Cu sfială păşesc pe pământul natal
Şi inima îmi bate mai tare…
Amintirile dragi curg val după val
Şi gândul se pierde în dulce visare.
Mă-ntâmpină merii cu crengile plecate
Trezind amintiri ce îmi păreau uitate,
Răsună vâlcelul de cânt de păsărele
Şi-i susură apa povestea vieţii mele.
O! iată frăguţe! Imi amintesc de ele
Cum le-adunam voioşi cu fraţii în ulcele
Şi le-aduceam acasă abia la asfinţit
Urcaţi în carele cu proaspăt fân cosit.
Cuprind într-o privire flămândă, curtea toată
Şi-aş vrea să fiu din nou copilul de altădată
Ce alerga desculţ în ploaie, să mai crească,
Gata oricând alt joc să născocească.
Ciuperci şi gâgâţele în coşuri culegeam
Şi-n ierburile-nalte adesea rătăceam,
Dar era lumea mea, salbatec paradis,
Explozii de culoare văzute-acum în vis.
Revăd din nou şi casa noastră-n care
Măicuţa ne strângea în caldă-mbrăţişare
Şi-l văd în vis pe tata, pe scări la prăvălie,
Falnic şi drept ca bradul, zâmbind cu duioşie.
Dar toţi aceia care se adunau la vatră,
Acum sunt nişte nume înscrise pe o piatră.
Unde v-aţi dus? Mi-e atât de dor de voi!
Sfântă copilărie, hai, vino înapoi!
Minunata poezie, i se potriveste perfect mamei mele :-).
Simona, iacă nu mă aşteptam ca şi poezia pentru mai vârstnici să-şi găsească cititori în orăşelul copiilor, pe unde s+a rătăcit probabil mama ta, pe care o salut cu toată consideraţia. Ce face puştimea?
„Cuprind într-o privire flămândă, curtea toată
Şi-aş vrea să fiu din nou copilul de altădată
Ce alerga desculţ în ploaie, să mai crească,
Gata oricând alt joc să născocească.
Ciuperci şi gâgâţele în coşuri culegeam
Şi-n ierburile-nalte adesea rătăceam,
Dar era lumea mea, salbatec paradis,
Explozii de culoare văzute-acum în vis”
Întoarcerea la origini este de fiecare dată prilej de meditaţie profundă. Îmi place cum ai surprins sentimentul în versuri…
O zi cât mai bună îţi doresc!
Lisandru, atunci când sentimentul trece prin suflet, este uşor să-l versifici şi tu ştii mai bine ca oricine acest lucru, fiindcă inima ta s-a contopit cu versurile dedicate iubitei tale Geanina. Iţi mulţumesc şi sunt măgulită de promptitudinea cu care ai ajuns pe blogul meu, aproape simultan cu expunerea postului.
o poezie plina de sensibilitate si emotie. anii trec si cu totii vom fi niste nume inscrise pe o piatra dar pana atunci, bucurati-va de aceste amintiri frumoase. In goana nebuna din ziua de azi, amintirile sunt singurele comori pe care nimeni nu ni le poate fura. Aveti un suflet minunat, pastrati-l asa!
Alexa, fii binevenită. Intr-adevăr amintirile sunt singurele comori care nu ne pot fi luate. important este să ştim să le preţuim şi să păstrăm nealterate sentimentele frumoase ce au luminat copilăria fiecăruia dintre noi.
Aura,…..superb…multumesc ,sarutmnana ,o seara frumoasa!
p.s.ai o dedicatie muzicala.
Octav, ne amintim întotdeauna lucrurile frumoase… versul vine de la sine.
Superba si emotionanta poezia ta, Aura. Curge exact precum apa care duce si oglindeste viata in acelasi timp. Ce imagini graitoare si pline de melancolie ale copilariei si ale celor care mai sunt nume pe o piatra… Nu poti sa nu te emotionezi citind aceasta minunata evocare!
Araceli, pot fi amintirile oricui. In mod normal, copilăria este percepută aproape la fel de cei mai în vârstă şi da, este emoţionant să priveşti în urmă anii care nu se mai întorc niciodată. Iţi mulţumesc pentru căldura sufletească ce emană din comentariul tău şi primită de mine ca pe o imbrăţişare.
Cu foarte mult drag, Aura. Si, daca se poate, o mare imbratisare… iti trimit…
Ara, online orice se poate! Doar inima bate bate numai live, dar se aude peste mări şi peste ţări şi eu o aud pe a ta!
Mi-era dor sa te citesc…
Felicitari pentru aceste versuri incarcate cu cele mai frumoase trairi.
