Ariciul

Mare veselie, mare!
Merg copii la plimbare,
Alergând, ba-n sus, ba-n jos,
Si jucându-se frumos.

Deodată din tufiş
Se aude fiş-fiş-fiş…
Se apropie cu teamă
Gata ca sa dea alarmă.

Dar, când colo, ce să vezi?
Dintre ierburile verzi
S-a ivit un ghem de ace
Dornic şi el să se joace.

Un arici! strigă copiii !
Are ţepi ca trandafirii,
Dar e mic şi e vioi!
Să-l luăm acum cu noi!
Această poezie o mai găsiţi şi aici:http://blogulise.wordpress.com/2011/04/29/animalice-ariciul pentru că am compus-o în 20 de minute la cererea expresă a lui Zamfir, pentru prietenii lui danezi veniţi în excursie pe meleaguri  romaneşti şi însoţiţi de Zamfir peste tot.
Hai, veniţi să vă jucaţi şi voi:Cristian Lisandru,Clipe de Cluj, Gabi123, Gabriela Elena, Vania,CELLADaurel, Minoki, Cristian DimaCaiusGabriela SavitskySnejinka, Cati,Ganditorul,Napocel, Virusverbalis, Bunatati simple, Ioan Sorin Usca, Gabi Cimpoca, Angela, Carmen NegoiţăRedsky, Baghi, Silavaracald, Gabriela IlieşCarmenGeorgiana,   Gabriela Neagu,   Teo Negură, VeronicismeRezonanțe imposibile, BuimaciiXaba, Flavius, Gina,Grișka mustăți lungi,  Mirela, ElisaRocsanaGeanina,  CammelyVania,  Zamfir, Nea Costache,   Rocsana, George, Alex,  Se-cret,

VINE PRIMAVARA

Şapte gâze, un arici
Şi doi ursuleţi mai mici,
Şuşotesc c-au auzit
Că iarna s-a plictisit,

C-ar pleca şi s-ar tot duce
Alte drumuri să apuce
Şi că fuga-n urma sa,
Ar veni primăvara.

Alături, trei ghiocei
Scuturând din clopoţei
Şi cu multă importanţă,
Le strigă de la distanţă:

Nu e zvon, e-adevărat:
Sigur iarna aplecat.
Noi de aceea înflorim,
Primăvara să vestim

Şi să spunem tuturor,
Că aduce mărţişor,
Şnur alb-roşu răsucit,
Pentru vise de-mplinit.

Au aflat că vine primăvara: Mirela, Teo, Cristi, Carmen, Vania, Cati, Elisa, Zamfir, Nea Costache, Silavaracald, Gabriela-ElenaRocsana, George, Alex

Serbare de Moş Crăciun în sat

 La cămin, în sala mare
 Gătită de sărbătoare,
Moş Crăciun e aşteptat
De copiii toţi din sat.

Cei mai mari gânduri îşi fac:
Oare ce-i la moşu-n sac?
Iar copiii mititei
Tropăie pe lângă ei.

Sunt gălăgioşi, palpită,
Bat din palme şi se-agită:
Moş Cră-ciun, Moş Cră-ciun!
Nu mai ză-bo-vi pe drum!

Când, deodată-n uşă-apare
Moş Crăciun cu un sac maaaare!
Şi în sala arhiplină
Liniştea-i acum deplină!

Bine v-am găsit copii!
V-am adus azi jucării!
Şi în clipa următoare
Toţi copiii-s în picioare!

Prichindeii curioşi
Se înghesuie voioşi
Şi se-mpiedică şi cad,
Se-nvârtesc pe lângă brad,

Fac ce fac şi sunt în faţă:
Când se-ascund,când se răsfaţă…
Au uitat de poezie.
Doar de daruri vor să ştie.

Moşul calm şi zâmbitor
Îi mângâie-ncetişor
Şi din sac la fiecare
Imparte jucărioare.

Copiii desfac pachete
Şi privind pe îndelete
Se intreabă toţi uimiţi:
Oare chiar am fost cuminţi?

FAMILIA

In ajutorul educatoarelor ce trebuie să discute cu micuţii din grădiniţă despre ce este FAMILIA, am scris poezioara de mai jos.

Mama, tata şi cu mine,
Fratele şi sora mea:
Aceasta-i FAMILIA.
Toţi avem acelaşi NUME,
Fiecare un PRENUME.
Stăm cu toţii într-o casă,
Şi mâncăm la- aceeaşi masă.
Împreună tot mereu
Şi la bine şi la greu,
Că dacă suntem uniţi
Suntem tare fericiţi !

O comentatoare, Nuşa, educatoare la o grădiniţă din judeţul Călarasi, a lăsat la comentarii o poezie pe al cărei autor nu îl cunoaşte, dar după cum afirmă, este o poezie care a circulat din generaţie în generaţie la grădiniţă. Plăcându-mi foarte mult o postez mai jos , iar dacă cineva cunoaşte autorul să ni-l spună:

Mi- aduc aminte,
Că-n dulap aveam odată
Un pacheţel de ciocolată.
Tata a vrut să ia o fărâmiţă,
Dar mama i-a spus:
Nu, că-i pentru fetiţă!
Ce ,pentru tine-am cumparat?
Tata a râs şi nu s-a suparat
Atunci am impărţit pachetul-n trei
Să mănânce şi părinţii mei
Când am să cresc ,am sa le-aduc de toate,
Căci ii iubesc cum nici nu se mai poate!
Dar câte-o dată nici n-aş vrea să cresc
Căci ştii: atunci şi ei îmbătrânesc.

Gând la plecarea din ţară

 Zilele acestea am fost în preajma unei doamne în vârstă ai cărei copii sunt stabiliţi de ani buni in USA,  copii la care stă  9 luni pe an .  A împlinat deja 84 de ani şi îi este din ce in ce mai greu să vină aici în fiecare vară pentru 3 luni, să vadă ţara şi numerosul neam ramas la vatră , de care se simtă foarte legată. Fiindcă urma să plece iaraşi la copii, duminică a dorit să se întâlnească cu toţi nepoţii săi de aici , de ramas bun.  Am privit-o cum se uita la fiecare şi i-am simţit frământarea, sentimentele contradictorii şi în final  acceptarea situaţiei într-o nesfârşită înţelegere. Am fost atât de impresionată,  încât am simţit nevoia să-i aştern gândul   (aşa cum l-am intuit eu)  în câteva versuri,  fără a avea pretenţia de a le da statut de poezie:

Vă las cu bine dragii mei
Nu plec întâia oară
Merg iaăşi la copiii mei
Şi-am să revin la vară.
 
Ei, da! Şi râd şi plâng…dar ce ştiţi voi
Cum e în suflet un război?
Să râzi, copiii că-i revezi,
Să plângi de tot ce nu mai vezi !
 
Aici las ţara, casa şi grădina,
Las toată tinereţea mea
Şi ştiu c-a nimănui nu-i vina.
Aşa a fost să fie soarta mea.
 
Dar ce să fac? V-am strâns şi eu
În casa sufletului meu.
Vă port cu mine peste tot
Şi vă iubesc atât cât pot.
 
Şi gândul l-am lăsat să zboare
Cu-o vorbă pentru fiecare
Şi-orcât voi fi în depărtare
Vă simt pe toţi în caldă-mbrăţişare.