Am preluat de pe blogul http://lakeoftears.wordpress.com versurile de mai jos ce exprimă o parte din ceea ce gândesc mulţi dintre cei care l-au apreciat şi iubit pe Adrian Păunescu. Proprietarul blogului , Nevermore (Răzvan Nicula), prin tot ceea ce a postat pe parcursul a doi ani demonstrează un uriaş talent condamnabil de nefolosit. Vă recomand să-i răsfoiţi paginile scrise în 2008 şi 2009.
Poem pentru un poet plecat (lui Adrian Paunescu)
Te du, Caron aşteaptă-n port
Să îţi vâslească spre mai bine;
Grăbite hiene te-au dat mort
Uitând, însă, să se-nchine.
Lor le-ai trimis salutul cordial
Împovărat de suferinţă,
Trăind un ultim fapt banal –
Plecarea plină de cuviinţă.
Eu nu vin să-ţi văd ochii goi,
Ca pelerin nu vreau să ştiu
Cum tu plecat-ai dintre noi
Înveşmântat doar în sicriu,
Nu vin să-ţi aflu gura mută,
Nici pieptul mare azi tăcut,
Nu-mi place linişte-aşternută
De când te-ai aşezat pe scut.
Te-oi ţine-n pagini gălbejite
Aşa cum te cunosc de mult –
Izvor de versuri îndrăgite,
De rimă, nesecat tumult –
Ştiind că nu te-or mai atinge
Prea-despicate limbi şerpeşti –
Otrava lor deja se stinge
Şi vei începe să trăieşti,
Şi porţi de alţii zăvorâte,
Sub pumnu-ţi aprig, ca de fier,
Şi-or pierde balamalele urâte
Când tunetu-ţi va răsuna din cer.
Atunci vei sta unde ţi-e locul,
Pe-altar în cuget şi simţire,
Căci versul tău ne e ca focul
Furat, cândva, de la dumnezeire.
Te voi păstra aşa cum se cuvine
În suflet şi în miezul amintirii;
Te du spre ceruri mai senine
Căci ţi-a venit sorocul nemuririi