A,Ă,B,C,D,E,F,G,H… iată că apare I
Degeaba se ţine I băţos!
E doar semnul mirării-ntors,
Sau un băţ şi sus pe el
Un punct negru mititel.
Totuşi dacă i n-ar fi,
La iaurt nici n-am gândi.
Nici la iezii pe imaş,
Sau iubitul iepuraş.
Inimioară n-am avea!
Se poate aşa ceva?
Nu! I este important
Şi ce-am aflat e incitant:
Ion ieşind din iarmaroc
Nevăzând de cozoroc,
S-a împiedicat în iarbă
Şi s-a izbit drept în barbă!
Să-i facem o frecţie
Şi urgent, injecţie!