O fi „Valentine’s day” sărbătoare împrumutată, dar până la urmă, ce este rău că ne-am mai creat un prilej de uita o zi de necazurile şi grijile cotidiene pentru a ne aminti de sentimente mai frumoase, făcute să dea sens vieţii, aşa cum nimeni nu o face mai spectaculos decât IUBIREA.? Mahatama Gandi spunea: ” Viaţa nu înseamnă doar să mărim viteza. Este mai greu să învingem pasiunile invizibile, decât să cucerim lumea cu arme vizibile. Este legea iubirii, CEA CARE CONDUCE OMENIREA. In focul iubirii şi fierul cel mai tare se înmoaie”…
Şi orice vârstă am avea, nu putem să nu gândim furaţi de amintiri, la cele mai frumoase momente pe care ni le-a oferit IUBIREA.. Nici eu nu scap – şi nici nu vreau să scap! – de amintiri. Cu nostalgie, am luat din cufărul uitat de vreme, jurnalul meu de adolescent şi cu emoţie l-am răsfoit… m-am oprit la pagina în care descriam întâiul TE IUBESC. Am citit şi încă o dată am înţeles că nu numai vremurile se schimbă ci şi modul de a trăi sentimentele… Dar nu mai spun nimic, voi copia cu fidelitate, fără să fac nici o modificare, fiecare cuvânt din jurnal…
Să o datez? Nu are rost! Este mult, foarte mult de atunci…
…Este târziu şi noaptea-şi ninge scurgerea timpului prin veacuri..
Ca o inimă de foc – luna a despicat parcă cerul in doua si mii de fire luminoase au prins să ţeasă cu pulbere de stele vraja noptii. Iat-o! Maiestuoasă si indiscretă, a pătruns si prin fereastra mea, presărând argint pe pagina jurnalului meu unde cu inima văpaie, încerc să aştern deopotrivă, sufletul meu si vraja nesfârşită a acestei zile, zi cum alta nu a mai fost.
Am trait-o ca pe o clipă, sau poate o eternitate…. oricum timpul si spaţiul s-au contopit când azi, in ochi de pădure, in grupul zgomotos de prieteni cu care am venit aici în excursie, a apărut EL şi în fugă, încercând să prindă un fluture imaginar s-a apropiat mult de mine şi aşa, ca să aud numai eu mi-a şoptit : TE IUBESC. Intâiul TE IUBESC ! Mi-o spunea chiar El, băiatul pe care în taină îl iubeam şi nu îndrăzneam să-i spun… şi atunci….atunci….am incremenit si eu, si cerul, si pădurea… Intre iarba si soare nu am mai vazut decât sufletul său ca o chemare , asemeni cântecului alb ce se naste dimineata pe buzele trandafirilor. Mi-am privit mâinile ce-mi tremurau de atâta infiorare si am simtit ca-n palme am inima lui ca o petala de crin pe care un zâmbet de copil a aprins nesfârşite curcubee de sărbătoare. Mi-a fost imposibil să rămân alături de colegii mei. M-am desprins pe neobservate de grup şi tulburată, am colindat prin pădure si am cules flori albe, iar cu petalele lor am scris numele noastre sa le vada luna sub ploaie de stele in noptile senine şi toata padurea cu freamatul ei sa le soptească, să fie purtate pe aripi de vint in zori si-n amurg ca să afle lumea toată cât sunt de fericită…
