Azi, fiindca am facut o prajitura buna, m-am gindit sa-i duc si lui nea Marin, batrinul si inteleptul meu vecin. Am trecut repede la fapte. Strig la poarta, cum este obiceiul la tara, si-l vad pe nea Marin ca se indreapta sa-mi deschida. Avea o fata asa abatuta ca fara protocolara formula de salut l-am intrebat ingrijorata ce a patit. Odata cu raspunsul, lacrimile au inceput sa i se rostogoleasca pe fata lui brazdata de trecerea anilor:
– Hai, hai sa vezi si dumneata cu ochii dumitale!
Mergeam tacuta in urma lui, neindraznind sa-l mai intreb ceva. Desi sint multi ani de cind i s-a prapadit nevasta si este nevoit sa poarte povara vaduviei, nea Marin nu pare sa-si arate cei 84 de ani batuti pe muchie. Cit este ziulica de mare trebaluieste prin gospodarie.
Am mers pe aleea strajuita de bujori si stinjenei si-am intrat in ograda. A deschis portita unui tarc si inecindu-se in suspine mi-a aratat patru iezisori de toata frumusetea si vorbele ce au urmat n-am inteles daca mi-au fost adresate mie, iedutilor, sau pur si simplu vorbea singur:
-„Uite-i ma, uite orfaneii ma. I-a adus pe lumea asta alalteieri mamica lor si ieri a luat-o Dumnezeu. Mai Doamne! Cum ii cresc eu acuma, cum? Uite-i ma ca vin la mine, uite ma, ca-mi cer lapte, eu sint mamicuta lor. Of, of!”
L-am potolit cu greu din plins.Mi-a povestit cum nu s-a mai putut ridica biata caprita, cum si-a sprijinit capul in miinile sale, cum gemea asemeni unui om si cum i-a simtit ultima rasuflare tinind-o in brate, cum iezisorii nu s-au dezlipit de ugerul mamei lor pina cind n-au luat-o de acolo. Povestea si mingiia iedutii cu o blindete si duiosie pe care micutele animale cu siguranta o simteau fiindca se inghesuiau miscind bucurosi din codita, sa-i fie cit mai aproape, sa se cuibareasca linga el. Nea Marin, uitind parca de mine, a luat o sticluta cu lapte avind o tetina atasata si cu miscari domoale, mingiindu-i si vorbindu-le neincetat ca unor copilasi i-a hranit pe rind. N-am indraznit sa-l intrerup. O bunatate nesfirsita emana intreaga lui fiinta si fara voie, citeva lacrimi mi s-au strecurat pe sub gene. Era absolut impresionant.
M-a rugat sa le fac o fotografie, ca de n-or rezista, macar sa-i aiba in poza, sa arate la toata lumea patru iezisori facuti de o singura caprita.
L-am intrebat de ce nu a chemat doctorul veterinar si-am regretat amarnic ca n-am gindit inainte sa deschid gura pentru ca simbata si dumineca nici vorba de medic veterinar in asa comuna mare, iar in celelate zile il gasesti – daca-l gasesti – intre orele 8 si 15.
Mi-a raspuns scurt cu tristete si resemnare, fara sa se revolte, fara sa invinuiasca pe cineva:
-„N-am avut pe cine. Ce sa fac? Asa a vrut Dumnezeu”.
N-am mai zis nici eu nimic, stiind ca orice as fi zis nu i-as fi putut alina suferinta. Am scos niste bani din buzunar si i-am intins spunindu-i sa le cumpere iedutilor lapte citeva zile. A inceput din nou sa plinga:
-„Ii iau ca n-am o zi-doua, cit o dura pina mi-o veni pensia, ca si p-ala de azi l-am luat pe datorie. Sa vii sa-ti dau cirese cind s-or coace, ca altceva n-am, taica”.
Si-a sters lacrimile, a inchis portita tarcului, s-a mai uitat o data la ieduti si a oftat atit de adinc incit mi s-a zbirlit pielea !
Secolul XXI ???
imi pare rau pentru batran si il inteleg perfect! desi nu traiesc la tara si nu intalnesc prea des animale cu exceptia cainilor mei si ai bucurestenilor, le iubesc foarte tare si il inteleg…in urma cu cateva zile catelusa mea batrana a lesinat, cred, si am crezut ca o sa moara….a fost groaznic…din fericire si-a revenit!!!
cat despre medici, cam asta e situatia si cu cei de prin spitale si policlinici, asa ca nu ma mir ca si cei veterinari au adoptat o astfel de atitudine, iar noi ne simtim neputinciosi….
Sarumana! Este o poveste aproape dezarmanta. In momentul asta uiti de „dramele” personale, de ambitii, de toate nimicurile astea. Deznadejdea unui om care nu merita. Tema de gandire!
Doamna Aurora!
De mult n-am mai citit ceva atat de zguduitor, de sensibil si de real! Va multumesc ca mi-ati dat ocazia sa va cunosc.
Voi continua sa citesc din scrierile dvs cu cea mai mare placere si poate…vom avea impreuna ocazia sa facem un bine si altor cititori. Adica, vreau sa va spun ca sunt redactor – corector la editura Digital Data din Cluj si ca voi incerca sa-l conving pe directorul meu sa va citeasca un pic si sa va ajute, daca vrea si daca poate.
Cu multa stima si simpatie,
Liliana-Corina
Doamna Liliana!Am citit si recitit comentariul dumneavoastra, de fiecare data cu emotie, bucurie si senzatia ca a sosit mesajul pe care l-am asteptat din momentul in care am lasat „stropidesuflet” sa curga pe net. Va multumesc pentru tot : pentru aprecieri,pentru ginduri, pentru intentii si va astept.
Felicitari.
Pare dintr-o alta lume, alt univers.
Astfel de intamplari ar trebui publicate si-n afara internetului
Multumesc!
Da este o alta lume, o lume in care mai exista bunul simt, dragostea,generozitatea…