V-am mai spus, locuiesc la tara, si deseori sunt atat de invidiata, incat m-am gandit sa fac putina lumina.
Privit din afara, satul se vede cam asa: dimineata, dupa un somn netulburat de zgomotele tramvaielor sau ale masinilor care nu mai au de gand sa stationeze, iti freci satisfacut si odihnit ochii inca somnorosi. O cana de apa rece de la cismeaua cu apa limpede si neclorurata iti invioreaza simturile. Urmeaza micul dejun: doua oua atunci aduse din cuibar, o salata de cruditati culese cu roua pe ele, o cana cu lapte abia muls si o bucata de fagure cu miere si polen in el. Un adevarat regal. Urmeaza treburi placute prin ograda printre animalutele atat de dragalase si jucause (vacuta, vitelusul, ieduti, gainuse…) sa tot faci poze, sau prin gradina de zarzavat, udand si privind cum cresc rosiile, castravetii, ardeii etc… Si uite-asa, nici nu stii cand vine vremea pranzului. Sub nucul mare si umbros, o masa asteapta sa fie intinse felurile de mancare: un bors proaspat numai ce a acrit fiertura dintr-un cocos si teitei de casa, bine aromat cu verdeturile atunci taiate; un puisor, care in urma cu nici o ora inca alerga prin curte, acum bine rumenit pe jar si tavalit prin mujdei de usturoi, mamaliguta calda, un vin rosu de buturuga netratat si niste fructe proaspete, pot sa determine si un ascet sa se dedea celor lumesti. Dupa amiaza? Pai ce? E la serviciu? Nu dom’le, omul e liber sa faca ce vrea: poate sa se culce, sa se duca pe la camp, sa vada cum creste porumbul si gata, vine seara, vine cina. O placinta coapta in cuptorul de caramida si o ulcica plina cu vin, descantata cu vecinul pe prispa casei … poezie, nu alta! Luna si toata suita ei de stele dau si mai mult farmec tete-a-tete -ului si-ntr-o calmitate reconfortanta , ziua ia sfarsit. Doamne! Ce bine, ce frumos si ce romantic e la tara!
Si acum satul vazut din interior:
Ora 5. Cocosii dau tonul concertului in fa major pentru gaini, rate si gaste, care impreuna orchestreaza, dar fiecare in tonalitatea liber aleasa, incat, reusesc sa trezeasca nu numai celelalte necuvantatoare care li se alatura in concert, dar si pe cel mai somnoros ins care s-ar incumeta sa mai doarma. Cu ochii carpiti de somn, termini sa te imbraci in drum spre magazie unde este hrana animalelor, asta daca tii la timpane, pentru ca nu stiu zau cat timp rezisti sa asculti in acelasi timp mugetul vacii, behaitul oilor si al caprei, orchestra completa a zburatoarelor – si cand le e foame, zbiara, nu se alinta – si deasupra tuturor, latratul furios al lui Grivei innebunit de atata harmalaie. Cat mananca, le faci curat in grajduri, in cotete, saivane, mulgi vaca, oile, capra si simti degetele ca amortesc si nu te mai asculta de atata contractura. Uite-asa apare savuroasa canuta cu lapte, pe care o bea eventualul musafir de la oras, ca tu, taranul, nu ai timp, fiindca ziua trece si desi soarele isi trimite sulitele de foc, iei sapa si tai buruienile care sufoca zarzavatul. Ei, da! Uite ce avantaj: transpiri fara sa platesti sauna, sau sala de fitness. O pauza scurta pentru o gustare – de regula branza cu rosii si ceapa – dupa care, profitand ca albinele sunt plecate la cules, dai fuga la stupi ca si acolo e de treaba daca vrei sa mananci fagure. Si nu va inchipuiti ca este simplu sau usor, ba uneori e chiar neplacut: sa stai cu masca pe fata si sa simti cum iti picura transpiratia pe varful nasului si sa n-ai cum sa te stergi fiindca ai in mana rama plina cu albine, nu-i o fericire. Iar daca stai fara masca, risti o intepatura spre exemplu in septul nazal: ochii lacrimeaza, nasul ia proportii, ustura si doare in acelasi timp. In momentul acela iti vine pana-n varful limbii , tot arsenalul de injuraturi autohtone si dintr-o data devii cel mai drastic evaluator al pretului de cost la kg. de miere si ajungi la concluzia ca un milion este putin. Nu va incruntati,. Daca nu sunteti convinsi de justetea pretului, atunci imaginati-va cum o albina o ia in sus pe picior si disperata ca nu poate iesi din inchisoarea numita pantalon, inteapa ce nimereste. Ei! Va asigur ca efectul maririi in volum, pe care il au pastilele de viagra, este un moft, depasit cu mult de acea intepatura de albina, numai ca timp de o saptamana „s-a dus amorul” si chiar mult mai trist ca in poezia lui Eminescu. Eu nu spun ca se intampla in fiecare zi, dar… depinde de noroc! (Eu chiar cunosc un caz, ca de-acolo porneste inspiratia)
De obicei pranzul se sare, fiindca micul dejun se serveste destul de tarziu datorita „protocolului”: intai dobitoacele. La camp se sapa, se copileste, se leaga, totul sub soarele dogoritor. Seara se reia ritualul diminetii in ce priveste hrana animalelor. Tarziu, cand s-a intunecat , ajungi in casa rupt de oboseala, asudat si plin de praful noroit de amestecul cu transpiratia si te straduiesti sa te speli intr-un lighean cu cat mai putina apa, ca sa eviti cursele la fantana din curte sau (mai rau) la cea comuna din ulita. (Sant numarati pe degete, cei care si-au amenajat bai).
