Nuntă hibernală

ninge

Azi natura e mireasă!
Cu voal alb, e-aşa frumoasă!
Cerul-mire a coborât
Şi  îi fură un sărut!

Apele se-ntrec să-ntindă
Mirilor albă oglindă,
Unda a-ngheţat vrăjită
Şi-i reflectă-ncremenită.

Tufele în reverenţă
Sub podoaba sclipitoare
Au rămas înmărmurite
Sub confeti de ninsoare.

Numai vântul se agită
Vrând să dea tonul la vals
Şi-n acord de violină,
Cheamă fulgi de nea la dans.

Lung răspund copacii falnici,
Unduind crengi de argint
Şi un roi de fulgi se-ncurcă
In coroane-labirint.

CE SĂ FIE ?

iiarna

Dimineaţa asta-mi pare
C-ar avea altă culoare.
Prin fereastră de privesc,
Peste tot, doar alb zăresc!

Pe pământ, pe pomi, pe case…
Toate-s albe şi frumoase.
Şi ca să mă mir de tot,
Chiar şi Rex e alb pe bot.

Ce să fie? Ce să fie?
Sigur nu este hârtie
Şi zic eu, că nici a vată
Nu prea pare că arată.

Măi să fie, n-o fi frişcă?
Atunci, sigur se confiscă:
Merg şi-o iau pe toată eu
Şi mănânc din ea mereu!