Într-o curte, un car mare
Pregătit pentru plimbare,
Se uita cu mult dispreţ
La un ciot din lemn răzleţ.
– Ce mic eşti! Mă faci să râd
Când te văd atât de hâd!
– Da, sunt mic, dar fiecare
Rostul său în lume are
Şi nu mereu cel mai mare
Este sigur cel mai tare.
Astfel îi răspunse ciotul
Şi jignit, îşi mută locul.
Mândru, carul a pornit
Tras de-un cal nestăpânit
Şi nu ştiu cum s-a-ntâmplat
Că o roată s-a-nălţat
Chiar pe ciotul defăimat
Şi carul s-a răsturnat.
Ciotul e bine, pe loc
Carul, bun de pus pe foc.
Învăţăm la o adică
Din această întâmplare,
Că şi-o buturugă mică
Poate trânti carul mare.
asa este..aparentele inseala.Foarte frumoasa poezia:)
Naomikko,
ştiind acest lucru este bine să ne respectăm întotdeauna partenerul şi -mai ales!- adversarul.
parca am si vazut scena, atât de frumos ai transpus-o în versuri!
Noapte buna, Aurora draga! 🙂
Carmen, înseamnă că acesta este motivul de nu te-ai culcat până la ora asta. Precis, inimoasă cum eşti ai pus umărul să ajuţi la ridicarea carului!
Este cam de mult povestea
Și i s-a cam dus vestea,
Că nu e bine de fel.
Să te crezi tu cel mai cel..
Chiar un ciot urât și slut
Are locul lui știut
Printre oameni, flori și semne
Roți, calești, drumuri și lemne.
Nu pun note, nu dau sfaturi-
Tema are multe laturi..
Una este așadar,
Cu eterna buturugă
Și cu prăvălitul car..
Gina,
Multe-n viaţă învăţăm
Până bine ne purtăm.
Versul tău a confirmat
Proverbul adevărat.
Nu se ştie niciodată
Cum sfârşte o luptă draptă:
Cel mic poate uneori
Să aibă multe comori,
Sau să fie mai isteţ,
Mai bun sau descurcăreţ
Şi să-nvingă pe cel mare
Chiar de nu-i un oarecare.
cunoastem, cunoastem… experienta:)
Siloxy,
… şi cred că nu e nimeni care să nu fi simţit pe propria-i piele adevărul zicalei.
Ma relaxeaza teribil sa-ti citesc poeziile!…intr-un moment al vietii mele am avut dureri de cap ingrozitoare,M-am dus pe la o gramada de doctori,si toti dadeau din umeri nestiind ce sa spuna.Mi-am facut chiar si o encefalograma,si…nimic.Am cautat carti de specialitate in librarii…si aflu ca aceste dureri sunt neelucidate in lumea medicala,adica multe stau sub semnul intrebarii necunoscandu-se remedii.Ca sa pot dormi luam somnifere,puternice,o jumatate de pastila isi facea efectul.Pe langa durerea respectiva,mai groaznice erau atacurile de panica,,,aveam sentimentul ca aveam sa mor in orice clipa,mi-era teama sa merg singur pe strada,etc.
Am apelat atunci la intuitia mea,la practici alternative,la imaginatie…am simtit astfel o dorinta acerba sa recitesc BASME!Ei da, basme le lui Ispirescu,Andersen…si tot ce mai aveam prin biblioteca.Mai mult le ceream cunoscutilor carti noi de povesti,…si crede-ma uite asa m-am facut eu bine,primeam o energie pozitiva,linistitoare,terapeutica de la acestea,…asta simteam,de aceea le doream atat de mult.
Slava Domnului Aura ca de atunci nu am mai avut niciodata acele crunte dureri de cap..ma tinusera ceva luni de cosmar.
Darius, iată un aspect pe care nu l-am cunoscut. Iţi imaginezi cât mă bucur să aflu că pentru un adult, poezioarele mele au efect terapeutic. Şi da, cred că basmele te-au scos din angoasele care provocau durerile de cap şi atacurile de panică, mai groaznice decât orice durere fiindcă pune în alertă tot sistemul nervos făcând ca toate suferinţele să se amplifice la cote uneori de necontrolat. Scrierile pentru copii au darul de a descreţi frunţile, de a ne face să uităm de grijile cotidiene şi pentru câteva momente să ne readucă în lumea copilăriei atât de lipsită de griji. Este unul din motivele care m-au determinat să scriu pentru copii.
Frumoase poezele publicati.
Mariana, îţi mulţumesc, mă străduiesc să bucur pe cei mici
Să-şi pună anvelope de iarnă!
Zamfir, întâi le va pune la uşă de Moş Nicolae şi pe urmă „le încalţă”!
Poezia ta minunata cu invataminte ar putea fi incadrata in genul Fabule.
Te felicit, Aurora!
Gabriela, da, aşa este, doar că morala din final nu este originală, ea fiind preluată din folclorul nostru atât de bogat.
Pingback: Lătrături ocoşe (251112) « Ulise al II-lea cel Ocoş
Pingback: Semn de … civilizaţie « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare
Mare adevăr! Foarte frumoasă şi educativă poezie! Aşa bine potriviţi cuvintele, doamna Aurora!
Vă doresc numai bine! 🙂
Alex, cuvintele vin de la sine când sursa de inspiraţie este generoasă. Mulţumesc.
E clar ca povestioara devine mult mai placută de citit cand are ritm si rima. Imi imaginez ca cei mici o invata cu mai mare tragere de inima.
Da, povestioarele spuse în versuri sunt reţinute cu mai multă uşurinţă şi chiar potenţează efectul educativ.