Două poezioare pentru 1-3 ani

GHIDI – GHIDI

Ghidi, ghidi, ghidiluş…
Gâdilăm un picioruş.
Facem “târrrr! pe un nas mic
Şi apare un pitic.

Uite-l sare şi se-ascunde,
Să vedem acum pe unde:
E aici, aici, ba ici…
Şi îl gâdilăm pe pici.

CINE BEA LĂPTICUL?

Am o cană cu lăptic
Pentru cel mai mic pitic.
Cum piticul nu-i acasă,
Am să las cana pe masă.

– Cine bea acum lăpticul?
Căţeluşul sau pisicul?
– Ba mai bine-l bea fetiţa,
C-a deschis deja guriţa!

Alarmă în ogradă

Gaini

Vine parcă e furtună,
Năvăleşte-n bătătură
Şi ridică prafu-n nori!
– Aoleu! Mă trec fiori !

Ce e oare? Ce e oare?
Găini zboară din cuibare,
Gâşte şi raţe grăbite
Sar în lături aiurite,

Cocoşii din aripi bat…
E ceva de speriat!
– O fi vulpea ori mistreţul?
– Aş! Gigel cu făcăleţul,

Care-n fugă, urlând cât doi
Declară aici război
Şi-uite-aşa fără vreo vină,
Jaaap! Loveşte o găină,

Ba şi-o raţă şi o curcă
Şi pocneşte nu se-ncurcă!
Dar, deodată, un curcan
Ce era mai năzdrăvan,

Se îndreaptă spre băiat.
Doar cu fuga a scăpat,
Dar tot s-a împiedicat.
Şi-a julit genunchi şi coate

Şi să mearg-abia mai poate.
Aşa e… că vezi mata
Răul, când îl  faci cuiva
Se-ntoarce-mpotriva ta !

Colorăm, dar nu oricum

Colorăm foaie cu foaie
Şi-atmosfera-i mai vioaie
Când animalele vor
Să devină miss-color!

O panteră, albă toată
Cu ochi mari, sfredelitori
O fac neagră de îndată.
De-o priveşti, te trec fiori!

Fac cu roşu-un vulpişor,
Cu galben un puişor,
Cu maro un iepure,
Şi cu roz un fluture.

Doar leu-i scandalizat
Fiincă-n grabă, un băiat
Cu verde l-a colorat
Ca pe orice zarzavat.

Şi ştiţi astăzi ce-am aflat?
Că leuţul supărat
Pe băiat l-ar fi muşcat
Şi cred că-i adevărat.

De aceea luaţi aminte:
Puneţi culori potrivite
Nu oricum,nu l-antâmplare,
Ci corect la fiecare!

Nemaipomenitele întâmplări ale Dariei

   Daria este o fetiţă mică, ce locuieşte cu părinţii ei la margine de sat, în apropierea unei păduri. Este prietenoasă, iubeşte tare mult animalele şi este veselă mereu, dar  locuind  la margine de sat nu prea are cu cine să se joace, aşa că de multe ori, o vedem  căutându-şi de joacă pe lângă pădure. Acolo la umbra deasă a pomilor culege floricele şi după ploaie  găseşte chiar ciupercuţe pe care bucuroasă le duce mamei.
Intr-o zi, tot încercând să prindă un fluturaş a înaintat mai mult în pădure şi când s-a uitat în jur, nu a mai cunoscut drumul. Speriată a început să plângă şi să strige. Zadarnic însă. Nu o auzea nimeni. Deodată ceva a foşnit lângă ea şi când a întors capul să vadă ce se întâmplă, a văzut un ursuleţ mic şi drăgălaş. Ce tare s-au speriat amândoi când s-au privit! Dar numai o clipă, fiindcă amândoi erau la fel de micuţi. Ursuleţul a început să mormăie uşor şi spre marea uimire a Dariei, ea chiar înţelegea ce îi spune. Dând să-i răspundă, se pomeni că vorbeşte într-un fel în care nu mai vorbise niciodată şi ursuleţul o înţelegea.
– Ce tare m-ai speriat! I-a zis ursuleţul.
– Şi eu m-am săperiat de tine, dar acum nu-mi mai este frică. Cel puţin nu mai sunt singură. M-am rătăcit. Nu cumva tu ştii să mă duci la marginea pădurii?
– Sigur că da, dar nu vrei să ne jucăm amândoi? In drum spre casa ta, ne vom juca de-a prinselea, vrei?
– Da, sigur că da, răspunse bucuroasă Daria.
– Atunci… prinde-mă!
– Aaaa! Din ăsta îmi eşti? Stai că te ajung eu într-o clipă.
Şi ursuleţul începu să alerge şi ba se ascundea după o tufă, ba se ivea pentru o clipă ca apoi iar să dispară în spatele unui copac bătrân. Nici vorbă să se lase prins.
– Ursuleţule, nu te mai ascunde!!
– Bine, bine!
Sâc-sâc-sâc!
Sâc că nu mă prinzi!
Ursul fuge,
Nimeni nu-l ajunge,
Şi fetiţa
N-atinge codiţa!
Ha-ha-ha!
Dar nu ştiu cum făcu ursuleţul că se încurcă într-o tufă şi în clipăa aceea Daria întinse o mânuţă şi-l prinse de ciotul micuţ de codiţă.
– Ha-ha! te-am prins codiţă, râse zgomotos Daria!
– Codiţă ai zis? Chiar aşa mă cheamă pe mine. : Codiţă . Şi mai am doi fraţi: Lăbuţă şi Botic.
– Adevărat? Vreau să îi cunosc şi eu.
– Păi acum am ajuns aproape de căsuţa ta şi este târziu, dar mâine, dacă vrei, ne întâlnim aici şi am să te duc să-ţi arăt unde locuiesc eu şi să-mi cunoşti şi frăţiorii.
– Da, da, voi veni bucuroasă. Abia aştept!
– La revedere!
– La revedere! Şi în timp ce fetiţa se îndepărta uitându-se mereu înapoi la noul ei prieten, Codiţă îi făcea semne prieteneşti cu lăbuţa.

Mâine, vă voi povesti ce s-a mai întâmplat!!!.
Pot confirma spusele mele:
 Clipe de ClujLuna Patrata, Mirela Pete,   Theodora, Ulise, Vania  zamfirpop.wordpress.comblogulise, zamfirpop.over-blog.com, zam-fir, filumeniezoltybogataflorinapacuraruandroxacostin-comba,  g1b2i3, incertitudininapobloghia, rokssana, scorpio72, se-cret-blognotes, teonegura, tu26dor, vis-si-realitate-2