Imagine din timpul lansării : copiii (şi nu numai!) cuceriţi total de fermecul Biancăi Brad , căreia îi mulţumesc pentru atmosfera minunată pe care a creat-o .
…. da, a mai fost o lansare . Reuşită, atât de reuşită încât aş fi preferat să las imaginile să vorbească, dar nu mi-au parvenit încă toate fotografiile. Voi posta şi aici totuşi câteva iamgini , dar vă las şi un linc al Editurii LITERA https://www.facebook.com/Litera.ro unde veţi găsi fotografii din timpul lansării, iar despre cum a fost primită această carte de către cititori vă las un alt linc :http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-16067131-peste-130-000-vizitatori-fost-prezenti-targul-carte-gaudeamus.htm şi dacă aveţi răbdare să cititi tot, veţi găsi spre final această frază pe care eu am luat-o cu copy-paste : ” In ceea ce priveste topul cartilor pentru copii, pe primul loc se situeaza ‘Poezii pentru cei mici’ de Aurora Georgescu” (este vorba despre un top al vânzărilor).
Un foarte drag prieten, Adrian Voicu prezent la târg a făcut un bilanţ al lansărilor de carte scrise de prietenii săi, pe care l-a prezentat într-o postare inspirat intitulată „Toamna se numără lansările ) şi unde veţi putea citi şi filmul lansării cărţii mele, văzut din afară, ceea ce este mult mai obiectiv decât aş putea să redau eu. (Mulţumesc încă o dată Adi!)
Imaginile promise:
Inainte de începere, eu tot emoţionată având alături pe talentatul ilustrator Şerban Andreescu şi reprezentantele editurii LITERA redactor Mihaela Moroşanu şi Georgiana Sandu , aşteptând să ni se alăture Bianca Brad şi Alina Nicolae-Pertea cea care mi-a editat prima carte şi căreia îi aduc mulţumiri pentru emoţionanta prezentare pe care mi-a făcut-o.
Alături de diafana Bianca Brad, invitata noastră specială.
Actriţa Gabriela Ioniţă şi copiii de la Şcoala de teatru Corifeu interpretând un colaj alcătuit din poeziile mele. Mulţimiri Gabriela, copiii au fost minunaţi!
Doamna înv. Mariana Ungureanu şi un grup de elevi ai clasei sale au reuşit să culeagă ropote de aplauze pentru frumuseţea interpăretării unor cântece pe versurile mele . Mulţumiri copiilor şi doamnei învăţătoare!
„…Tigrişor, nu vrei un os?
-Ba îl vreau, că vine tata
Şi-o să fie masa gata!” Cele două personaje dragi mie ( din poezia „Un căţel micuţ isteţ”) cărora cei doi actori păpuşari Petronela şi Vlad Tănase le-au dat viaţă spre hazul copiilor (între 4 şi 75 de ani) prezenţi la lansare.
Copiii în dialog cu ariciul -unul dintre personajele mele- care a prins viaţă în mâinile talentatei Petronela Tănase .
Şi bineânţeles că nu putea să lipsească motanul prezent în multe din poeziile mele. Simt că plutesc privind numărul impresionant de participanţi care au reuşit să blocheze trecerea în zona standului LITERA şi mulţumesc tuturor celor care într-un fel sau altul au contribuit la împlinirea unui vis, acela de a dărui copiilor stropi de sufletul meu în poezii pe care să le îndrăgească!
Am reuşit: cartea mea este pe primul loc in topul vânzărilor de carte pentru copii la această ediţie Gaudeamus!
Pingback: Neliniştitu' » Post Topic » Toamna se numără lansările
Pingback: Toamna se numără lansările | Adrian Voicu
Felicitări şi pe mai departe! 🙂
Mulţumesc Adi şi să fie ! La tine la fel!
Felicitari!!
Se pare ca seria succeselor nu se mai opreste. Inca o data: felicitari!
Mulţumesc . Aş vrea eu să nu se mai oprească. Totul depinde de mine, de cât reuşesc să mă mobilizeze.
Felicitări din suflet. Nici nu-ți imaginezi cât de mult mă bucur pentru tine. 😛
Dan, mulţumesc. Incă plutesc.
Felicitări! Realizări peste aşteptări! Sănătate, inspiraţie şi timp!
Mulţumesc. Cu inspiraţia nu ar fi o problemă, cu celelalte… mai e de lucrat!
Felicitări, dragă Auraș, ești o vedetă între vedete! Și copiii sunt beneficiarii principali. Lansarea aceasta este o adevărate cinste pentru superbele tale poezii, iar faptul că e locul I în top nu mă miră, mă așteptam. Aș fi venit cu drag la București, de când aștept asta, dar, după cum știi, am avut oaspeți din Belgia și n-am putut să îi las așa.Oricum, cartea e superbă, te felicit încă odată și să ai aceeași inspirație mereu, ca să-i bucuri pe cei din jurul tău. Sunt foarte mândră că sunt prietena ta, dragă Auraș! 🙂
Ei, nici chiar vedetă. Mai este până acolo cale destul de lungă, dar … poate fi un reper! Am sperat că vii şi m-am tot uitat, dar … n-a fost spă fie. Vor mai fi ocazii cu siguranţă şi atunci vei veni şi cu Enya fiindcă abia aştept să cunosc această domnişoare atât de talentată şi frumoasă. Cu mare drag.