Inima a mea cânta şi eu alergam o dată cu ea prin padure, imbătată de atâta fericire … crengile copacilor imi atingeau faţa intr-o caldă dezmierdare, iar florile îsi deschideau petalele bucurindu-se odată cu mine. Am ajuns la marginea lacului albastru de atâta cer răsfrânt. Am privit pe oglinda apelor si am găsit inflorită acolo seninătatea găndurilor LUI. M-a invăluit zborul pescăruşilo, fosnirea lor calda si am simtit aripa dragostei unduind albă. Oriunde priveam găseam ceva din sentimentele Lui ce alergau spre mine din visele atâtor seri când mi-am imaginat cum ar fi să-mi spună că mă iubeşte. Am început sa valsez cu ochii închişi dupa cântecul inimii mele … un-doi -trei, un-doi-trei…
Deodată am simţit paşi apropiindu-se… era El ! Am deschis ochii şi s-a oprit. Ne-am privit în tăcere câteva clipe în care inimile noastre băteau parcă asemeni unor clopote ce vestesc o zi de sărbătoare. Am făcut amăndoi în acelaşi timp primul pas… şi-ncă unul… ne-am atins mâinile… vântul mi-a venit în ajutor şi mi-a acoperit roşeaţa obrajilor, cu părul ce mi-l răvăşea şăgalnic…. Cu o atingere abia perceptibilă, El mi l-a îndepărtat lăsându-mi descoperită iarăşi faţa. Am închis ochii şi-n clipa următoare am simţit miracolul iubirii adolescentine împlinit: pentru o secundă, buzele noastre s-au atins într-o înfiorare copleşitoare. Din nou timpul s-a oprit în loc… valuri de căldură m-au făcut să-mi simt de ceară trupul de fecioară. Inimile noastre se contopeau într-un singur cânt… pluteam , pluteam amândoi în vis… simţeam că mă pierd de tot, că n-am să mai pot deschide ochii… dar…. chemarea colegilor ne-a readus pe pământ. Ne-am prins de mână şi-am alergat fericiţi spre ceilalţi….
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Gata, noaptea s-a sfărsit, luna s-a retras luându-si tot argintul pe care il presărase aseară pe caietul meu, si odata cu el : taina mea ce nu va mai fi taină, pentru că in nopţile următoare o vor sti toti astrii si tot universul va vibra de iubire!
Acum mă întreb şi vă întreb:
cum ar fi primavara fara ploaia de petale albe ce inundă livezile sau fară simfonia de culori ce cânta pe pajisti ?
cum ar fi iarna fară florile de gheaţa risipite in fereastră ?
cum ar fi marea cea albastră fara valurile ei inspumate şi fară zborul zglobiu al pescarusilor?
cum ar fi cerul fară oceanul lui de stele si fară farmecul lunii in noptile senine?
CE GUST ŞI CE CULOARE AR AVEA VIAŢA FĂRĂ IUBIRE ?
… Şi, amintiţi-vă şi voi:Mirela, Teo, Cristi, Carmen, Vania, Cati, Elisa, Zamfir, Nea Costache, Silavaracald, Gabriela-Elena, Daniela
Nu sunt deloc impotriva sarbatoririi iubirii.
Doar ma dezgusta modul hraparetz, vulgar, indemnul la promiscuitate, in care se „sarbatoreste’ pe la noi.
Zamfir, ce ne pasă nouă cum îşi bat joc acei indivizi de viaţa lor? Noi ceilalţi, serbăm iubirea în fiecare zi şi tot în fiecare zi este sărbătoare în sufletele noastre!
Sa fii iubita, de cine vrei tu!
Zamfir: să fie!
M-am emotionat citind randurile tale, m-am intors in timp si mi-am retrait propria poveste a primului „te iubesc”. Nu concep viata fara iubire.
Cati, mă bucur că ţi-am adus plăcute aduceri aminte. Aşa este, ai dreptate, viaţa nu poate exista în afara iubirii. Cel ce nu poate iubi, nu este om !
