Cand am povestit despre Geta si Tudor, neintuind ca va interesa si pe altcineva povestea lor, nu am dat prea multe amanunte si acum simt nevoia sa adaug…
   Geta este o femeie simpla, cu numai sapte clase elementare absolvite, dar cu o inteligenta nativa care transpare din tot ceeace face si vorbeste. In scoala a fost premianta, dar nu a continuat pentru ca, oricat au insistat profesorii, parintii ei au fost de neinduplecat, pe motiv ca plecarea la oras – doar acolo era liceu – inseamna vicierea sufletului. A suferit enorm. Cu timpul a devenit necomunicativa si evita sa-si intalneasca fostii colegi. Era totusi un copil care visase – incurajata de rezultatele scolare – ca va deveni „cineva” si dintr-o data si-a vazut visul spulberat. La serbarile scolare fusese mereu solist vocal, fiind foarte apreciata, dar de atunci, nimeni n-a mai auzit-o cantand. Tacuta, muncea alaturi de parinti, iar duminica refuza sa mearga la hora din sat, preferand sa ramana acasa si sa citeasca tot ce-i cadea in mana, astfel ca multe potentiale soacre isi doreau o nora atat de cuminte. Avea 17 ani, cand la usa lor a venit Tudor (23 de ani, mecanic-masinist la santierul naval -pozitie de mare fala in sat-) insotit de parinti cu gand de petit. Nu avea importanta ca tinerii nu-si vorbisera niciodata pana atunci, nu avea importanta ca fiecare era capabil sa-si aleaga jumatatea pe care inima i-ar fi aratat-o, important era ca parintii lor au considerat reciproc avantajoasa aceasta casatorie. A urmat nunta, o casnicie liniara si copiii, in care Geta a investit toata dragostea ei nefolosita si carora a reusit sa le transmita dorinta de a invata. Disputele pentru trimiterea copiilor in scoli au fost singurele care au tulburat monotonia vietii conjugale. Tudor nu avea nici el nimic impotriva ca baiatul sa urmeze studii superioare, dar pentru fata s-au dus adevarate lupte. De data asta Geta a avut aliati : in primul rand curajul de a infrunta, izvorat din sufletul de mama, apoi copiii, profesorii, si in cele din urma a invins. Amandoi copiii au terminat cate o facultate , s-au casatorit si au plecat la casele lor.
   In tot acest timp Geta nu a facut nimic altceva decat sa-si creasca copiii si sa-si vada de treburile casei. Si-a insotit barbatul la nunti si cumetrii si din cand in cand, a iesit duminica, pe bancuta de langa poarta „la o vorba” cu vecinele. O tinerete intreaga!!!
   Tudor in schimb, a avut toate drepturile din lume. Cand a venit de la serviciu, s-a asezat la masa intinsa de Geta, a mancat si s-a culcat, ca doar venea de la munca! Dupa un somn avea omul chef sa se ralaxeze si atunci, o anunta pe Geta ca se duce ba „la o bere”, ba „in centru” sa vada ce se mai aude prin sat, ba la popice, ba la meciurile de fotbal intercomunale. Cumparaturile le facea tot el, fiindca el a pomenit de la taica-sau ca barbatul hotareste ce trebuie cumparat. Niciodata nu si-a pus problema ca si Geta poate fi obosita si ca ar fi bine sa-i mai dea o mana de ajutor dupa ce vine acasa. Nu. El are serviciu, ADUCE BANII si atat. Geta sta acasa, sa vada de casa. Ce insemna asta? Bucatarie, copii, curatenie, spalat, calcat, iar in ograda: curatenie in grajd la vaca, in cotet la porc, in cotet la gaini, adapat si hranit toate orataniile, ingrijit gradina de zarzavat – ca doar aveau gospodarie pricopsita. Credeti ca este putin? Si cu toate astea,Geta nu avea voie sa fie obosita, desi din zori si pana-n noapte muncea ca o roaba. Sa mai aiba timp si de altceva biata Geta? Nicidecum.
