Ervin, este o poza a unui batranel care locuieste intr-un satuc de munte in care sunt mai multe case de vacanta decat cele ale localnicilor. A fost un om tare harnic, dar acum nu-l mai tin puterile sa faca nimic si asta il doboara sufleteste. De cate ori trec pe acolo si-l vizitez, il gasesc cu ochii jucand in lacrimi, cu cate o pisicuta langa el…
Nu-si mai gaseste rostul, locul… ceea ce stia sa faca , nu mai poate!
De fiecare data cand vizita se sfarseste si plec, sunt deprimata…
Aurora, Stropii tai de suflet s-au oprit din nou asupra unei imagini plina de sensibilitate, dar si de bunatate. Omul acesta singur si sarman, isi da din putinul lui, pisicutelor. Ma crezi ca primeste inapoi mai multa dragoste, decat ar primi unii de la …oameni?! Nu e chiar uitat de toti, pisicutele ii vor fi alaturi, poate si padurea, pasarile, primvara. Si TU, draga mea Auras, care te-ai gandit la el. Acum si noi, uite, ii suntem alaturi si-i dorim zile mai insorite si mai senine! 🙂
Mirela, ca întotdeauna comentariile tale pline de sensibilitate mă emoţionează. Ai surprins perfect firul nevăzut dintre bătrânel şi pisicute, fir ce da putere batranelului să nu se simtă atât de singur şi părăsit. Dragostea pisicuţelor îl ajută să privească cu mai multă seninătate trecerea timpului. cand il voi intâlni am să-i povestesc despre toţi care i-au transmis ganduri bune.
Geoprgiana, o surpriză deosebit de plăcută vizita ta! Fii binevenită printre stropi de suflet ! Remarc şi admir spiritul tău de observaţie ! Te aştept oricând cu maaaaare drag! O zi frumoasă şi ţie!
Uitat de toți, dar nu trăind în mizerie. (Doctorul din mine nu s-a putut abține. :D)
O poză ca asta te face să te gândești la bătrânețea ta și să te întrebi ce noroc vei avea tu la vremea respectivă.
Silavaracald, da, ai dreptate, este o intrebare care preocupă, dar norocul se mai face si cu mana omului… exceptand bineinteles starea de boală imprevizibilă !Mă intreb dacă un om aşa vibrând de optimism chiar are şi temeri ? Eu nu mi te închipui negăsind soluţii chiar şi pentru rezolvarea celor mai dificile situaţii.
O seară bună să ai Mel !
Eu gasesc o resemnare, nobila in fata trecerii vremii, si a neajunsurilor inerente ce vin cu varsta. Imi place sa vad „Calindarul pa parete”, fromos inframat, si cu stergarul, de-asupra. Imi place integrarea aparatului de televiziune, si aerul de spatiu folosit cu reverenta. Imi plac oamenii carora trecerea vremii nu le-a luat placerea de a se bucura de viata din jur, de natura si de pisoi. Imi place sa vad data de ianuarie 1, lasata numai ca adnotatie, ceea ce da o valoare si mai profunda fotografiei, un aer de festivitate inplicit, indirect si poate de a ceea atemporal.
Foarte frumos.
George-b, este o onoare să vă primesc vizita şi cu bucurie vă spun bun venit! Comentariul dumneavoastră este plin de observaţii care de obicei scapă trecătorului grăbit şi sunt încântată să observ că elemente din decor pe care le-am privit şi eu cu uimire, duioşie şi intelegere le-aţi remarcat şi dumneavoastră. Imi place să cred că veţi reveni. Eu vă aştept.
De asemenea: Ma bucur sa vad coaja de banana, stiind ca pe vremea mea nu se mai importau banane, mandarine, alunele. Ma bucur sa vad ca vremuirle s-au schimbat, desi nu stiu exact in ce masura. Doamne-Ajuta.
George-b. da, vremurile s-au schimbat în faorte mare măsură. Dar dacă accept cu intelegerea cuvenită progresul tehnicii, al ştiinţelor, educaţia primită de-a lungul anilor, nu-mi dă voie să pot înţelege de ce impertinenţa, violenţa, noncultura, lipsa celor şapte ani de acasă, impoliteţea, grosolănia, de ce toate acestea au ajuns la rang de merit ?!
