Copil fiind şi eu cândva, participam la tot felul de jocuri pe care le inventam sau le învăţam de la alţi copii mai mari. Unele presupuneau alegerea unui coordonator, altele cereau formarea a două grupe şi în aceste cazuri pentru imparţialitate unul dintre noi facea alegerea in functie de ce hotărea „numărătoarea”. Imi amintesc o numărătoare de genul acesta , formată din cuvinte neinteligibile, dar care ne plăcea probabil datorită sonorităţii:
„Una lica şi dalica
Şi da pana pogorana
Da del da sobol
Pantoşica ţicovete
Ieşi afară mai băiete!”
Nostalgia jocurilor copilăriei, m-a inspirat şi am conceput şi eu două „numărători” …
Poate că, micuţii mei cititori le vor folosi în jocurile lor.
94. NUMARATOARE LA JOC
„CĂPRIŢA”
Cinci căpriţe cu mărgele
Pe cinci garduri de nuiele
Sar la frunze să ajungă
Ca să le pună în pungă.
Punga n-are cine-o ţine:
Capra n-are mâini ştii bine.
M-am gândit că s-ar putea
Să o ţii chiar dumneata.
Numărătoare
„NU E LOC ŞI PENTRU TINE”
Hopa ţop şi toc-toc-toc
Toţi copiii stau pe loc
Şi se-aleg acum la joc:
Tu în faţă, tu-n mijloc,
Tu să stai aici cu mine
Fiindc-aşa este mai bine,
Tu să mergi lângă o fată
Cum ai stat şi altă dată.
Ce să-ţi fac acum vecine?
Nu e loc şi pentru tine!!
Foarte drăguț, superb post …
mi-am amintit și eu o numărătoare:
”În oceanul Pacific,
S-a născut un pește mic
Și pe coada lui scria,
Ieși afară dumneata!”
Se spune cu pauzele de rigoare 🙂
A.H. Bun venit printre stropi de suflet! O, da! Şi noi – copiii de altă dată – o foloseam! Sigur, cu pauze, ritmat, ca un cântec…. aşa o spuneam şi noi. Iţi mulţumesc că mi-ai amintit şi te mai aştept !
Si eu tot „oceanul Pacific” jucam, Mai erau, dar nu mi le amintesc… In schimb, capritele tale, Aura, sunt absolut unice. Imi plac numaratorile, sunt vesele, originale, cu o „aura” de naivitate care te lasa fara cuvinte. Pai normal ca o caprita nu are maini, nu? Cred ca as prefera sa folosesc capritele tale vesele in locul pestisorului. Merita un loc in nemuritorul „folclor” urban al copiilor :).
Pingback: Ultimul Mitropolit – 21 « Ioan Usca
Pingback: Catrenul unui nou început « Blog de furăciuni 2
Pingback: Frumusetea mea imi face rau…. « lunapatrata
Sunt grozave numaratorile! Au muzicalitate, umor … Si e tocmai vremealor. A dat soarele si copii ies afara la joaca!
Numai bine, Aura!
Elisa, floare albastră! Mi-a fost dor de tine! Mă bucur de câte ori vii pe aici. Hai şi tu la joacă ! Cu drag!
Pingback: Început de roman – Corespondent de Război | VERONICISME
ce frumoasă e copilăria văzută prin ochi tăi de bunicuţă. 🙂
voi încerca să-l învăţ şi eu pe nepoţelul meu numărătoarea.
psipsina, dacă nepoţelului tău îi place, atunci ia-l la joc şi numărătoarea să înceapă!
Dar pentru mine, poti sa faci un loc. Nu am pretentii sa fie in fata 🙂
O zi frumoasa, daraga mea!
Cati, nu numai pentru tine, vino şi cu băieţii tăi (seniorul şi juniorul!or fi sigur locuri în faţă. Şi nu numai virtual ci şi în real!
Cand ajung aici intineresc,nu stiu de ce.. :))
Virusverbalis, aoleu! Păi dacă vii în ritmul acesta, într+un an -doi, te duc la grădiniţă, numai să nu le spui copiilor poezii cu bulină roşie!!!
Pingback: File din Paveste… « lunapatrata
Pingback: La scăldat în largul cerului « Gabriela Elena
Aurora, poezia asta ar fi numai buna de ilustrat! E atat de complexa, incat poate face singura o jumatate de cartulie, pe care copilasii ar savura-o! Sa ne gandim noi IMPREUNA la acest aspect.
Felicitari, imi place in mod deosebit, copii sunt fericiti sa te cunoasca. Si noi impreuna cu ei. O zi buna sa ai! 🙂
Mirela, dacă ai şti căt îmi dresc să lucrez mai mult !!! Si bineînţeles, împreună!
Pingback: Barbatul « lunapatrata
Foarte simpatice! Ar merita învăţate de către cei mici. 🙂
Alex, şi eu sper ca cei maturi să le remarce şi să să-i înveţe pe micuţi.
Da, frumoase variantele de numaratoare, mi-ati amintit de copilarie!
PS Nu am uitat de carte, din pacate in aceasta saptamana… am fost internat in spital. Voi onora promisiunea in zilele urmatoare!
O zi minunata!
Nea Costache, din când în când, atunci când avem de ales întredouă oportunităţi, mai folosim şi noi numărătoarea, aşa că… să nu le uităm.
Pingback: Baronul Haussmann şi Clujul. Clădiri în oglindă « Clipe de Cluj
Pingback: Poveste de vis (33) « Teo Negură
Pingback: Concluzii din spital | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Trei monştri pe care îi ador « Gabriela Elena
http://cammely.wordpress.com/2011/05/08/dumnezeu-sa-va-dea-fiecareia-peticul-de-cer/
Pingback: Catre luna… « lunapatrata
Pingback: Nu mă pricep şi pace « Teo Negură
Tare îmi place!Versuri atât de educative.
Ervin, în general poeziile pentru copii trebuie să aibă un rol educativ şi eu mă străduiesc să fiu la înălţimea cerinţelor.
Pingback: Un adevar… « lunapatrata
Pingback: DEXIGN. Webdesign. Tanner Treuhand « Mirela Pete. Blog
Pingback: Blogosfera: Dacă eram…- Exerciţiu de imaginaţie « Mirela Pete. Blog
Pingback: Dor de mamă | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Regăsirea (reluare) | Blogul lui Nea Costache
Vesele si usor de retinut. Le vom incerca si noi. Mi s-a facut dor de copilarie
Mă bucur când aflu că poeziile mele plac. Şi eu scriu tot de dorul copilăriei!!!