Tag Archives: daruri

Moştenirea (continuare )

11 Thoughts


Dintr-un salt sunt lângă uşă, deschid repede şi strig râzând ca şi altă dată:
– Ura! Dar cuvintele îmi îngheaţă pe buze. Camera este plină de rude şi bunicul este atăt de schimbat! Întins pe pat, cu ochii ascunşi în orbite, bunicul îşi îndreaptă privirea obosită spre mine . O clipă, un fulger de lumină îi inundă faţa şi-n ochii lui văd toate poveştile pe care mi le-a spus cândva.
M-apropii, îl sărut şi-n timp ce-i primesc sărutarea asemeni atingerii de fluture, îmi cuprinde mâinile şi-i simt tremurarea. Vreau să mă stăpânesc, dar lacrimile-mi curg şiroaie. Bunicul însă surâde blând, încearcă să-mi strângă mâna şi-n şoaptă, abia de-l aud, îmi spune ca-n cele mai fireşti seri:
– Hei, căprioara mea… ai venit!
Cuvintele i se desprind greu şi pauzele sunt lungi, lungi şi apăsătoare…
– … căprioara mea…
Îl privesc si parca-l aud când reveneam după o absenţă mai lungă, cum prefăcându-se ca-mi spune o poveste, mă dojenea Ş „- A fost odată un bunic, şi avea o nepoţică cu părul ca tuciul, cu ochii ca două boabe de cafea, pe care bunicul o iubea mult şi pe care o aştepta mereu, în fiecare vară, în fiecare vacanţă. Şi nepoţica s-a făcu mare şi venea din ce in ce mai rar – fiindcă aşa sunt toţi nepoţeii, dar bunicul tot pe ea o aştepta, doar-doar o să apară, fiindcă aşa sunt toţi bunicii… ”
Alung amintirea, gândind, câtă dreptate avea.
– Bunicule, eu am venit să mergem prin pădure, să povestim….
– Ei… ei… pădurea… îţi las ţie padurea… îţi las moştenire pădurea… să nu o uiţi… să vii mereu s-o vezi…
– Bunicule, nu uit, nu uit nimic bunicule, îţi promit…
Şi-n timp ce-i mângâi părul alb, aşa cum odinioară el mă mângâia pe mine, revăd cu ochii minţii fiecare clipă ce mi-a dăruit-o: întâi ca prin ceaţă, apoi tot mai clar şi prind să vorbesc. Bunicul mă ascultă cu ultimele puteri, şi-i simt inima împăcată, fiindcă faţa lui e zâmbet şi lumină.
-Ţin minte bunicule…
Vorbesc, vorbesc fără întrerupere şi lacrima-mi îmbracă vorba
-Tin minte bunicule tot ce mi-ai povestit, tot ce m-ai învăţat, tot ce mi-ai spus, tot, tot… Uite, ţin minte când mi-ai arătat unde a fost coliba Genovevei.. Tu mai ştii?
– Eh… da… da…
Îmi raspunde bunicul parcă de pe altă lume, de departe, departe… Orele se scurg greu, şi cineva încearcă să mă scoată din cameră. Rămân. Rămân şi plâng privind speriată cum mama aprinde o lumânare… Refuz adevarul…. din când în când, îi vorbesc bunicului sperând că mă aude…
-… Tin minte când ne-a apucat întunericul în pădure şi tu ca să nu-mi mai fie frică, mi-ai povestit cât de curajoasă era duduia Lizuca şi mi-ai arătat licuricii care-i luminaseră şi ei calea şi…. Şi tac, fiindcă bunicul nu mai este cu noi. Din ochii lui închişi alunecând printre gene, se prelinge ultima lacrimă.
Simt cum inima mi se strânge şi nu mai am putere nici să strig şi nici să plâng. Doar şoptesc, tremurând toată:
– Bunicule, bunicuţule…
Dar vorbele se frâng. Ies afară şi şi merg printre copaci fără să mă feresc. Crengile mă lovesc şi zăpada mi se împrăştie prin păr, îmi cade pe faţă. In minte îmi răsună obsesiv cuvintele bunicului: „Nu plânge căprioară, îţi las pădurea… să nu o uiţi… să vii mereu s-o vezi”…
– Voi veni bunicule…şi-n foşnetul frunzelor, şi-n susurul izvoarelor, voi desluşi glasul tău şi-ţi voi asculta din nou poveştile. Poveştile tale… ale tale şi ale pădurii, pentru mine…
– Nu, bunicul meu nu a murit, trăieşte şi acum, în inima mea.

POVESTE DIN SEARA DE AJUN

19 Thoughts

Este Seara de Ajun
Şi părinţii noştri spun
Că, la orice copil bun,
O să vină Moş Crăciun.

Doamne, câtă nerăbdare!
Toţi copiii-n aşteptare,
Prin geamuri privesc afară
Să îl vadă când coboară.

Dar în zare, în loc de Moş,
S-a ivit un cocoloş
Care sare, care fuge
De nimic nu îl ajunge.

Este iepuraşul Ţup,
Cade-n bot, iar sare: zdup!
Şi iar fuge şi tot strigă
Pe toţi în jur să îi strângă.

– Vai de mine dragi copii
Nu mai primiţi jucării !
Moş Crăciun a fost răpit
De cel mai temut bandit!