SI eu am fost consterat de aceasta melangerie care cred ca e sinteza cea mai profunda a diveritatii sociale: toti au un cuvant de spus, si unii vorbesc mai tare decat altii: desi daca vrei intr-adevar sa fi inteles, si nu doar auzit, atunci voacea ar trebui sa ia un ton mai scazut, mai reverent, si voilumul ar trebui redus la soapta, asa cum am comunica, la urechea celui de langa noi in biserica, sau la tribunal. Da, democratia vine cu o gramada de probleme, care sant mai bune, pe de alta parte, decat tacerea totala, cu care ne obijnuisem asa de mult, in timpurile trecute. Da, noi, vorbim in soapta, nu?
George-b, bună seara… nu mă aşteptam … mă bucur mult. Am parcurs cu privirea cuvintele şi cu ochii minţii am citit gândul. Este mult adevăr în ceea ce spuneţi şi … da, noi, vorbim în şoaptă !
O fotografie plina de sensibilitate, care spune o multime de cuvinte! Mi s-au umezit ochii… Frumoasa alegere ai facut Aurora!
Carmen, mulţumesc pentru trecre, pentru apreciere, pentru cuvintele calde …
Excelentă fotografie.E clar că sunt cel mai „obiectiv” posibil.Mâțu’ roșcovan îi fix ca Gino al nostru.De aici se văd calitățile lui!!!
Ervin, este o poza a unui batranel care locuieste intr-un satuc de munte in care sunt mai multe case de vacanta decat cele ale localnicilor. A fost un om tare harnic, dar acum nu-l mai tin puterile sa faca nimic si asta il doboara sufleteste. De cate ori trec pe acolo si-l vizitez, il gasesc cu ochii jucand in lacrimi, cu cate o pisicuta langa el…
Nu-si mai gaseste rostul, locul… ceea ce stia sa faca , nu mai poate!
De fiecare data cand vizita se sfarseste si plec, sunt deprimata…
Pingback: Plutim spre Infinit « Cristian Dima
Of sărmanul… amaru` lui 🙁 urâtă mai poate fii viața unora la bătrânețe…
Cristi, handicapurile fizice create de varsta si singuratatea sunt cele care distrug psihic, mult mai mult decat anii care se aduna…
Pingback: Un an … | Noaptebunacopii's Blog
Pingback: Cu Naşul la psihiatru – în varianta CFR (2) « Blogul lui Teo Negură
Câtă vreme-s pisici, e bine!
Nu dezinforma: pisica nu l-a uitat!
Pingback: Magie aromată. Venezia, profumo di Laura Biagiotti « Mirela Pete. Blog
Aurora,
Trecut pe la tine si vazut !
Multumesc pentru link.
Bun instantaneu.
Cum spunea si Carmen… o imagine sensibila.
Alex, sunt onorată de o aşa vizită de zile mari ! Aprecierile unui profesionist nu pot decât să facă din mine azi o bunicuţă fericită !
Aurora, Stropii tai de suflet s-au oprit din nou asupra unei imagini plina de sensibilitate, dar si de bunatate. Omul acesta singur si sarman, isi da din putinul lui, pisicutelor. Ma crezi ca primeste inapoi mai multa dragoste, decat ar primi unii de la …oameni?! Nu e chiar uitat de toti, pisicutele ii vor fi alaturi, poate si padurea, pasarile, primvara. Si TU, draga mea Auras, care te-ai gandit la el. Acum si noi, uite, ii suntem alaturi si-i dorim zile mai insorite si mai senine! 🙂
Mirela, ca întotdeauna comentariile tale pline de sensibilitate mă emoţionează. Ai surprins perfect firul nevăzut dintre bătrânel şi pisicute, fir ce da putere batranelului să nu se simtă atât de singur şi părăsit. Dragostea pisicuţelor îl ajută să privească cu mai multă seninătate trecerea timpului. cand il voi intâlni am să-i povestesc despre toţi care i-au transmis ganduri bune.
P.S. Aurora, deosebit de sensibil instantaneu. Vorba lui Vania: cat timp sunt pisici, e bine! 🙂
Da, Vania este un bun observator al realităţilor înconjurătoare.
Sărăcuţu de el… n-am putut să nu remarc coaja aia de banană. Off, bătrâneţe, haine grele.
Te pup şi.+ţi doresc o zi frumosă.
Geoprgiana, o surpriză deosebit de plăcută vizita ta! Fii binevenită printre stropi de suflet ! Remarc şi admir spiritul tău de observaţie ! Te aştept oricând cu maaaaare drag! O zi frumoasă şi ţie!