Dragă Aurora, rândurile adolescentei din tine , ale adolescentei care-ai fost și din care a rămas, în priviri și în suflet, o văpaie tinerească, tresar în paginile unui jurnal , pe care bine ai făcut că l-ai păstrat! ”Intre iarba si soare nu am mai vazut decât sufletul său ca o chemare , asemeni cântecului alb ce se naste dimineata pe buzele trandafirilor.”…Numai miracolul iubirii dă naștere la astfel de rânduri , de o rară frumusețe și mult sentimnet. Și pentru că o inimă frumoasă e și romantică, eu simt romantismul primlui TE IUBESC și aici:”Mi-am privit mâinile ce-mi tremurau de atâta infiorare si am simtit ca-n palme am inima lui ca o petala de crin pe care un zâmbet de copil a aprins nesfârşite curcubee de sărbătoare”…dar și aici:”pentru o secundă, buzele noastre s-au atins într-o înfiorare copleşitoare.”! Și mă gândesc SERIOS că adolescenților dn ziua de azi le lipsește o astfel de scriere, un astfel de roman, dacă va fi să fie (și ar fi bine), pe care să-l citească ei, cu mare drag, așa cum citeam noi paginile cu copii și adolescenți scrise de Ionel Teodoreanu! Nu vreau să mă gândesc ce pagini de așazisă iubire apar în media sau chiar în cărți. dar acest text e atât de viu, sincer și pătruns de sentimentul iubirii adolescentine, încât le-ar prinde bine! Așa cum și nouă, celor adulți deja, ne prinde bine o împrospătare a iubirii însăși! Felicitări și să fii mereu iubită! 🙂
Mirela, nu pot decât să mă înclin ! Am comentat cu tine telefonic şi nu ştiu dacă răspunzându-ţi aici nu mă repet. Ai scos in evidenţă atâtea aspecte ale textului meu, încât (ştiu că o să zâmbeşti!!) am început să fiu şi eu mulţumită. Iţi aminteşti că la telefon îţi spuneam ce lipsuri are în timp ce tu încercai să mă convingi de contraiu. Acum chiar că ai reuşit. Iţi mulţumesc pentru felicitări şi… SA FIM iubite !
Aura, m-ai lasat fara cuvinte! Splendid! Nu se poate sa nu observ talentul tau deosebit care inca din adolescenta isi intindea aripile spre inaltimi, animat de sentimente atat de frumoase! Fara indoiala ca intensitatea sentimentelor a jucat un rol crucial in redarea pasionanta a intamplarii. Fermecat si fermecator expus… capabil sa trezeasca amintiri si visuri. Nu voi destainui momentul meu, dar nu stiu daca sa ma bucur ca intr-un fel nu l-am capturat chiar intr-un jurnal… m-ai pus pe ganduri :).
Araceli, uneori este mult mai uşor să scrii, decât să suporţi intensitatea unei trăiri… Aceste două cuvinte „te iubesc” au fost spuse de milioane de oameni, dar fiecare transmite diferit în funcţie de propriile trăiri…
Fermecător… fermecătoare este toată adolescenţa !
Momentul tău… este minunat să ai un „moment al tău”, care capturat într-un jurnal sau nu, este sigur păstrat pentru totdeauna într-un lăcaş al sufletului tău, de unde îl poţi privi sau scoate la lumina tiparului oricând doreşti. Este fumos să făurim amintiri… Vine o vreme când avem mare nevoie de ele . Amintirile dragi ne vor ajuta să nu uităm să iubim. Nezami Ganjavi spunea: „Eu îmi iau hrana de la iubire. Când iubirea va muri, voi muri şi eu.”
O poveste de iubire emotionanta. M-a induiosat si m-a facut sa-mi amintesc de primii fluturasi din stomac. Iubirea ar trebui sarbatorita in fiecare zi. Nu doar pe 14 februarie. Te imbratisez, draga mea buni!
Carmen, în timp ce tu erai la mine pe blog şi scriai, eu comentam la tine!
Este bine că tu aveai fluturaşii în stomac, ai mei îmi fluturau prin creieri!
Iubirea … nici nu are nevoie să fie sărbătorită atunci când există cu adevărat , fiindcă ai sărbătoarea în sufletul ce cântă !
Cat de frumos! Primele atingeri timide ale mainilor, primul sarut, primul „te iubesc”, prima plimbare in doi, toate aceste ne raman adanc intiparite in memorie o viata intreaga. Iubirea, cel mai nobil sentiment al oamenilor, scoate din ei tot ce-i mai frumos. Unui tanar indragostit, ii vezi dragostea ce parca-i lumineaza chipul! Nu, iubirea nu trebuie sa-i apartina doar tineretii ci si celor trecuti de acea varsta.
Frumos descrise acele momente!
O seara frumoasa!
