deprimare, veni cumnată-mea, orăşeanca, cu o alternativă pentru timpul meu liber: un calculator pe care ea nu-l mai folosea. In viaţa mea nu stătusem in faţa unui PC. Habar n-aveam cu ce se mănâncă! Ce-i drept, întâi m-am uitat cruciş la el, apoi curmeziş, şi-n cele din urmă am lasat vaca şi-am luat „taurul de coarne” înfruntând zâmbetele ironice, neâncrezătoare ale tuturor celor din jurul meu, cu o cărticică in faţă şi cu cumnata explicând prin telefon, dar mai ales cu un interes si o implicare crescândă. Şi uite-aşa, am învăţat abc-ul calculatorului! Ei, noaptea, firesc, că ziua… ! Şi cu cât vedeam lumea virtuală, cu atât mai mult mă minunam: la inceput ca viţelul la poarta nouă, dar curând, am început să mă simt ca Alice în Ţara Minunilor! Incet-încet, vocabularul meu neaoş agro-zootehnic, s-a îmbogăţit, şi alături de tocană, mătură et company, au apărut mai noile: joystick, load, copi-paste,overstrike… de auzindu-mă o vecină într-o conversaţie cu un iniţiat, m-a întrebat: „şi-n cine zici că a dat strechea maică?” Nici măcar n-am râs, fiindcă în urmă cu doar câteva luni, probabil şi eu aş fi întrebat la fel.
A urmat imprimanta (pe care am instalat-o singură, urmînd instrucţiunile cărţii tehnice), apoi aparatul foto digital..Doamne! Ce de poze! Şi fără bani!
Sau cand am descoperit Google Earth! Să poţi lua la pas oraşele lumii, sau să poţi călători printre galaxii, a fost dincolo de orice imaginaţie a mea!!
.In timp, am constatat ce uşor se pot face cumpărăturile online câştigând timp, evitând aglomeraţiile, nervii, având posibilitatea de a alege si având toate informaţiile fără ca eu şi vânzătorul să ne enervăm reciroc în timp ce alţi inşi furioşi îşi cer dreptul la a fi serviţi, fără a căra cu umerii „reumatismati”, ditamai sacoşele. Si-n timp ce vecinii mei renunţă la cumpărături de teama gripei porcine, eu imi pot face cumpărăturile online!
Mie, care la doi paşi am şanţul (forumul cu putere de verdict al ţaţelor) şi maidanul , ca singur loc de desfaşurare al tuturor festivităţilor satului, internetul mi-a adus in casă marile scene ale lumii politice şi artistice!
Am intrat pe site-urile unor celebritaţi, am putut comunica uşor cu prietenii şi rudele din străinătate!
Nu mai era nevoie să caut şapte ceasuri în şapte cărţi de bucate o prăpădită de reţetă de mancare, pe care internetul mi-o oferă în doi timpi şi trei mişcări!
Informaţii de toate felurile! Dintr-o data, lumea a fost la picioarele mele! Deprimarea…. s-a duuuuus! Bătrânţea? A rămas undeva, la coada vacii! Dar fericirea… ei, da, credeţi-mă că nu exagerez, fericirea a venit după un an, când la iniţiativa unui nepot am devenit mare proprietar de blog: http://stropidesuflet.wordpress.com , unde chiar va invit să zăboviţi o clipă. Vechea mea pasiune de a scrie poezii si povestiri pentru copii a găsit împlinirea, fiindcă internetul m-a facut cunoscută multor oameni, , am fost contactată de edituri , am publicat şi iata-mă la 60 de ani vizând statutul de boboc…scriitor. Scriu, comentez, imi primesc prietenii vizitatori, ne confruntăm in idei, ne împărtăşim experienţe! Nu mai am „O” vârstă! Sunt din nou tânără şi simt că trăiesc, mă bucur de fiecare zi! Nici nu deschid bine ochii şi alerg la Socrate al meu (aşa mi-am botezat eu, batrânul şi inţeleptul meu calculator) să văd cine şi ce a mai spus! Mi-am facut o multime de prieteni! Nici ei nu au „O” vârstă! Punem cap la cap idei şi realizăm lucruri minunate!
Şi ca să răspund concret la intrebare: prima mea intalnire cu internetul a avut loc in ianuarie 2008, aveam 58 de ani şi a fost ca şi cum m-am nascut a doua oară, fiindcă practic, am luat viaţa de la început cu entuziasmul specific numai tinerilor, entuziasm care nu m-a mai părăsit din momentul inceperii mariajului meu fericit cu internetul ! Şi pentru că spre deosebire de generaţia tânără care s-a născut călare pe calculator şi li se pare ceva firesc să existe aşa ceva, eu care pot aprecia cum este viaţa fără şi cu P.C., pot spune sub juramânt că pentru mine, internetul nu este o reţea, şi nici măcar un modus vivendi, ci este o entitate care trăieşte in inima mea, o susţine şi o ajută să bată voiniceşte!”
Concursul a fost initiat de BRD/ePayment – Victor Kapra, la adresa http://www.victorkapra.ro/2009/12/09/concurs-brdepayment-cand-ai-intrat-pentru-prima-data-pe-internet/