Of ! Ciocolata

Mi-a spus bunica aseară,
Pentru a nu ştiu câta oară,
Că de vreau să cresc frumos
Să mănânc doar sănătos:

Dimineaţa masă mare –
Mâncare pe-ndestulare –
Pe la prânz mai puţintel,
Iar seara un singur fel.

Cred că-i bine, n-am ce zice.
Nu-i nevoie să-mi explice.
Insă nu ştiu cumn se face
Că mie nimic nu-mi place

Şi de fiecare dată,
Aş mânca doar ciocolată!
Numai ea este pricina:
Ciocolata, bat-o vina!

18 thoughts on “Of ! Ciocolata

    • Gabi, în opinia mea ciocolata este regina tuturor dulciurilor şi nu trebuie să aibă nici un fel de restricţii la consum, ba chiar să fie recomandată în… curele de slăbire şi nu de alta, dar să mai mângâie papilele gustatiove atât de chinuite de restricţiile curei!!!

    • Melanie, este o plăcere să răspund după ce m-am delectat cu un cântecel atât de amuzant. Şi eu mănânc ciocolata cu multă-multă-multă plăcere aşa că nu te aştepta să-ţi ţin teorii cui referire la efectele nocive ale consumului excesiv de ciocolată! Nici vorbă, ba zic cu toată convingerea : trăiască ciocolata!

  1. Vai, aceasta poezie parca e compusa special pentru baietelul meu 🙂 Felicitari pentru inspiratie! Imi place poezia, la fel ca si ciocolata, adica foarte mult 🙂

  2. Ce frumoasă poezie! Of, ciocolata asta! Şi acum mă bântuie cu bunătatea ei. Păi, trece o zi fără să gust măcar puţină?
    O zi frumoasă! 🙂

Comments are closed.