Felicitari!
Sint sigur ca printii si copii mai asteapta.
Saru’mina!
Mulţumesc! Presupun că mai aşteaptă dar nu-i voi lăsa prea mult să aştepte. Rezervă de material este!
Succes pe deplin meritat! Felicitări! 🙂
Mulţumesc Cristi. Când scrii cu sufletul, merge la suflet, de aceea le place copiilor, gândesc eu.
Măi, dar văd că a fost o adevărată sărbătoare acolo, cu invitați de soi, mici spectacole… Așa da lansare!
La cât mai multe și de acum încolo!
:-*
Intra-adevăr a fost sărbătoare şi spectacol. Trecerile la standul editurii erau blocate în ambele sensuri.Mulţumesc. Şi eu îmi doresc să fie cât mai multe!
Felicitari, doamna Aurora! A fost o adevarata sarbatoare inchinata celor mici. Ne pare rau ca n-am reusit sa ajungem, dar speram ca vom reusi data viitoare. Pana atunci si Sara va mai creste si va putea invata frumoasele dvs poezii.
Va dorim multa sanatate si inspiratie pentru noi carti pentru cei mici. 🙂
yesss! 🙂 Bravo si felicitari Aurora draga… ma bucur enorm pentru tine, stii c-am avut deplina încredere-n talentu’ tau de care nu m-am îndoit o secunda! SPER ca toti ai tai sunt mândri de reusita ta pe care-o meriti 100%, caci talent + munca = succes anticipat! 🙂 Sanatate si tot înainte cu stropii-ti de suflet!<3 Cu drag, Mélanie
Melanie, sper din tot sufletul că acesta este doar un început, chiar dacă sunt bunică. Ai mei? Ai mei cred că ar fi mai fericiţi în faţa unor preparate culinare sofisticate făcute de mine decât în faţa unui volum de poezioare scris fireşte tot de mine! Cu acelaşi drag !
🙂 fara comentarii, desi as prefera sa-ti gust bucatele cu poemele tale à côté… 🙂
Eheeee! Când? Şi nici nu ştii ce bucate! Reţete proprii… unicate!
Felicitari deci,Aurora,sa tot plutesti de acum incolo! 🙂 Imi pot da seama cum te simti! 🙂 Wow!
Aşa este! Ai dreptate, plutesc şi sunt fericită că în pofida celor care au privit cu reticenţă, indulgenţă, iar unii chiar cu scepticism şi zâmbet ironic strădania mea de a scrie chiar şi numai noaptea, ca să nu neglijez activităţile „practice”, am reuşit să demonstrez că totuşi nu am scris pentru a avea pe ce să se pună praful în librării , ci am scris cu sufletul pentru sufletele micuţilor şi ei m-au răsplătit cumpărând şi ducându-mă pe primul loc in topul vânzărilor de carte pentru copii la Gaudeamus. Şi când cineva, important pentru mine mi-a spus „Sunt mândru cu tine” a fost ca şi cum aş fi primit premiul Nobel pentru literatură! Şi da, plutesc şi crede-mă că la 64 de ani, acest gen de plutire este sublim.
Te cred,te cred! Minunat! E frumos cand oamenii sunt fericiti si descurajatori sunt peste tot,dar cu atat mai mult la varsta ta nu cred ca-ti pasa.Tu lasi ceva in urma,ei lasa doar vorbe goale.Pai la cat mai multa inspiratie,drumul e deschis si pavat,de acum! 🙂
Mulţumesc pentru încurajări! Sunt binevenite ! Şi eu îţi doresc acelaşi lucru! Dăî-i drumul pasiunii să curgă în şuvoaie!
Lansare după lansare, … ca la Baikonur! Felicitări, felicitări, felicitări!
Aş vrea eu!mai ales în sensul figurat! Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc !
phii, felicitări!
uite cu cine am schimbat io şarje în rime!
stai să fac o poză paginii, să ma laud şi eu, nu?
Bravo, cu căldură!
Păi … colega, nu ne-am „antrenat” noi împreună?
Şi mai zi o rimă-două
Până o-necepe să plouă
Sau din nouri o să cadă
In roiuri fulgi de zăpadă!
FELICITARI pentru aceasta lansare si reusita de la targ! Ma bucur enorm pentru tine, draga Aura! Mult succes in continuare 🙂
Mulţumesc Andrea pentru felicitări dar mai ales pentru ceea ce faci pentru promovarea cărţii mele.
Sincere felicitări! Vă pupăm!
Să vă faceţi mari fluturaşilor talentaţi! Vă pup şi eu pe toţi şi mai ales pe zânuţa fluturaşilor!
Pingback: John Brett (8 decembrie 1831-1902), pictor englez | my heart to your heart