Masa de seara! O, nemernicul de pui la care te-ai gandit toata ziua, nu s-a sinucis pe frigare si nici n-a sarit in farfurie, numai bun de mancat! Sa te duci la ora aceea tarzie sa-l prinzi, sa-l tai, sa-l oparesti, sa-l jumulesti, sa-l portionezi… lipsa! nu mai sunt resurse fizice. Mai este ciorba de ieri si niste tocanita, merge! Te urci in pat pregatit de culcare, dar parca ai mai da putin drumul la televizor sa mai asculti „o populara”… n-ai parte. S-a intrerupt curentul. Cine stie cand ii da drumul ! Nicio problema, ne-am obisnuit. Si in timp ce somnul te cuprinde, gandesti la ce vei face in ziua urmatoare: „pai, maine e duminica, muncesc mai putin, dar of! animalele mananca si in zi de sarbatoare, ba si murdaresc grajdurile ca n-au pampers. Ei, lasa ma plimb dupa amiaza, ca am auzit ca se voteaza : se pune o stampila pe un desen. La aia care ne-a dat tricouri are ….ce desen o avea aia? In fine la aia care ne-a dat „pixe” si brichete… ia si da-i incolo ca e „totuna” , care-o fi.
Duminica. ” Aoleo! Ce ma doare maseaua! Ce sa fac? Rabd.”
La farmacie este deschis doar de luni pana vineri, intre orele 8 – 16, deci via oras contra 3 + 3 ron dus-intors, pentru un algocalmin care costa mult mai putin decat transportul. Medic? Pana la ora 14 (luni – vineri). Generalist. In rest… pleci la oras de dimineata si ajungi acasa seara, uneori nerezolvat fiindca nu ai programare.
Si eu vorbesc despre o comuna mare, situata la 6 km de oras, dar imaginati-va cum este cand satul este la 30 de km de oras si nu are nici dispensar, nici farmacie si cate altele care sunt imperios necesare pentru un trai civilizat si nu exista.
Este mult, foarte mult de spus.
Va rog sa ma contraziceti argumentat. Pana atunci, bucurati-va de viata la oras, unde macar copiii au alte conditii de instruire si de cultivare a eventualelor aptitudini. Stiu ca veti sari grupati sa-mi dati exemple cu figuri marcante plecate de la tara, dar v-ati pus intrebarea cati alti potentiali intelectuali sau artisti straluciti s-au pierdut si se pierd pe ulitele satului? (Va amintiti de armonica Getei?)
Si uite-asa imi vin in cap versurile lui Toparceanu: ”Sa te saturi de vieata/ Si dulceata/ Traiului patriarhal”.
Am parodiat oarecum, dar este mult adevar in ceeace am spus si n-am atins nici macar 10% din problemele spinoase ce fac ca viata la tara sa nu fie tocmai de invidiat.
Este un subiect atat de vast, ce lasa un gust atat de amar, incat aproape imi pare rau ca l-am abordat, dar nu mai puteam sa tac. Trebuia macar sa strig, mai in gluma, mai in serios, doar-doar aude cine poate face ceva. In timp. in ani, dar sa se urneasca ceva!
Nu reneg satul intru totul, are si el frumusetea lui si partile lui bune. Eu, visatoare, am ales sa stau la tara, dar daca as putea da timpul inapoi, acum as sta la oras si probabil ca v-as vorbi despre cat de urat si imposibil este sa stai la oras, asa cum o face amicul meu, Nevermore si caruia – numai privind din unghiul lui – ii dau dreptate.