Se pare că mai sunt câteva suflete care nu l-au uitat. Cum eşti şi tu. 🙂
Sugestiva poza..Spune mai mult decat cuvintele..Da..
Uitat de toți, dar nu trăind în mizerie. (Doctorul din mine nu s-a putut abține. :D)
O poză ca asta te face să te gândești la bătrânețea ta și să te întrebi ce noroc vei avea tu la vremea respectivă.
Silavaracald, da, ai dreptate, este o intrebare care preocupă, dar norocul se mai face si cu mana omului… exceptand bineinteles starea de boală imprevizibilă !Mă intreb dacă un om aşa vibrând de optimism chiar are şi temeri ? Eu nu mi te închipui negăsind soluţii chiar şi pentru rezolvarea celor mai dificile situaţii.
O seară bună să ai Mel !
Pingback: Ce-ai pierdut? « Gabriela Elena
Eu gasesc o resemnare, nobila in fata trecerii vremii, si a neajunsurilor inerente ce vin cu varsta. Imi place sa vad „Calindarul pa parete”, fromos inframat, si cu stergarul, de-asupra. Imi place integrarea aparatului de televiziune, si aerul de spatiu folosit cu reverenta. Imi plac oamenii carora trecerea vremii nu le-a luat placerea de a se bucura de viata din jur, de natura si de pisoi. Imi place sa vad data de ianuarie 1, lasata numai ca adnotatie, ceea ce da o valoare si mai profunda fotografiei, un aer de festivitate inplicit, indirect si poate de a ceea atemporal.
Foarte frumos.
George-b, este o onoare să vă primesc vizita şi cu bucurie vă spun bun venit! Comentariul dumneavoastră este plin de observaţii care de obicei scapă trecătorului grăbit şi sunt încântată să observ că elemente din decor pe care le-am privit şi eu cu uimire, duioşie şi intelegere le-aţi remarcat şi dumneavoastră. Imi place să cred că veţi reveni. Eu vă aştept.
De asemenea: Ma bucur sa vad coaja de banana, stiind ca pe vremea mea nu se mai importau banane, mandarine, alunele. Ma bucur sa vad ca vremuirle s-au schimbat, desi nu stiu exact in ce masura. Doamne-Ajuta.
George-b. da, vremurile s-au schimbat în faorte mare măsură. Dar dacă accept cu intelegerea cuvenită progresul tehnicii, al ştiinţelor, educaţia primită de-a lungul anilor, nu-mi dă voie să pot înţelege de ce impertinenţa, violenţa, noncultura, lipsa celor şapte ani de acasă, impoliteţea, grosolănia, de ce toate acestea au ajuns la rang de merit ?!
SI eu am fost consterat de aceasta melangerie care cred ca e sinteza cea mai profunda a diveritatii sociale: toti au un cuvant de spus, si unii vorbesc mai tare decat altii: desi daca vrei intr-adevar sa fi inteles, si nu doar auzit, atunci voacea ar trebui sa ia un ton mai scazut, mai reverent, si voilumul ar trebui redus la soapta, asa cum am comunica, la urechea celui de langa noi in biserica, sau la tribunal. Da, democratia vine cu o gramada de probleme, care sant mai bune, pe de alta parte, decat tacerea totala, cu care ne obijnuisem asa de mult, in timpurile trecute. Da, noi, vorbim in soapta, nu?
George-b, bună seara… nu mă aşteptam … mă bucur mult. Am parcurs cu privirea cuvintele şi cu ochii minţii am citit gândul. Este mult adevăr în ceea ce spuneţi şi … da, noi, vorbim în şoaptă !
Pingback: Povești parfumate, parfumuri povestite « Mirela Pete. Blog
Pingback: Fast forward pe repere utile | alexandrescudaniela.com
Pingback: SORANA GEORGESCU GORJAN: "Radu Varia a dorit să-şi lege numele de distrugerea unei capodopere." | Blogul lui Nea Costache
Pingback: La Carcassonne « Mirela Pete. Blog
Pingback: Misterul piesei lipsă « Gabriela Elena
Pingback: Poveste de vis (24) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Printre in-culţi şi des-culţi « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Anteprimăvara « Mirela Pete. Blog
Pingback: Pentru tine, Lisa! (3) « Cristian Dima
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 56) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Geisha 芸者 « Mirela Pete. Blog