Mare e Gradina Domnului si maaare e si gradina vecinului meu, Costica. Spre deosebire de nea Marin, batrinul si harnicul meu vecin, Costica este pe cit de tinar si sanatos, pe atit de comod si neindeminatec. Si mai are citeodata niste idei de o lasa muta pe biata Onita, sotia lui. Va spuneam ca are o gradina mare; ei bine, sa nu va inchipuiti ca este plina cu tot felul de straturi si stratulete cu tot felul de zarzavaturi ca la nea Marin unde doar streasina nu este cultivata. Nu, cind toata lumea satului sapa pamintul reavan al gradinilor, Costica a observat ca din saminta scuturata din toamna de pe lujerele plantelor, s-au ivit in toata gradina firisoare noi, plapinde cu tot felul de buruieni dar si multe, foarte multe firisoare de patrunjel, loboda si marar. Nimic nu-l putea face mai fericit pe Costica  fiindca scapa de corvoada sapatului. Bucuros, a decretat in fata Onitei:
– Nu mai sapam nimic. Lasam sa creasca ceea ce a iesit din grija Domnului. Putea Onita sa-l contrazica? Nu putea, fiindca n-a facut treaba asta niciodata si sigur ca, asemenea atitudine de razvratire, n-ar fi fost pe placul autoritarului Costica. Asa a ramas… patrunjelul crestea o data cu toate ierburile formind o invalmaseala de balarii printre care cu greu te strecurai, ca sa nu mai vorbim ca, daca te incumetai totusi sa treci printre ele, fosnetul frunzelor atinse si desisul verde, iti facea sa sune in urechi numai sisiitul specific serpilor de-ti trecea automat dorul si de patrunjel si de marar, si de loboda… Dar Costica parea multumit si pentru ca Onita sa nu-i mai reproseze ca nu rezolva treburi cu adevarat urgente si necesare, Costica isi gasi ocupatia ce venea manusa pe firea lui. A jumulit tot patrunjelul si asezindu-se confortabil la umbra cu sticla de bere linga el, a inceput asemeni legendarului Sisif, sa rupa frunzulita cu frunzulita. Trecind intimplator, il vad, si din motive pur protocolare il salut si-l intreb ce face.
– Eh, de, ce sa fac? O ajut si eu pe Onita. Ii pregatesc patrunjelul sa-l puna la congelator, sa avem de consum si acum si la iarna.
– Pai bine mai Costica, este luna mai, pina la toamna mai aduni inca un camion de frunze de patrunjel.
– O fi! Dar daca il jumuleste in fiecare zi, el cum mai creste?
– Creste mai Costica, creste, ca doar nu este uscat. De ce sa-l maninci congelat cind poti sa-l maninci proaspat din gradina?
– Pai si congelatorul ce sa faca? Sa stea degeaba? Hai doamna ca nu te pricepi mata la agricultura. Sigur ca e mai bun patrunjelul congelat, ca la frig „moare microbii” si e si mai sanatos…
– Mai omule (mai incerc eu cu disperare un ultim argument) are sens sa platesti pe curentul care-l consuma congelatorul sa-ti tina tie inghetat patrunjelul cind in gradina il pastrezi gratis, cum vrei si cit vrei?
– Nu si nu. E mai bine congelat!
Tac, conform principiului ca cel mai destept cedeaza, dar arunc o privire inrtrebatoare spre Onita. Ridica din umeri a neputinta si cu resemnare imi sopteste: Ce sa fac doamna? Ca sa nu-l pun sa faca ce trebuie ca de, e mai obositor, nu e de stat la umbra, face tot pe dos treaba. Ce sa fac? Orice-as face, nu-l mai schimb eu acum. Mai dau si eu patrunjel pe furis la pui, si la primavara cind nu m-o vede, il arunc. Si-ar fi bine sa se opreasca aici, dar pe urma ia loboda, mararul… dupa care isi cere dreptul la odihna „dupa atita munca”.
Plec revoltata pe lene, pe prostie… In cap, spiritul meu dracesc se joaca de-a rimele:

Daca vrei sa fii in forma
Cind in cap iti pic-o bomba,
Daca vrei cu-adevarat
Sa fii performer in pat,

Consuma neaparat
Patrunjelul congelat.

Daca vrei sa rizi cu sirg
Cind pantofii rau te string
Daca vrei sa fii bogat
Si de dame adulat,

Sa consumi neaparat
Patrunjelul congelat.

In final, fii fericit
Ca remediul a fost gasit:
Daca te simti balonat,
Scapi de gaze imediat,

De consumi neaparat,
Patrunjelul congelat.

Dar chiar daca fac haz, simt gustul amar al lipsei de implicare , si privesc pe scara macro a indivizilor.