IARNĂ GREA
Norii adunaţi grămadă
Scutură fulgi de zăpadă,
Imbrăcând natura toată
Intr-o mantie curată.
Pomii crengile-şi apleacă
Sub poveri de promoroacă
Şi aşa de nea albiţi
Par să fie înfloriţi.
Pe un stâlp de telegraf
Croncăne o cioară grav
Supărată că sub cer
Nu e loc decât de ger!
Jumătate îngheţat,
Azor latră-nfuriat
Un străin ce stă-n livadă!
Dar… e omul de zăpadă.
Pe maidan întâmplător,
Sub un cer dogoritor,
Doi căţei s-au întâlnit,
S-au privit şi s-au oprit.
Grivei cu un os în bot,
Lăbuş rozând un sabot.
-Bună ziua do’n Grivei,
Osul să-mpărţim, nu vrei?
Grivei cu dispreţ priveşte:
Javra asta, nu gândeşte!
Să-i răspund… ar fi păcat
Şi întârzii la mâncat!
Las-să latre mult şi bine,
Că doar d-aia este câine!
Am plecat, rămâi cu bine,
Nu am vreme pentru tine.
Biet Lăbuş, privea năuc
Cum rămâne singur cuc,
Doar o cioară pe o cracă
Croncănea ca să nu tacă:
Câr!Lăbuş, nu ai dreptate!
De ce-ar face jumătate?
Tu ai stat, el a muncit!
Osul şi l-a luat cinstit!
Grivei a găsit un os
Şi roade din el voios,
Dar o ciaoră aiurită
Cârâie şi îl irită!
Crrrau-crrrau-crrrau !
Croncăne cioara
De răsună ulicioara.
Mârrrr, mârrr, mârrrrr!
Mârâie Grivei la cioară.
Ea se sperie şi zboară.
Crau, crrrau, crrrau !
Pân-la urmă tot i-l iau.
Crrrau! Crrrrau! Crrrrrau!