Ultima săptămână din toamnă merită o poezie!
TOAMNĂ TÂRZIE
Toamna scutură din plete
Stropi mărunţi de ploaie rece
Şi cu armonii incete
Cântă timpul care trece.
Vântul suflă în rafale
Rupând crengi ce-i stau în cale
Şi-n vârtejuri frunze poartă
Incercând să le despartă.
Doar un stol de coţofene
Pe sub norii plumburii,
Scuturând din negre pene
Se-ntrec în cascadorii.
Pingback: Nu vine, dom’le!
Pfff, e un fel de Topârceanu!
Şi zic pfff cu ciudă! E al naibii de frumoasă dar are un ton ştrengăresc, în final, care mă trimite la ideea că e o poezie pentru copii!
Bineînţeles că e şi pentru mine, că doar cobor vertiginos spre fotoliul din poza aia cu „gogule”!!! :))
Poza aia cu „gogule” este de milioane! Am râs de m-au durut maxilarele! In ce te priveşte , mai stai pe scaunul cu spătar tare că-ţi stă bine aşa!
Aurora, LL=large like… 🙂 îl cunosti poetu’ belgian Maurice Carême?… aveti acelasi stil! 🙂
http://fr.wikipedia.org/wiki/Maurice_Car%C3%AAme
* * *
iata ce mi-a inspirat poemu’ tau: 🙂
noiembrie îsi repeta aceeasi rugaciune de lumina, ca si-acum un an… florile îsi plâng petalele uscate sau deja cazute cu lacrimi de seva dulce… toate culorile acestei luni se confunda într-o paleta de amintiri pe care vântul rece le poarta într-un vârtej boreal… soarele dispare-n crepuscul ca o flacara ruginie ce ne vesteste sosirea lui decembrie…
* * *
sanatate, kile de inspiratie si seara placuta! cu drag, Mélanie
Melanieeeee! Păi este un poem în proză ce ai scris tu aici!!! Continuă! Eu aştept!
Sănătate şi o caldă îmbrăţişare.Am auzit de el. Iată şi la el o toamnă, dar mai veselă decât a mea (el are şi muzicuţă!)
L’automne
Maurice Careme
L’automne au coin du bois,
Joue de l’harmonica.
Quelle joie chez les feuilles !
Elles valsent au bras
Du vent qui les emporte.
On dit qu’elles sont mortes,
Mais personne n’y croit.
L’automne au coin du bois,
Joue de l’harmonica