De mult nu am mai raspuns in versuri dar poezia aceasta ma provoaca din nou…
Ce frumoasa-i viata de copil
Cand viata-i dulce ca un tril
De pasare maiastra cantat in zori
Prin iarba deasa si printre flori…
Cu deosebita consideratie,
Simina Silvia Scladan
Simina, este plăcere şi onoare să îţi primesc vizita. Si dacă gândurile le-ai aşternut în versuri atat de frumoase chiar încropite ad-hoc, înseamnă că te simţi acasă , ceea ce este minunat!
Muzica poeziei tale îmi amintește de Coșbuc, pe care îl iubesc nespus, am și postat de blog de mai multe ori versuri scrise de Coșbuc…Odată am pășit în frumoasa ta copilărie, în miez de iarnă…poate îți amintești. Acum…mă bucur de frăguțe, fân proaspăt și curte de joacă! Și știu de unde ai atât de mult optimism și vitalitate: ai avut o copilărie fericită și frumoasă, plină de bucurii simple, dar adevărate. Acest lucru îți alimentează, azi, bateriile. Foarte frumos scrii și poezia e emoționantă! O seară liniștită! 🙂
Mirela, sensibilitatea artistului ce sălăşuieşte în tine te face să percepi totul la cotele cele mai înalte. Mă bucur de fiecare vizită a ta, fiindcă ştiu că nu este una formală ci una izvorâtă dintr-o prietenie sinceră şi frumoasă bazată pe afecţiune şi admiraţie reciprocă.
Am citit poezi ta lui Ulise şi a zis: Ham! Nu ştiu dacă i-a plăcut sau nu, dar, ştiu că mie mi-a plăcut. Înseamnă că mai sunt copil!
Zamfir, categoric mai eşti copil. Un copil care a uitat să viseze, dar nu e timpul trecut!
Marii, carle cu fân itorcandu-se in prag de seqara, cosurile cu ciuperci , parintii …. Frumoase amintiri ai cuprins in versuri. Intuiesc ca de o aceeasi calda imbratisare ca a maicutei tale au parte toti cei ce iti ajung in preajma. Numai bine!
Elisa, unde este floarea ta albastră? Iţi mulţumesc de vizită şi te îmbrăţişez cu tot dragul ca să vii şi altă dată!
Sensibilă și emoționantă poezie.De data aceasta cred eu pentru copiii mai mari dintre noi.Bine ar fi ca toată lumea să simtă și să înțeleagă simțămintele acestea.
Erwin, cine are suflet simte, cine nu… îi poţi turna şi miere în gură şi tot acru şi amar este. M-a bucurat vizita şi gândul tău!
Pingback: Bună dimineața « Mihaela13o's Blog
copilarie! sfanta copilarie! daca nu ar fi ea, memoria noastra afectiva ar fi atat de saraca! si tare ma tem ca generatiei de copii de acum tocmai asta ii furam: copilaria. in goana noastra dupa a avea, il uitam pe a fi.
m-ai pus serios pe ganduri… si pe doruri.
Ai dreptate, copiii pierd din ce in ce mai mult din ceea ce se cheamă copilărie şi este tare păcat, fiindcă se transformă în roboţi programaţi pentru acumulare şi nimic altceva. Dorurile… dorurile există tot timpul ascunse într-un cotlon al sufletului. Le trebuie numai o gură de aer ca să ţâşnească şi să pârjolească inima…
am citit poezia ta de la mirela si e atat de frumoasa!!! ne dai voie s-o folosim dpret motto in povestea lui naomi? (etalam codita fotografiata astazi)
pisica, bineînţeles! Cum să nu îi fac o plăcere lui Naomi? Abia aştept să văd ce codiţă prezintă în concurs!
Pingback: Despărţirea « Ioan Usca
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Concurs de cozi de mâță
Mirela, a fost o joacă! M-a amuzat ideea concursului şi mă bucur din tot sufletul că ţi-a plăcut. Iţi mulţumesc pentru postarea versurilor în chip de „cap de afiş”
Multe am uitat, dar, în nici un caz nu am uitat să visez! Doar, … că nu mai cred în ele, chiar ca altădată, din păcate!
Când aveam 19 ani (prima oară!) credeam că tot ce zboară, se mănâncă. La a doua tinereţe, aflasem că zboară şi avioanele. Acum, am aflat că pe Cer zboară puzderie de ciori!
Zamfir, există întotdeauna un echilibru dacă ne străduim să-l găsim: raportat la numărul celorlalte păsări, ciorile sunt totuşi mai puţine! or fi ele negre şi sar în ochi, dar cele albe sunt mai strălucitoare! Uite-te după ele şi ai să vezi cât sunt de frumoase.
Am admirat ciorile, mai ales pentru solidaritatea lor cu puiul căzut din cuib. Dacă le urmăreşti activitatea de grup, înţelegi că nu sunt numai … negre!
