Au lăbuţele pufoase
Cu fir parcă de mătase.
Coadă lungă, urechi scurte
Şi mustăţile cărunte,
În picioare, botoşei
Şi mănâncă şoricei !
Ia ghiciţi ! Cine sunt ei ?
(Desigur, pisoii mei !)
Au lăbuţele pufoase
Cu fir parcă de mătase.
Coadă lungă, urechi scurte
Şi mustăţile cărunte,
În picioare, botoşei
Şi mănâncă şoricei !
Ia ghiciţi ! Cine sunt ei ?
(Desigur, pisoii mei !)
Pingback: Poveste de vis (31) « Teo Negură
Da si far da botosei,vor prinde la soricei..Ca is puisori da zmei! :)) Sa-ti traiasca!
Virusverbalis, este foarte adevărat că pisoii mei sunt nişte pui de zmei, mai ales când cu frenezie escaladează perdelele!! Cât despre şoricei, dacă e să vorbim cinstit, încă nu ştiu dacă se mănâncă ! probabil că trebuie să-i instruiesc!!!!!
Pingback: Grădina botanică din Cluj, între oficial şi …de suflet « Clipe de Cluj
Nu prea cred ca pisicile dv. atat de rasfatate sa prinda soricei! Poate din aceia la pliculete, luate din supermarket. Aurora are onomastica de Florii? Aurora este si ea o floare cu culori nepamantene a celor doi poli!
Hârlău625, aveţi dreptate, răsfăţatele acestea se uită la şoricei ca la orice jucărie. Chiar dacă îi prind, se joacă cu ei până când amărâţii mor de frică sau scapă cu fuga, dar de mâncat nu-i mănâncă. Din păcate, numele meu nu-şi găseşte sărbătorirea în calendar, dar Aurora boreală prin unicitatea ei, face să fie sărbătoare de câte ori privilegiaţii o văd !
Hei, Bunicuţo, dacă ai atâtea mâţe pe lângă tine, cum poţi să stai de vorbă cu şoriceii?
Zamfir, păi mâţele astea nu reuşesc să sperie nişte şoricei experimentaţi !
M-ai liniştit. Ulise e, de meserie, şorecar!
Zamfir, stai fără grijă! Pe Ulise n-am să-l confund niciodată cu un pisoi, chiar dacă îl văd cu şoarecele în bot !
Ce pisoi drăguţi. Frumoşi foc. Cel galben îmi aminteşte de un motânel de la ţară. Cam năbădăios de felul lui. 😀
Carmen, când vei veni să-ţi cunoşti bunicuţa online, te vei juca cu toţi pisoiaşii. Ba îţi dau şi unul… la pachet, ca să ai cu ce te juca!
Pingback: Parfumuri româneşti de caldă amintire « Mirela Pete. Blog
Pingback: Statuia Sfântul Gheorghe ucigând balaurul « Clipe de Cluj
Sa speram ca pisoiasii apreciaza versurile atat de dragalase mai mult decat Printesa care face ace sau se face palarie… Asa cum ne-ai obisnuit, versuri vesele si tonice!
Ara, fii convinsă că au preferinţe mult mai palpabile cum ar fi cărniţa şi lăpticul!
Pingback: M-am săturat! « Gabriela Elena
Cred că sunt pisoii, dar nu ştiu sigur.
Ilarie, bun venit printre stropi de suflet ! Fireşte, ştiind că cei de la deratizare se ocupă cu exterminarea rozătoarelor, este foarte dificil de ştiut cine prinde şoriceii de fapt !! Mulţumesc de trecere si te mai astept.
Pe toti care, anterior, mi-ati pasit pragul, va astept cu drag si la noua adresa !
http://aceeasidamafaracamelii.blogspot.com/
Cu drag, de câte ori timpul va permite ! La cât mai multe postări pe noul blog!
Ce m-ai binedispus cu Ghicitoarea asta! Ia te uita cum stau ele cu botoseii lor pe fata de masa alba si curata! De cate ori aduc rufe curate sau chiar calcate proaspat, Serafina se aseaza foarte tacticoasa pe ele, in pozitie lenesa, de somn! Foarte bine ai sintetizat trasaturile acestor finite absolut fermecatoare si numai bune de iubit! Te pup si pupam pisicutele! 🙂
Mirela, cred că la mine găseşti pisici „imprăştiate” pe unde nici cu gândul nu gândeşti! Sunt tare drăgălaşe dar tot atât de neastâmpărate! Mi-ar plăcea să vii să le vezi.
Pingback: Ilustrate de Cluj 2 « Clipe de Cluj
Dar de vrabiile din iedera nu se ocupa tot „ingerasii”!???!?
Liana, este foarte adevărat că „îgeraşii” se ocupă nu numai de vrăbii dar şi de tot ce se poate „jumuli”…
n-ai cum sa nu le iubesti! 🙂
Altcersenin… seninul tău nu poate cuprinde decât iubire!
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 64) « Teo Negură
Întotdeauna am regretat (şi voi regreta, dacă nu se schimbă ceva) că nu am putut avea o pisică. Am avut tot timpul căţeluşi. Şi incompatibilitatea era evidentă, cu toate că am întâlnit şi cazuri fericite în care pisicile şi căţeii trăiau la comun şi se aveau foarte bine unii cu alţii…
O ghicitoare frumoasă, care aduce zâmbete… Gândurile noastre bune şi o săptămână cât mai liniştită să ai!
Lisandru, oricând veţi dori, veţi găsi la mine o pisicuţă frumoasă. La „efectivul ” pe care îl avem noi… se găseşte pe ales!Mulţumesc pentru urare, la fel şi vouă!
Pingback: Cântecul lebedei « Gabriela Elena
Pingback: Miercurea fără cuvinte. Wordless Wednesday 5 « Mirela Pete. Blog
Pingback: Bănia « Clipe de Cluj
Pingback: Miercurea fără cuvinte 1 – Scrierile mele « Teo Negură
Pingback: DEXIGN. Webdesign: Castle.ro « Mirela Pete. Blog
Pingback: Raja Ravi Varma(29 aprilie 1848 – 2 octombrie 1906), pictor indian « my heart to your heart
foarte frumos sunt dragute pisicutele tinetio tot asa
Ce draguta e. O sa i-o citesc lui Rares. Ii va placea sigur, mai ales ca acum familia s-a marit cu trei pui de pisoi 🙂