Toamna a cuprins ţinutul,
Călătoarele-au plecat,
Lin coboară cu apusul
Noaptea calmă peste sat.
Doar greierii-n acţiune,
Au chemat întregul clan.
Noaptea-aceasta vor susţine
Ultimul concert din an.
Greieraşii pe-ntrecute
Vocalize fac de zor
Partiturile-s pierdute
Dar contează vocea lor.
Alţi greieri negri ca tuciul
Cu sacâz dau pe arcuş
Şi viorilor dau luciu,
Ajutaţi de-un cărăbuş.
Fără stele-felinare,
Doar cu gândul la concert
Greieraşii n-au răbdare
Şi repetă tot, încet.
– Atenţie! Luaţi-vă locul!
Strigă un greiere mic
Şi-o baghetă cât e acul
Taie aerul un pic.
Dintr-o dată zeci de strune
Au vibrat încântător
Şi un cor de „cri-cri” spune
Minunat, povestea lor.
Gata! A căzut cortina!
Şi aşa-i de când e lumea,
Iarna poartă toată vină
Că le-nchide stagiunea.