– Cum aşa? Ce s-a-ntâmplat?
Iepuraş, cum ai aflat?
Spune, spune, vrem să ştim!
Noi n-avem cum să ghicim.

– Am văzut cu ochii mei
Stând ascuns după un tei.
Lupul rău ni l-a răpit
Şi-n bârlog l-a-nghesuit.

– Să-l salvez nu am putut.
Singur cum să îl ajut?
De aceea alerg de zor
Să găsesc un ajutor.

Ce de lacrimi curg aici!
Plâng copiii cei mai mici.
– Ce ne facem noi acum
Fără bunul Moş Crăciun?

– Îl salvăm! A fost răspunsul.
Gata, încetaţi cu plânsul.
Le răspund fraţii mai mari.
Sântem mulţi, deci suntem tari.

– Să formăm armată mare!
Fiecare cu ce are:
Soldăţei, tobe şi goarne
Şi un cerb, să-l ia în coarne.

Lupului să-i dăm de hac
Pân-ce-o zice:”nu mai fac”,
Pe Moş Crăciun să ni-l luăm
Şi-n jurul lui să jucăm!

Şi-au pornit cu mic cu mare
Rînduri, rânduri pe cărare,
Prin pădure-n miezul nopţii,
Fără frică,strigând cu toţii:

– Hei lup rău, hei lup bandit
Ce faci tu, nu e cinstit.
Unde-ai fi noi te găsim
Şi-ai să vezi, te pedepsim!

Cum mergeau ei înşiraţi,
Hotărâţi şi ne-nfricaţi,
Licurici cu felinare
Luminau pe fiecare.

Veveriţe pe crenguţe
Fac mereu semn din lăbuţe,
Drumul să nu îl greşească
Şi pe lup să îl găsească.

Căţeluşii sunt şi ei
Şi mai mari şi mititei.
Nu puteau să fie absenţi
Sunt în ceată toţi prezenţi.

Ursuleţii cei mai mici
Au venit şi ei aici
Pe copii să îi ajute
Şi pe lup să îl înfrunte.

Iepuraşul îi conduce
Drept la bârlog îi aduce,
Iar copiii-n jurul lui,
Bat la uşa lupului:

– Ieşi afară lup bandit,
Dă-ne Moşul ce-ai răpit!
Nu cumva să-i faci vreun rău,
Că e vai de capul tău!

– Hau-u-u-u! Cine-i afară?
Cine-ndrăzneşte să-mi ceară
Să ies din bârlog? Hai, spune!
Eu sunt lupul cu renume.

– Lupule, nu-i de glumit!
Ieşi afară, lup bandit!
Nu gândi că suntem mici,
Suntem foarte mulţi aici!

– Lupule, încrezut ce eşti,
Mai bine te razgândeşti!
Ia ascultă câţi suntem,
Şi apoi să te vedem!

Şi-unde-au început de-odată,
Unii din tobe să bată,
Alţii să sufle din goarne,
Cerbii să lovească-n coarne,

Animale mici ţipau,
Ursuleţii mormăiau,
Căţeluşii lătrau tare,
Ce mai! Hărmălaie mare!

Când i-aude şi îi vede,
Lupului nu-i vine-a crede
Şi-i priveşte aiurit:
La asta nu s-a gândit!

Cum să-nvingă aşa ceată?
Singur nu poate să-i bată.
Mai bine li-l dă pe Moş,
Cu tot ce-a avut în coş.

Fără să se mai gândească,
Iese afară să vorbească
Şi cu glas cât mai mieros,
Le vorbi cu nasu-n jos:

– V-aş ruga să mă iertaţi,
Nu vreau să mă judecaţi.
Am crezut, chiar, că se poate
Să iau darurile toate.

Nu am vrut să îi fac rău!
Spun drept, pe cuvântul meu.
Altă dată nu mai fac.
Chiar vi-l dau, vă fac pe plac.

Şi Moşu-apare, în sfârşit,
Cu chipul blând şi fericit.
Micuţii toţi aplaudau,
Jucau într-una şi cântau:

– Noi suntem mici dar am învins
Şi lumea toată am convins,
Că unde-s mulţi puterea creşte
Şi celor răi nu le prieşte.

Moş Crăciun, Moş Crăciun,
Eşti al nostru şi eşti bun!
An de an ne dăruieşti
Jucării, cărţi cu poveşti,

Lucruşoare de-mbrăcat,
Şi la toţi neapărat,
Ne dai sfaturi să fim drepţi,
În viaţă să fim corecţi.

Iar Moş Crăciun i-a lăudat
De felu-n care s-au purtat
Şi-aşa cum aşteptau le-a dăruit,
La fiecare, lucrul ce-a dorit.

Numai lupul a rămas fără dar
Fiindcă a fost rău şi murdar.
Şi nimeni cu el n-a mai vorbit,
Până n-a devenit un lup cinstit.

Acum, la final pot să vă spun
Că lupul s-a făcut mai bun,
A înţeles că nu e bine
Să vrei totul numai pentru tine.

A înţeles că toţi au loc sub soare
Şi drept la viaţă are fiecare.
A înţeles că toţi ce sunt uniţi
Trăiesc în pace fericiţi.