Zamfir, orice fiinţă are măcar o parte bună. Cât despre pui, istinctul matern uneori este mai puternic la animale decât la om, şi crede-mă că o spun cu mare regret, fiindcă mă gândesc la acele fiinţe bipede care-şi abandonează puii. nici un animal nu face acest lucru!
Pingback: Dioramă – Sânge balcanic (95) poem « Cosmin Stefanescu's Blog
locurile natale vor ramane intotdeauna cele mai apropiate de suflet!
iar „acasa” va ramane mereu acolo unde te-a nascut mama ta ….unde ai invatat sotronul … si desenul cu creta pe trotuarul din fata blocului!
Superbe versuri!!
Orry, ai dreptate, locul în care ne-am născut este acel loc unde ne reîncărcăm bateriile! Mă bucur nespus că ţi-au plăcut versurile . Cred că mesajul pe care îl transmite poezia dă frumuseţe versurilor.
Pingback: De multe ori o usa se deschide spre aceeasi lume « Ҩ Gabriela Elena
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » La mulți ani, 12 ani! Minunea mea, să fii fericită!
Buna Aurora.
Am citit atunci cand mi-ai pus link-ul, am recitit acum si aceleasi sentimente ma incearca – un dor atat de mare incat doare si o dorinta imensa de a ma intoarce in timp. Eu cred ca e extraordinar sa scrii cu atata drag de locurile natale. E minunat sa poti transmite atata emotie prin cuvinte si fraze .
Draga mea Cati, am fost incântată că mi-ai citit poezia, dar impresionată de faptul că ai recitit-o! Eu nu cred că este ceva extraordinar ci foaarte firesc să scrii cu drag despre locurile natale. Nefiresc mi se pare doar faptul că sunt oameni care le pot uita, oameni care nu mai revin niciodată acolo unde s-au nascut şi au crescut, lepădându-se cu uşurinţă de trecut. Dar DA, ai dreptate când spui că este minunat să poţi exprima ceea ce gândeşti, astfel încât să poţi transmite emoţia ta şi celorlalţi şi dacă eu am reuşit acest lucru, sunt fericită. Te aştept mereu cu plăcere şi bucurie în suflet.
Sarut mana Aura! Oare de ce noi, oamenii maturi, uitam poate ce-am mancat cu o zi inainte dar nu uitam clipele fericite ale copilariei? Aceste amintiri imi revin si mie adeseori si le-am retrait odata cu cresterea copilului meu iar de acum, odata cu dragul meu nepotel. Voi reinvata odata cu el sa ma joc, sa-i fac jucarii, si sa-i fac o copilarie fericita, asa cum mi-au facut-o si mie bunicii si parintii mei.
„Dar toţi aceia care se adunau la vatră,
Acum sunt nişte nume înscrise pe o piatră.
Unde v-aţi dus? Mi-e atât de dor de voi!
Sfântă copilărie, hai, vino înapoi!”
Asa este, si pe mine ma doare dorul de cei ce nu mai sunt, mi-au dat viata si mi-au incantat copilaria.
Multumesc pentru aceste minunate versuri, la citirea carora, marturisesc ca mi-au dat lacrimile!
Nea Costache, nu cred să mă fi bucurat vreodată prezenţa cuiva pe blogul meu, aşa cum simt acum când aţi păşit printre stropii mei de suflet. Fiţi bine venit. M-au impresionat nespus de mult cuvintele dumneavoastră atăât de calde, cu atât mai mult, cu cât şi eu gândesc la fel. Sunt onorată să primesc aprecierile dumneavoastră şi vă mulţumesc.
De-abia acum constat ca am omis sa va trec in blogroll-ul meu, alaturi de prietenii mei de suflet, multi dintre ei, comuni amandurora. Cu scuzele de rigoare, imi indrepr chiar acum gresala.
O zi minunata!
Nea Costache… alături de prietenii dumneavoastră de suflet? Mulţumesc mult de tot: aţi făcut să încep săptămâna cu o bucurie ! Mulţumesc mult de tot. Am să caut să nu vă dezamăgesc. Si eu vă doresc o zi, o săptămână şi toate cele ce vor urma: minunate! Şi in fiecare zi să scrieţi pagini la fel de frumoase ca cele cu care ne-aţi obişnuit ! Multă sănătate şi pe cât mai curând !
Superb memento! Tabloul pictat de tine în cuvinte este perfect. Mi s-a derulat în faţa ochilor tot ce ai descris acolo.
Te îmbrăţişez, Aura.
Adela, un suflet sensibil ca al tău va gasi mereu în ochii minţii imaginea celor citite şi trecute prin filiera sufletului. Si eu te imbrăţişez.