Un batran si patru ieduti (2)

   Auras pt.blog 012

Parca prea de dimineata un manunchi de raze zglobii furisat printre jaluzele, tot impletindu-se cu genele mele, a reusit sa ma trezeasca mai devreme decit imi programasem. Am deschis fereastra si o data cu racoarea placuta a diminetii orataniile vecinilor si-au facut simtita sonor prezenta: cucurigu, cotcodac, muu, behehe ,meee… mee… o, da! sint cei patru ieduti ai batranului nea Marin.Vi-i mai amintiti? Cind i-am auzit, mi-a revenit in minte povestea lor trista si am hotarit sa merg sa-i vad. Cand am ajuns la nea Marin l-am gasit asa cum il vedeti in poza: in ograda cu iedutii linga el
-Mai iedutii tatii, ce faceti voi ma copiii mei?Cum au dormit frumuseii lu’ tata? Va e fomitza? Hai ca va aduce tata lapticu acus-acus. Hai Ciutu, hai si tu la tata… A! Ia uite cine a venit la noi? Si eu nici n-am dat bluza de la pijama jos. Ce sa fac? N-am avut rabdare sa termin cu imbracatu’. Cand deschid ochii, intii ma gandesc la ei si pana nu-i vad, nu fac nimic.Stiu ca ma asteapta, ma striga pe limba lor, da eu ii inteleg acum… da si ei ma inteleg.Cind vin dimineata la ei, sint toti cu piciorusele pe poarta si fac o galagie cit un cird de giste. Daca le deschid se reped toti spre mine parca sa-i iau in brate! Sa-i vezi cum se imbrincesc ca sa-si faca loc sa-i mangai. Sint destepti… stiu ei ca-mi trebuie patru miini ca sa-i dezmierd pe toti odata si-atunci se inghesuie care pe care.
Auras pt.blog 016
Eu n-apuc sa zic nimic. Dau din cap aprobativ, zambesc si ascult, fiindca stiu ca nea Marin si-ar lauda iedutii de dimineata pana seara.Ii privesc induiosata pina la lacrimi.Ii privesc cum se alinta, cum cersesc mangaierea batranului si cum il urmeaza, cum i se incurca printre picioare nelasandu-l sa faca nici un pas fara escorta lor !Nea Marin uita parca de mine si continua sa-i mangaie, sa-i cupprinda pe fiecare intre palmele lui mari si batatorite de atita munca.Iedutii ii raspundeau cu tot atita dragoste, lipindu-se de el, frecandu-si boticurile de hainele  lui, dand agitat din codita si cautand fiecare sa-i fie cat mai aproape.Si Doamne, Nu-l pierdeau din ochi nici o clipa.Nea Marin simtea asta. Lacrimand imi spunea:
Auras pt.blog 013
-Copiii mei daca erau si nu ma iubeau atata. Ce-o sa ma fac eu cand s-or face mari? Cum sa instrainez eu vreunul? Si sa-i tin pe toti? Cum sa fac, ca de taiat… aoleo, nici nu vreau sa ma gandesc.Mai copiii mei ma, nu va lasa tata pe voi. Nu-i las si gata. Fie ce-fi. Ne-om descurca noi. Auzi? Cind plec, sta la portita si behaie asa a plins pina li se face foame. Acum s-au mai marit, le dau eu la biberon lapte dar mai si ia nitica iarba, malaias… Lasa ca ne facem noi mari. Ce-a fost greu a trecut! Nici nu stiu ei ca n-au mamica.Eu sint mamica lor. Asa stie ei.Of, Doamne, Doamne, tine-i Doamne sanatosi!
O spune cu atita iubire, cu atita smerenie in timp ce-si sterge stinjenit lacrimile, incat nu poti sa nu te induiosezi.
A acceptat cu placere sa-i fac poze, si cind sa plec, in drum spre poarta,  mi-a rupt cativa crini albi:
– I-ai si pune-i  in apa si zi bogdaproste ! Of!  Tare-i mai era drag lu Tudorita mea sa aiba crini pusi pe masa aia mare din sala. Cind deschideai usa… mai fata, mirosea asa de frumos, ca-ti venea sa traiesti, sa traiesti si sa nu mai mori niciodata…
I-am multumit si mi-am luat ramas bun, minunandu-ma (pentru a cita oara?) de frumusetea sufletului acestui OM.
Auras pt.blog 005