   A venit schimbarea din ’89 , a mai trecut ceva timp si Tudor a devenit somer. Vrand, nevrand a trebuit sa preia o parte din treburi. Dar sa nu va inchipuiti ca atunci cand a avut pofta sa se distreze , si-a inabusit placerea. Nu. Si a considerat normal, asa cum si este de fapt. Ce nu este normal, e faptul ca Geta nu si-a putut permite si ea asa ceva (un shoping de voie, spre exemplu) pentru ca Tudor, asemeni tuturor celor ca el, nu a admis un asa „desfrau” . O „nevasta serioasa” – zice el – nu face lucruri nefolositoare. Si Geta s-a conformat, uitand de sine si concentrandu-se asupra copiilor. Dar cand acestia si-au luat „zborul ” la casele lor, Geta si-a amintit (in momentul in care a primit o armonica) faptul ca iubeste muzica. A fost suficient sa-i simta clapele si stimulata psihic de implinirea sociala a copiilor, vechea ei pasiune pentru muzica sa reinfloreasca. Toate iubirile netraite ale adolescentei, toata durerea fecioriei nedaruita din dragoste, toate visele ei neamplinite, toate dorurile nespuse si toate lacrimile neplanse, s-au regasit in patima cu care s-a agatat de acea armonica la care, cu puterea dorintei de a-si exprima intr-un fel personalitatea, a invatat sa cante singura. Nu si-a abandonat treburile, doar ca noua activitate nu avea nici o legatura cu stapanul Tudor care nu putea accepta ca Geta sa faca altceva decat considera el ca este potrivit pentru ea! Au urmat zile de calvar in care Tudor a amenintat-o in fel si chip, disperat ca nu cumva Geta sa poata excela in ceva in care el nu este in stare sa se manifeste, fapt ce l-ar putea situa in inferioritate (conform mintii lui, bolnava de atata egoism). S-a vaitat, ca si cum l-ar fi strans pantofii, oricarei persoane pe care a intalnit-o, defaimandu-si singur nevasta, acuzand-o, mintind cu nerusinare ca-si neglijeaza indatoririle de dragul „scartiitoarei”. Bineinteles ca lumea in care el se invartea, tributara aceleiasi mentalitati feudale conform careia „…si femeia sa asculte de barbaaaat…”, i-a cantat in struna, si multe „binevoitoare” au venit sa stea de vorba cu Geta „sa o aduca pe calea cea buna” ca „ar fi pacat sa se faca de ras la batranete”. Pana si baiatul ei, avand modelul despoticului sau tata, i-a sugerat (ce-i drept cu blandete, nu imperativ cum a facut-o Tudor) ca ar fi bine pentru linistea casei ” sa o dea incolo de armonica”. Linistea casei? A cui casa? Doar a lui Tudor? Geta nu avea si ea nevoie de un anumit fel de liniste care sa-i oblojeasca sufletul atat de ranit o viata intreaga? Doar fata a incurajat-o si a indemnat-o sa nu renunte, daca asta este placerea ei. Un singur punct de sprijin si Geta a devenit puternica. Nu a mai auzit nimic in afara glasului inimii ei si a sunetului armonicii, prin care a dat drumul in lume unei vieti de om ce vrea macar la batranete sa traiasca pe picioarele lui, nu sa moara tarandu-se ca un vierme cuprins de pecinginea unei prejudecati neghiobe.
   Repet: personajele mele sant reale, ca si armonica , doar ca din motive lesne de inteles, le-am dat alte nume. S-ar putea ca nu numai protagonistii adevarti sa se recunoasca, ci si alti Tudori si Gete, cu un alt mar al discordiei, nu neaparat o armonica, oameni care vor avea ocazia citind, sa mediteze asupra acestei situatii nefiresti. Pe ceilalti cititori ii rog sa-si spuna parerea, in ideea ca poate cuiva ii va fi de real ajutor.
   Ceeace gandesc eu, banuiesc ca intuiti; oricum, imi rezerv dreptul de a comenta … dupa dumneavoastra. Deocamdata sunt mult prea implicata emotional.