Nea Costache, bucuroasă de oaspeţi dragi! M-aţi impresionat ! De fapt, după ce am citit „O viaţă împreună” oriunde apare numele dumneavoastră mă grăbesc să citesc, fiindcă ştiu că voi găsi ceva plin de sensibilitate şi înţelegere a vieţii în toată complexitatea ei. Si da, aveţi dreptate, este important să iubim până în ultima clipă, fiindcă iubirea nu are vârstă, iubirea înseamnă altruism şi dăruire şi este minunat să avem sufletele frumoase chiar şi atunci când părul este nins…
Aprecierile dumneavoastră contează mult pentru mine. Vă mulţumesc şi vă aştept oricând cu mare, mare bucurie.
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 55) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Ramură « Ioan Usca
Gânduri bune tuturor îndrăgostiţilor. Primul „Te iubesc” este foarte departe, în timp, sincer să fiu nici nu mă mai gândesc la el, mi-ai adus acum aminte. Pentru mine, în aceste momente, contează foarte mult primul Te iubesc pe care i l-am spus Geaninei. Şi, atunci când am simţit că dinspre sufletul ei vine către mine o mare iubire, am fost cu adevărat fericit. Şi, firesc, aşa am rămas…
Lisandru, în opinia mea, primul „te iubesc”, are implicaţii mai mult fizice, ce ţin de căutările noilor sensuri ale vieţii pe care adolescenţii încep să le întrezărească, fără a avea valoarea unui angajament total, pe când acel „te iubesc venit din străfundurile întregii fiinţe, asemeni unui jurământ de dăruire totală făcut sufletului pereche are cu totul altă rezonanţă, are o altă valoare sentimentală. Este acel „te iubesc” care se poate substitui fără probleme numelui femeii iubite; multe poezii ale tale le-am rezumat la : „Geanina, numele tău e iubire”…
Pingback: Rezultatul concursului de poezie « Buimacii
Felicitari pentru „premiul buimac”.
VirtualKid, plăcut surprinsă de vizită îţi mulţumesc că te-ai gândit la mine şi-ţi mulţumesc pentru felicitări!
Pingback: Fragil « Gabriela Elena
Pingback: Sunt muzician! « Un blog cu năbădăi
Am citit cu emoție în suflet acele pagini de jurnal… Pielea s-a făcut de găină și m-a făcut să mă gândesc că un Te iubesc, spus așa din tot sufletul și descris cu așa pâlcuri frumoase de cuvinte, este și rămâne unul special… Ai un suflet minunat Auraș și mă bucur că ne-ai mărturisit această intimitate sufletească, un adevărat manifest de iubire…
Cristi, am roşit de plăcere! Cuvintele tale mi-au uns toţi stropii de suflet!!!!
minunat articolul tau Aurora! vreau doar sa aduc o corectare mica: Sf. Valentin, nu este o sarbatoare americana, ci se bazeaza pe o legenda din timpu romanilor ; eu am scris ceva despre aceasta aici:http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/02/cine-este-sf-valentin.html
Toate cele bune si sa ai parte doar de stropi de sufelt curati si frumosi ca si cristalul!
Carmen, îţi mulţumesc pentru corectură. Abia aştept să citesc articolul tău . Sunt sigură că voi citi lucruri interesante.
Mulţumesc cu drag pentru urare! Toate bune şi pentru tine şi… te mai aştept!
Ganduri,ganduri…
Virusverbalis, amintiri, amintiri…
Iubirea traieste si ne emuleaza in fiecare zi pe care o petrecem in jumatarea de coaja de nuca, in care plutim pe apa vesniciei, doar pentru o farama de timp. Desi necomatabil de scurt traim ceea ce numim viata, dar care e nimic altceva decat iubire, de la primul cuvant pe care-l rostim (mama). Si cu cat se usureaza balanta zilelor scadente, cu atat iubim cu si mai multa indarjire, pana la sfarsit, cand tot de ramane e fumul iubirii care s-a consumat. Unii au noroc sa traiasca in amintirea altora, si asa vrem fiecare dintre noi sa parasim iubirea (viata).
O fotografie rupta parca dintr-o monografie. Intr-adevar, vesnicia s-a nascut la sat. Foarte inspirata alegerea, ca de obicei, Aura!