Iubirea-ncatusata in lanturi de robie
E dorul ce schiaza prin viata zbuciumata,
E tot ce ai, dar nici n-ai vrea sa fie,
E licarirea noptii in trupuri adunata.
Iubirea stransa in corset de dor
E macinare vie a florilor sub vant,
E vocea clipelor ce-n timpuri mor,
E dans de val de tarmuri frant.
Iubirea imbalsamata in durere,
E roua alba a diminetii,
E tot ce vrei si totusi piere,
E jertfa pe altarul vietii.
m-ai dus ,cu versurile tale,inapoi in timp ,pe un covor cu pete de luna si inima a incercat sa bata ca atunci…rasccolitor dor dupa dorul care doare .dupa petalele-clipe care s-au suturat …s-au ofilit….. poezia ta mi-a placut ,m-a durut ,m-a rascolit……
… si eu care credeam ca atata matematica, atatea ecuatii si figuri geometrice te-au „imunizat” !Ia sa vedem cum stii tu sa zambesti? Cum se pune dorul de dor in ecuatie de gradul 2?
dorul care doare e o ecuatie cu n necunoscute si cu parametrii ,pe care nu creds-o fi rezolvat careva…..
„…licărirea nopții în trupuri adunată…”
Drăguț…dar mai jos :
„…E vocea clipelor ce-n timpuri mor,
E dans de val de țărmuri frânt…”
Aici ar fi trebuit lucrat ceva mai mult, poate ieșea altceva.
Zamolxys, dupa un raid pe blogul tau, consider ca esti un oaspete de seama si vizita, ca si comentariul tau, ma onoreaza. Sant de acord cu observataia. Cand am scris (dintr-o suflare) mi-am dat seama ca ies din ritm, dar cum in viziunea mea, valul ( ce poarta in el forta si nemarginirea oceanului) risipit pe un petec de tarm, era asemeni pasiunii navalnice la care esti nevoit – dintr-un anume motiv – sa renunti, m-au determinat sa pastrez aceasta varianta.DAR! DAR daca sant nevoita sa explic ceeace am vrut sa spun, inseamna ca n-am reusit sa-mi fac inteles mesajul . Iti multumesc, voi mai lucra , nu renunt la idee.
Poezia ta m-a dus cu gandul (fara sa vreau – ca intr-un test-fulger) la cei dragi ce nu mai sunt langa mine. Mi-am amintit de bunicul meu pe care l-am iubit enorm si caruia ii simt lipsa. Pentru mine aceasta este „Iubirea imbalsamata in durere”… cred ca toate celelalte se pot vindeca, aceasta insa nu…
Mi-a rascolit sufletul, m-a facut sa-mi amintesc. Multumesc!
Bine-ai venit sunetnuzgomot ! Ma bucur ca am reusit sa ating coardele sufletului tau. De fapt „durerea iubirii” la care fac referire, este acel regret nemarginit pe care-l simtim atunci cand cineva sau ceva foarte drag noua, dintr-un motiv sau altul dispare din viata noastra. In cazul tau, bunicul, care probabil ti-a luminat copilaria si care sigur acum vegheaza asupra ta.
Tot respectul pentru dragostea ce i-o porti bunicului. Nu toti nepoti sant capabili sa le pastreze in suflet amintirea, asa cum sigur n-au putut sa simta nici nemarginita iubire cu care au fost invaluiti atunci cand bunicii erau in viata si-i dezmierdau.
„E dorul ce schiaza prin viata zbuciumata,
E tot ce ai, dar nici n-ai vrea sa fie…” – un paradox cât se poate de adevărat! Frumos scris! 🙂
Mulţumesc pentru ce ai scris la mine pe blog! Un week-end însorit! 🙂
Felicitari pentru blog, scrieti foarte frumos. Si eu am pe blog cateva persoane talentate care scriu, va invit sa le descoperiti.
Daca va place muzica populara atunci intrati la mine pe blog si in partea dreapta in categoria linkuri veti gasi contul meu de pe youtube unde am multe filmari cu tine artisti de muzica populara din Timisoara. 🙂
IUBIREA ETERNA E SURSA MEREU PENTRU INSPRATII…FRUMOASE VERSURI.
Cadar Katalin, despre iubire s/au scris tone de hârtie şi se va scrie încă mult de aici înainte fiindcă da, ai dreptate, iubirea este un izvor nesecat de inspiraţie.
Asa e…
Stimata Aurora Georgescu.
Va mulțumesc pentru vizita și pentru frumoasele cuvinte de incurajare…și pentru Binecuvântare!Ma bucur ca sunteți printre putinile persoane care,a reușit sa-mi descifreze sufletul și trăirile,e.t.c.
Va mai aștept cu multa plăcere sa reveniți pe blogul meu oricând doriți!