Astăzi am avut o experienţă inedită ca invitată  la AVENOR COLLEGE ,  o instituţie de învăţământ româno-britanic  care şi-a propus  nu să crească  savanţi ci să  formeze oameni care  să se poată adapta   la  o lume mereu în schimbare și să folosească ceea ce au învăţat  acolo unde este util, indiferent de domeniu.  Se lucrează la  dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor:  increzători in sine, motivaţi să obtină rezultate excelente, capabili să reactioneze creativ, adecvat si independent la situaţii de viaţă diverse.
Citez de pe site-ul Avenor-College : „… a început să se predea elevilor şi lecţia despre

• cum “să fii”, nu oricum, ci empatic;
• cum “să devii”, nu orice/oricine, ci tu însuţi/însăţi;
• cum “să crezi”, dar nu în orice/oricine, ci mai ales în tine și în idealurile tale;
• cum “să cunoşti”, dar mai ales să te cunoşti;

• cum “să comunici”, dar nu oricum, ci asertiv;
• cum să-ţi împlineşti visele, propriile vise, nu ale celorlalţi. Aşadar înlocuim metodele informative cu cele formative, pregătindu-i pentru „a fi” şi nu pentru ” a avea”. Astfel ne concentrăm cu adevărat pe ceea ce înseamnă dezvoltare personală pentru copii.”

Mie mi s-a părut absolut extraordinar şi consider această şcoală o treaptă solidă pentru viitor . De fapt şi numele şcolii spune acest lucru, AVENOR fiind un nume inventat, pornit din englezescul avenue(drum) ,dar şi din avenir (viitor) din limba franceză.

Ar fi multe de spus dar cei interesaţi pot citi pe  http://www.avenor.ro , iar eu revin  la ceea ce vă spuneam la început , anume că am fost invitată la această şcoală particulară  pentru a vorbi  elevilor claselor 0- 3  în calitate de autor de carte pentru copii, în cadrul book-days . Fireşte că am acceptat   , iar felul în care am fost primită m-a determinat să mă felicit pentru acest accept. Ineditul a constat pentru mine în faptul că organizarea evenimentului nu era în tiparele obişnuite în şcolile noastre . Copiii nu aşteptau stresaţi înţepeniţi în scaune, ci erau toţi relaxaţi,  stând comod „turceşte”  sau  chiar în poziţie yoga  pe un covor imens . . Am realizat imediat că acestor copii nu trebuie să le ţin „prelegeri” ci trebuie să improvizez ceva interactiv ca să le pot  capta atenţia.  Nu a fost nimic regizat înainte,  aşa cum se procedează  de obicei în şcoli. Nici măcar mie nu mi s-a impus o temă. Pur şi simplu totul era lăsat să decurgă firesc. Copiii erau total dezinhibaţi  iar eu de-a dreptul panicată tremuram de teamă că îi „scap din mână” şi-am înţeles încă o dată cât de bun este conceptul de educaţie ales de şcoala AVENOR şi cât de tributară sunt eu sistemului educaţional tradiţional.  Nimic din ce-mi pregătisem acasă nu mai mi s-a părut eficient în acel moment. Având în vedere că prima poezie pe care le–am citit-o se numeşte Peisaj de toamnă, le-am cerut copiilor să creem împreună cadrul de toamnă.  Le-am cerut să bată uşor cu degeţelele în podea pentru a imita ropotul ploii şi să sufle aşa cum face vântul,  iar eu, pe acest fundal să le recit acea poezie. Nu ştiu dacă poezia le-a plăcut sau nu, dar  ploaia, vântul şi mai ales croncănitul coţofenelor din partea finală a poeziei i-a încântat peste măsură şi iarăşi m-am speriat rău crezând că n-o să mai pot opri concertul micior coţofene care chiar atinsese cote  înalte dar… în ajutor mi-au venit doi căţei de pluş cu ajutorul cărora am început să le spun  poezia „Un căţel micuţ isteţ ” şi liniştea s-a aşternut dintr-o dată şi am simţit toţi ochişorii aţintiţi  curioşi să asculte  ce i s-a întâmplat căţeluşului. A urmat poezia „Invăţăm culorile” şi copiii  aveau de spus  ultimul cuvânt din vers care trebuia să indice obiectul ce poartă culoarea pronunţată, dar să şi constituie rimă. Am răsuflat uşurată fiindcă participarea lor a fost totală, dar n-a ţinut mult că îndată ce am terminat poezia şi-au reluat flirtul particular. Am fost nevoită să trec repede la o altă poezie să-i pot capta şi încă o dată am reuşit  fiindcă le-am citit „Câte raţe-au strănutat” în care ei făceau  adunarea şi strigau suma în momentul cerut de poezie. I-am întrebat  despre ce le-ar plăcea să scriu şi spre bucuria mea, nici unul nu a vrut poezii cu roboţi ci cu animăluţe sau cu întâmplări din viaţa lor de zi cu zi şi-am înţeles că aceşti copii  şi-au însuşit  deja,  lecţia empatiei !

Voi păstra în minte această întâlnire ca una dintre cele mai frumoase şi instructieve (da, instructivă pentru mine la 64 de ani!) experienţe de viaţă şi din inimă felicitări întregului colectiv de la AVENOR COLLEGE pentru tot ce au realizat  şi realizează zi de zi.