Azi natura e mireasă!
Cu voal alb, e-aşa frumoasă!
Cerul-mire a coborât
Şi îi fură un sărut!
Apele se-ntrec să-ntindă
Mirilor albă oglindă,
Unda a-ngheţat vrăjită
Şi-i reflectă-ncremenită.
Tufele în reverenţă
Sub podoaba sclipitoare
Au rămas înmărmurite
Sub confeti de ninsoare.
Numai vântul se agită
Vrând să dea tonul la vals
Şi-n acord de violină,
Cheamă fulgi de nea la dans.
Lung răspund copacii falnici,
Unduind crengi de argint
Şi un roi de fulgi se-ncurcă
In coroane-labirint.
Pingback: FEMEI IN OGLINDA 42. - Zinnaida
E mirifică iarna dumneavoastră, dar nu prea vrea să coboare și pe meleagurile noastre 🙂 . Ne-a cam uitat anul acesta.
Va veni cu siguranţă iarna şi la noi, numai să nu intre prea mult pe teritoriul primăverii cum şi-a luat obiceiul în ultimii ani!
pfoaaa…
aici e pastel alexandrin, nu mai e pentru copii!
la lucruri serioase nu am îndrăzneala să-mi vâr nasul!
bună dimineața!
Bună dimineaţa-mi spui
Speriat ca un biet pui
Ce-a văzut un uliu mare
Pregătit să-l ia în gheare!
Scoate-ţi nasul la iveală
Că nu e mare scofală
Să mai ieşi puţin din stil,
Doar să nu-l priveşti ostil!
Frumos răspuns! „Frică mi-e ” a comenta, nu știu ce m-ar aștepta… Glumesc, desigur! Gânduri bune!
Ce-ar putea să te aştepte
Decât gânduri înţelepte,
Braţele deschise larg,
Flori alese puse-n prag
Fiindcă una e şi să trăiască
In-veci, TIGHINA ROMÂNEASCĂ!
La fel de măreț versul de răspuns, ca și sufletul Autoarei! Succese!
Plecăciune şi caldă îmbrăţişare!
Pingback: FEMEI IN OGLINDA 42. John William Waterhouse - Zinnaida
Eu, care mereu chem primăvara, acum am așa, o poftă de iarnă adevărată, iar asta numai datorită superbei tale poezii.
”Vrând să dea tonul la vals
Şi cu sunet de lăută,
Cheamă fulgi de nea la dans”
Cum să nu dorești să ningă?! Minunat! O seară la fel de frumoasă ca poeziile tale îți doresc, Auraș! 🙂
Eu fiind născută primăvara, o aştept de cum vine iarna şi mă gândesc că dacă tot iubim amândouă primăvara, hai să fie iarnă numai în poezie! Să valseze fulgii în rime cum or vrea ei chiar dirijaţi de Andre Rieu, dar la noi să fie totuşi primăvară !
E superba poezia!…mai ca imi facui dor de ninsoare…dar nu,eu asa prefer, cu vant primavaratec si soare bland….ca stiu ce frig ,ce tremur e dincolo de feeria hibernala,din imagini.
Dacă citeşti răspunsul dat Mirelei Pete cred că în acelaşi timp în care tu scriai acest comentariu, vei vedea că exact acelaşi lucru i-l spuneam şi eu, evident cu alte cuvinte! Da! De o mie de ori DA, să fie primăvară!
Ce versuri frumoase! Aşteptăm cu nerăbdare să vină mai repede iarna cu omăt bogat, derdeluşuri şi chiote vesele de copii pe stradă. Măcar puţin să-i simţim „mângâierea” de gheaţă, căci altfel parcă nici n-am avut iarnă.
Vă dorim numai bine, doamna Aurora! Şi tare vă mai mulţumim şi pentru ultima poezie pe care i-aţi compus-o Sarei! 🙂
Imi este dor de zapada!!!
Am o soluţie: confecţionează săniuţe fiindcă tot ai lemn la îndemână !
Pingback: În sfârşit, ne-am urnit | Blog de Căţea
Mulţumim pentru catren! Chiar dacă, sunt numai patru versuri, şi nu 96 de strofe, … politicoşi, cum suntem, …
Cu mare drag. Ştiu, Penelopa merită un poem!
AŞTEPT NUNTA HIBERNALĂ! Mi-e teamă să nu vină primăvara! Minunată poezie!
Se pare că poezia mea a sensibilizat iarna şi deja şi-a trimis primii fulgi în deplasare.
Pingback: FEMEI IN OGLINDA 42. John William Waterhouse | Zinnaida