Singur, pe un ger cumplit,
Un pisoiaş zgribulit
Păşea-ncet pe un trotuar
Transformat în patinoar.

Dintr-o curte, Azorel
Alergă direct spre el
Cu gând să îl necăjească,
Iar el să se încălzească.

Cum stătuse în culcuş,
Nu ştia că-i lunecuş
Şi după doi paşi de fugă
Se lovi de-o buturugă.

Stele verzi i-apar în faţă,
Vede totul ca prin ceaţă,
Cade-n bot şi cade-n coadă,
Labele i se înnoadă…

Se ridică şi iar… buf!
Pupă gheaţa cu năduf!
Privind scena, mâţul mic
Chiar nu priceapea nimic:

-Ce cauţi Azor pe jos?
Ai pierdut cumva vreun os?
Să te-ajut? Te rog frumos!
– Mulţumesc! e de prisos!