Săptămâna trecută , la Poiana Braşov am avut surpriza să constat că ceea ce mi se păruse a fi o căciulă şi lângă ea nişte mănuşi , era de fapt un căţel cu un hanorac roşu cu galben! Surpriza a fost atât de neaşteptată când „căciula” m-a lătrat, încât, cu permisiunea proprietarului, am pozat căţelul şi i-am făcut o poezioară pe care azi o postez pentru micuţii mei cititori.
In poiană la Braşov
Am văzut un trecător
Ce-avea-n braţe-nfăşurată
O căciulă mai ciudată.
Dau să o privesc mai bine,
Căciula latră la mine
Şi din ţoale brusc răsare
Un căţel! Ce arătare!
Mic şi negru ca un drac
Imbrăcat cu hanorac
Ba şi cu gluguţa-n cap
Pare gata de atac !
Alături, un băieţel
Ce privise-atent şi el
Strigă plin de veselie:
-Uite-o jucărie vie!
🙂 plăcută surpriză !!!
Într-adevăr plăcută, fiindcă m-a amuzat cum nu-ţi imaginezi. Cum îl ţinea „mototolit” în braţe, băgat în hanoracul acela, nici nu-mi trecea prin cap că acea îngrămădeală neagră poate fi altceva decât o căciulă! Iţi dai seama când a lătrat cam cât de surprinsă am fost!
Tare caraghioși sunt cățeii ăștia mici. Pe cât de mici sunt, pe-atât de mare e tupeul… 😆
Danule, nici că era un cuvânt mai potrivit decât „tupeul” ! Aşa este! Au căţelandri aceştia un tupeu de te blochează![
Sa-l stapanesti sanatos!
L-aş stăpâni eu cu mare plăcere, dar avea un alt stăpân, care se pare că-l iubea destul de mult din moment ce-i făcuse hanorac! La mine n-ar fi văzut nici măcar şorţ de bucătărie!
”Dau să o privesc mai bine,
Căciula latră la mine”
Ce căciulă drăgălașă și ce poezie fermecătoare ai scris, pe clipă, pe dată, când ai descoperit cine latră!,Dar și ce dulce-i cățelușul, o minunăție!
”Strigă plin de veselie:
-Uite-o jucărie vie!”
Este bucuria copiilor, să aibă o astfel de jucărie vie! Te pup, m-am bucurat mult de tot să citesc! 🙂
Era atât drăgălaş aşa înfăşurat cum era încât jurai că este jucărie. Ne-am împrietenit până la urmă!
Multumesc frumos pentru poezia a carei muse este catelusa noastra, Asia! Foarte draguta!
Waw! Corina dragă, nici nu ştii cât mă bucur că ai venit pe blogul meu. Te aşteptam să vezi că într-adevăr căţeluşa voastră m-a inspirat !
Te rog transmite şi băiatului ce te însoţea (prieten sau soţ?) salutul meu prietenesc. Mi-ar plăcea să vă revăd pe… toţi trei!
Doamna Aura, baiatul ce ma insotea, este sotul meu, Emilio, care a fost foarte incantat, atat de poze, cat si de versuri, mai ales ca azi ,21 este chiar ziua lui si a fost un cadou frumos. Ne-ar face si noua placere , sa va revedem!
Corina dragă, mă bucur nespus că am avut prilejul să vă cunosc. Sunteţi o familie frumoasă. Acesta este adresa mea: aurora.georgescu2@gmail.com şi dacă îmi vei scrie două rânduri, voi avea adresa voastră şi vă voi putea contacta şi eu. Cu mare drag.
Frumoasă jucărie vie!
Este adevărat ! Sunt convinsă că dacă ajungea între copiii clasei tale, ar fi fost smotocit de drag în toate chipurile!
Cu siguranta!
Păi nu ştiu eu de ce sunt în stare copilaşii-mogâldeţe ?!
Ba da…n-ar rezista niciun animalut langa ei 🙂
Aşa-s toţi copiii! Şi-mi sunt tare, tare dragi.
În imagine, o revăd pe Penelopa mea, la momentul întâlnirii.
Să fie sănătoşi şi fericiţi împreună!
Aşa să fie! Toţi căţeluşii sunt frumoşi!