Singur, pe un ger cumplit,
Un pisoiaş zgribulit
Păşea-ncet pe un trotuar
Transformat în patinoar.
Dintr-o curte, Azorel
Alergă direct spre el
Cu gând să îl necăjească,
Iar el să se încălzească.
Cum stătuse în culcuş,
Nu ştia că-i lunecuş
Şi după doi paşi de fugă
Se lovi de-o buturugă.
Stele verzi i-apar în faţă,
Vede totul ca prin ceaţă,
Cade-n bot şi cade-n coadă,
Labele i se înnoadă…
Se ridică şi iar… buf!
Pupă gheaţa cu năduf!
Privind scena, mâţul mic
Chiar nu priceapea nimic:
-Ce cauţi Azor pe jos?
Ai pierdut cumva vreun os?
Să te-ajut? Te rog frumos!
– Mulţumesc! e de prisos!
🙂 câta gingasie aduni tu în versuri, Aurora draga! fericiti trebuie sa fie nepoteii tai!
îmbratisari si pupici. Noapte buna!
Carmen, nepoţeii mei sunt mult mai fericiţi când mă joc cu ei, decât atunci când le spun poezii…
Asta e!
Chiar „poezii pentru copii”, Aurora, caci usor de învatat pe de rost, ferice de nepoteii tai cu o bunica-poeta mereu inspirata… 🙂
à propos de catei si pisoi, daca au crescut împreuna, se înteleg bine, nu se cearta si nu se bat, ci se joaca… 🙂
– – –
Sanatate, inspiratie si bucurii de la cei dragi…
Melanie,
am ales să scriu pentru copii fiindcă îi iubesc nespus. Nepoţeii mei sunt cei mai sinceri critici ai mei. Cunosc prietenia dintre câini şi pisici dacă cresc împreună. Mulţumesc pentru urări.
Ce țíe nu-țí place
Altuia nu-i face!
De aia, dragă Azorel,
Nu-l sfida pe motănel.
E felină, asta-i treaba,
Nu te mai hlizi degeaba.
Ș-apoi e-o zicală „tare„,
Cu o buturugă…
Şi cu un car mare!
hi! hi!hi!
să vedem ce va mai fi!
Gina, versurile tale m-au amuzat şi m-au inspirat, aşa că răspunsul ţi-l dau tot în vers:
Te rog nu-l certa de fel
Pe micuţul Azorel
Fiindcă e copil şi el!
Şi-apoi şi-a luat pedeapsa
Că aproape şi-a rupt coapsa
Şi-a căzut şi-n bot şi-n coadă
Şi era făcut făcut grămadă.
Iar când mâţul liniştit,
Ajutor i-a oferit,
S-a ruşinat aşa tare
Că i-a şi cerut iertare!
Asta n-am pus-o în vers,
De la sine e-nţeles!
De-acum, (dau chiar garanţie)
Manierat o să fie,
Ba va zice şi pardon
Ca să fie de „bon ton”!
Nastrusnic Azorel asta!…vad pe de alta parte ca se cam anunta a iarna!Hai ca mai e pana atunci,pe aci e o vreme de toamna mirifica!
PS:De la mine,un evantai de frunze aurii,roscate brune pentru tine,un os mare pentru Azorel si o canita de lapte cald pentru pisoiul cel mic si zgribuluit…ce zici,e bine sau mai poftiti ceva ca de, vine acus mosul cel darnic.Hm…cam da tarcoale iarna,ca uite tot la ea ajunsei.
Darius,
şi pe la noi este încă toamnă, dar grădiniţele încep pregătirile pentru serbările de iarnă de pe acum, aşa că eu încerc să le aduc „material în timp util, să aibă timp să aleagă şi să înveţe. Poate reuşesc să îi conving cu întâmplările năstruşnice prin care trece Azorel. Mulţumim de cadouri! De dorit nu ne dorim decât multă sănătate. Nimic altceva.
Stii de ce,pentru ca in iarna exista doua mari sarbatori !
Altminteri nu m-as grabi cu pregatirile de iarna,cand inca este timp de admirat o asa vreme minunata de toamna.Zau asa,ce asa graba!
Darius, nici eu nu mă grăbesc! Am şi acum în grădină câteva viţe de vie pe care nu le-am cules încă şi în fiecare zi, spre invidia vecinilor, eu mănânc struguri direct de pe corzile desfrunzite. Da, frunzele au căzut, strugurii au rămas. Zahărul din boabe nu lasă încă frigul să le îngheţe.
Dar…serbările copiilor trebuie să fie pregătite din timp!
„Se ridică şi iar… buf!
Pupă gheaţa cu năduf!”
Auroră,
Eu cred că eşti un pămătuf
În care firele sunt rime,
Spre bucuria celui
Arareori venit la tine! 🙂
Madi şi Onu
Când vezi, că nu ai scaun,
Mai bine să dispari
Şi demn ar fi de tine,
Să nu mai reapari
Onu,
In staţia „Stropi de suflet”
Eu îţi spun dintr-un răsuflet
Pentru tine e un tron,
Totdeauna pe peron !
Madi şi Onu,
La aşa gânduri frumoase
Şi vorbe elogioase,
Pămătuful cu pricina
Işi înclină-adânc tulpina:
Vă aştept să mai veniţi
Şi veţi fi cu drag primiţi!
Măi, Azorel, cu un pisoiaş îţi pui mintea?! Mi-e ruşine că eşti … câine!
Ulise, nu-l judeca prea aspru pe Azorel. Este doar un căţeluş şi caută şi el pricină celor de-o vârstă cu el!
M-ai liniştit!
Măi, măi, dar ce pisoiaș educat ! 😀
Zina, cum ar putea fi altfel? Doar e crescut pe maidan unde lucrurile s-au schimbat! Altă atitudine, altă educaţie, după cum vezi!
Pingback: Théo van Rysselberghe(23 noiembrie 1862—14 decembrie 1926), pictor neo-impresionist belgian « my heart to your heart
Cred ca pisoiasul acela rataacit ar fi fost bucuros sa se joace cu Azorel, apoi l-ar fi alintat si s-ar fi inghesuit langa el.Precis i-ar fi placut si lui Azorel. 🙂
O duminica frumoasa, Aurora!
Gabriela, ai dreptate. Prietenia dintre sanimăluţele mici – care de tegulă nu se tolerează ca adulti, este cunosctă. Am nenumărate exemple din gospodăria mea chiar. Mulţumesc pentru urare, la fel şi ţie.
azorel cu bot strambat
toate ziua inganfat
umbla de aci acolo
ca sa faca tot acolu
dar nu stie ca intr-o zi
tare rau se va lovi
si o mana de ajutor
ii da doar pisoiul calator
poate ca in alta viata
ei doi mereu tot pe piata
vor canta si vor dansa
pe toti ii vor incanta
chiar daca mai dau de sol
se ridica repejor
si fug repede spre casa
ca nimeni sa nu-i mai vaza