Poezie dedicată nepoţelelor mele, Giulia şi Daria.
Suntem două surioare
Şi ne iubim foarte tare,
Dar privind în faţa mea,
Mai văd două asemenea.
Stau şi mă privesc mirată:
Sunt tot eu, ori altă fată?
Lângă mine-i sora mea
Şi-ncă una, ca şi ea!
Măi să fie!? Ameţesc!
Nici nu pot să mai privesc.
-Giulia, tu eşti mai mare;
Spune, ce se-ntâmplă oare?
Râde Giulia şi-mi spune:
-Daria, copil minune,
E-o oglindă, draga mea,
Care poate să redea
Tot ce stă în faţa sa !
Scoate limba, dă cu tifla,
Poţi s-arunci în sus cu chifla
Şi-n oglindă e la fel,
Fiindc-arată tot, fidel!